Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Festivalul „Miron Cristea” la Caransebeș

Festivalul „Miron Cristea” la Caransebeș

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Banat
Un articol de: Arhid. Pavel Canea - 23 Aprilie 2018

În anul centenar al Marii Uniri, pe soleea Catedralei Episcopale din Caransebeș au urcat 13 formații corale, la cea de-a 9-a ediție a Festivalului de muzică corală ce poartă numele primului Patriarh al României, Miron Cristea, cel care în anul 1918 a reprezentat Episcopia Caransebeșului la Alba Iulia, pecetluind Marea Unire din punct de vedere spiritual.

Manifestarea cultural-spirituală, care a cuprins în acest an, pe lângă piesele religioase, și piese patriotice, s-a desfășurat joi, 19 aprilie, în prezența Prea­sfințitului Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului. Auditoriul a fost format și din preoţi, profesori de religie, oameni de cultură, precum şi numeroşi credincioşi din localitate și împrejurimi.

„Ne bucurăm foarte mult că și în acest an au răspuns foarte multe coruri invitației noastre și am avut un festival de muzică corală religioasă și patriotică reușit din toate punctele de vedere. Cu acest festival am împlinit o lucrare sfântă în cinstea și memoria înaintașilor noștri, făuritorii Marii Uniri, pentru că Miron Cristea a încurajat în timp ce era Episcop la Caransebeș, dar și ca Patriarh, cântarea corală”, a subliniat Părintele Episcop Lucian.

Corurile care au participat la cea de-a 9-a ediție a Festivalului „Miron Cristea” au fost răsplătite de către ierarh cu diplome și daruri. Printre participanți s-au numărat: Corul „Anastasis” al Parohiei Bozovici, dirijor instit. Claudia Cherescu, Corul „Armonia” al Parohiei „Sfântul Nicolae” din Bocșa Română, condus de părintele Silviu Ferciug, Corul Catedralei istorice „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, reunit cu Corul „Ioan Teodorovici” al Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie, Izvorâtorul de Mir”, coruri dirijate de doamna profesoară Maria Ponețchi, Corul „Laudae” al Protopopiatului Ortodox Român Reșița, dirijor prof. Georgiana Ciucur, Corul preoţilor Protopopiatului Băile Herculane, dirijor instit. Claudia Cherescu, Corul preoților din Protopopiatul Reșița, dirijat de părintele Irinel Dinu, Corul preoților din Protopopiatul Caransebeș, dirijat de părintele Sorin Mâțu, Corul Parohiei „Pogorârea Sfântului Duh” din Oțelu-Roșu, îndrumat de doamna profesoară Elena Ianto, Corul Catedralei „Învierea Domnului” din Ca­ran­se­beș, dirijat de părintele Gheorghe Tistu, Corul „Armonia” al Ca­tedralei ortodoxe vechi „Sfânta Treime” din Arad, dirijor prof. Ovidiu Boar, Corala „Arhanghelii” din Orăștie, dirijor dr. Ioan-Marius Popa, Corul „Epifania” din Timișoara, sub bagheta domnului profesor Florin Nicolae Șincari, și Corala „Sargeţia” din Deva, dirijor Nicolae Icobescu.

„Putem spune că a fost o manifestare de colecție, am dat dovadă de o reală unitate de credință și de neam, mai ales noi, cei din vestul țării, prin faptul că au participat coruri din toată regiunea de vest, județele: Timiș, Arad, Hunedoara și Caraș-Severin. Această unitate frumoasă exprimată prin armonie corală este un omagiu adus Episcopului Miron Cristea, un adevărat păstrător al valorilor tradiționale corale românești, dar în egală măsură este un omagiu adus tuturor celor care ne-au lăsat această moștenire a unității”, a arătat părintele arhim. Casian Rușeț, consilier cultural al Episcopiei Caran­se­be­șului.

Cei prezenți la festival au vizitat și expoziția fotodocumentară care atestă prezența bănățe­nilor la Marea Unire, intitulată „Episcopia Caransebeșului și Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”, din Catedrala Episcopală.