Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Historica „Fiecare apartament va avea un contor pentru imagini“

„Fiecare apartament va avea un contor pentru imagini“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Historica
Un articol de: Oana Rusu - 01 Noiembrie 2009

O Fata Morgana fermeca, la mijlocul secolului al XX-lea, o lume întreagă. Lumea de iluzii şi miracole ale cinematografiei ascundea, în spatele ecranului alb pe care se proiectau imagini, o întreagă industrie. Ziarele interbelice ofereau aproape zilnic noi informaţii din lumea filmelor, anunţând premierele, precum şi felul în care se pregătea o megaproducţie.

Economia americană a fost puternic influenţată de apariţia filmului vorbit. Pe de altă parte, criza financiară din perioada interbelică a avut efecte şi asupra industriei de la Hollywood.

O tânără actriţă pe nume Annabella povestea în ziarul „Curentul“ din 3 februarie 1935 despre „Ce am văzut la Hollywood“: „California este o ţară foarte curioasă. Totul pare decor. La Hollywood nu sunt case adevărate. Din cauza deselor cutremure ele nu se construiesc mult mai solid decât casele reconstituite în studio pentru înscenarea filmelor. Nu prea am avut timp să vizitez California. Am stat tot timpul în Movietown City, oraşul studio al casei Fox pentru care am lucrat versiunea franceză a «Caravanei». Ştiţi ce este Movietown City? E o lume! Găseşti aici un oraş chinezesc, unul arab, unul european, unul rusesc, străzi adevărate, plaje, biserici, terenuri de sport“. Actriţa povesteşte despre cum a realizat regizorul Erik Charell filmul în care a jucat: „Erik Charell are metode cu totul noui de regie. El lucrează cu un singur aparat de filmat şi fără a întrerupe scena. El nu filmează planuri. Actorul joacă neîntrerupt ca în realitate. Aparatul de filmat însă, montat pe rotile şi pe o macara anume construită, se apropie de interpreţi în momentul oportun, pentru a se depărta şi a-şi concentra apoi privirile în alt punct sau asupra altui personaj. Am filmat toate scenele în ordine cronologică a scenariului. Charell nu ne-a lăsat să ne machiem prea mult. La marea scenă a banchetului, cârnaţii de cauciuc şi puii fripţi de carton au fost înlocuiţi cu mâncăruri adevărate. Figuranţii mâncau cu o poftă nebună şi sorbiau din plin cupele cu vin adevărat“.

„De unde se recrutează vedetele“ putem afla din ediţia de pe 9 ianuarie 1940 a ziarului „Universul“: „Evindent că multe din vedetele Hollywoodului se recrutează de pe scenă. Au fost actriţe de teatru ca Bette Davis, Elizabeth Bergner sau Marlene Dietrich... Dar Greta Garbo a fost coafeuză, Ann Sheridan model fotografic, John Garfield culegător de fructe... Vedetele ecranului se recrutează din toate mediile“.

Invenţia care va îngădui transmisiunea directă a imaginilor prin unde micromotrice

Progresul tehnicii din in-dustria cinematografică aducea şi noutăţi în efectul artistic, iar uneori erau anunţate chiar „o revoluţie în moravuri“, după cum se poate citi în articolul „Sfârşitul cinematografului“ din 6 februarie 1935 din „Curierul“: „O invenţie nouă a lui Marconi va îngădui, se zice, transmisiunea directă a imaginilor prin unde micromotrice. Pusă la punct, această invenţie poate aduce o revoluţie în moravuri: nu va mai fi nevoie să mergem la cinema, pentru că vom avea viziunea la domiciliu. Fiecare apartament va avea un contor pentru imagini aşa cum există un contor al electricităţii“.

Despre „O revoluţionară descoperire în domeniul cinematografiei“ se poate citi din ediţia de pe 26 februarie 1935 a ziarului „Curierul“. De la Paris, o corespondenţă arăta că „se pare că o lunetă magică, descoperită de Auguste Lumiere, este menită a revoluţiona în curând întreaga artă cinematografică. Întrâadevăr celebrul fizician şi pioner al cinematografiei, Auguste Lumiere, a reuşit să găsească între 1.500 de materii colorante, două culori a căror îmbinare permite să se reconstitue pe retină condiţiile în care un fost obiect a fost fotografiat. Luneta aceasta bicoloră lasă să treacă anumite radiaţiuni de diferite culori, care reconstituie întreaga gamă a spectrului solar, astfel că această lumină albă nu provoacă nici o oboseală a ochilor, dar dă imaginea în relief a tuturor tablourilor.

În ziua de Luni, 25 Februarie, Lumiere va prezenta la Academia de ştiinţe un film executat după acest nou principiu. Fiecare academician va primi luneta bicoloră inventată de Lumiere pentru a urmări o locomotivă care va da impresia de a se detaşa de ecran spre a strivi pe spectatori“.

Imediat a fost anunţată o altă noutate, „Cinematograful în relief“, în „Curierul“ din 23 martie 1935: „Ziarul «Ahora» din Madrid anunţă că tehnicianul spaniol Manuel Molinero ar fi inventat un procedeu de proectare cinematografică în relief, care nu obligă pe spectatori să poarte ochelari coloraţi, cum era necesar în procedeele anterioare“.

„Cum se realizează un film“

În ediţia de pe 23 ianuarie 1940, ziarul „Universul“ relatează despre filmarea unei megaproducţii, aşa cum am numi-o azi: „Cum se realizează un film. În jurul filmului «Juarez» cu Paul Muni şi Bette Davis“: „Spre a arăta cititorilor ce importanţă se dă fazei pregătitoare la producţia unui film, fază care durează mai mult decât filmarea, reproducem aici câteva note luate la realizarea filmului «Juarez», una din ultimele producţii din studiourile «Warner Bros»“. Astfel, la 30 septembrie 1937 s-a „anunţat oficial intenţia de a transpune pe ecran viaţa romanţată a lui Benito Pablo Juarez. La 23 Februarie 1939 a fost dat ultimul tur de manivelă. Prima proecţie a filmului sâa dat în seara de 25 Aprilie a aceluiaş an, pe ecranul cinematografului Beverly Hills Theatre din Hollywood în cadrul unei singure reprezentaţii exclusive (...) Personagiile urmau să fie redate fidel, cât mai aproape de realitate. Nu sâa economisit nici timp, nici bani spre a face cercetări în această direcţie, nici pentru edificarea scenariului, pentru reuniunea ansamblului, pentru garderobă şi pentru construcţia decorurilor“.

Pentru documentare s-au adunat „372 de cărţi, documente, scrisori şi albumuri de fotografii rare şi autentice“. Bugetul de produucţie era de 1.750.000 de dolari. O parte din echipă „a făcut o călătorie de şase săptămâni în Mexic, vizitând toate locurile, de unde se puteau culege noi date. (...) Directorul artistic a desenat 3.643 de schiţe de decoruri. După aceste schiţe secţia de arhitectură a făcut 7.360 de helicopii pentru exterioarele şi interioarele a trei castele: Miramon din Adriatica, Tuileries din Paris şi Chapultepec din Mexic, a debarcaderului din Vera Cruz, pentru un sat mexican construit la ferma Warner din Calabasas şi alte 48 de decoruri principale“. De asemenea, s-au făcut costume şi echipamente pentru „două armate, trei curţi imperiale, populaţia din 12 sate şi oraşe mexicane, în timp ce Orry Kelly desena 18 rochii pentru Bette Davis care interpreta pe împărăteasa Carlota a Mexicului (...) Regisorul Dieterle a făcut mai mult de 100 de probe fotografice pentru garderobă, machaj şi tipuri. Au fost examinaţi peste 5.000 de figuranţi şi actori. Filmul «Juarez» a fost primul din Hollywood fotografiat pe noul negativ Kodak Eastman Plus X. Rezultatele - spune Toni Gaudio, vechi şi experimentat operator - au fost următoarele: 50 la sută din lumina necesară până în prezent filmării, un vădit efect plastic, nuanţe negre mai adânci în partea umbrelor, cruţarea actorilor în timpul filmării, aceştia nemaifiind expuşi la lumini orbitoare. (...) Bette Davis şi-a tăiat părul cu opt centimetri ca să se poată adapta mai bine pe capul ei peruca pe care o poartă în rolul împărătesei Carlota. În ciuda numeroşilor actori din ansamblul filmului, nu s’a produs nici o întârziere; o singură parte a trebuit să fie filmată din nou, din cauza defectării mecanismului unui aparat de filmat“.

O altă megaproducţie a fost filmată de francezi, aşa cum se arată în articolul „Un eveniment în aşteptare“, de pe 20 martie 1935, din „Curierul“. „În Franţa stârneşte mare vâlvă realizarea unui film socotit de cei iniţiaţi în tainele cinematografiei drept o epocală producţie. E vorba de «Golgotha», film a cărui producţie şi al cărui cadru se află parte în preajma Ierusalimului, parte în cea mai pitorească regiune a Algerului“. Filmul care, aşa cum arată articolul, era aşteptat de spectatorii din orice colţ al pământului, a adunat „opt trenuri încărcate cu materiale, (...) va înfăţişa cea mai impresionantă figuraţie, ştiut fiind că în desfăşurarea acţiunii vor defila mai bine de 7.000 de figuranţi; arabi aduşi special din triburile din sud. Pentru exterior, s-au construit veritabile palate (...). Au fost mobilizaţi pentru «Golgotha» cei mai de seamă arhitecţii şi decoratori ai Franţei, iar în ceea ce priveşte interpretarea se poate spune că pentru fiecare rol sâau făcut câteva sute de probe cu cei mai mari artişti, ca, în sfârşit, în urma acestui «concurs» unic în analele cinematografiei, să fie aleşi cei mai potriviţi rolurilor încredinţate.