An omagial
Schiţă de portret din Albumul Basarabiei în jurul marelui eveniment al Unirii (autor Gheorghe Andronachi)

Figuri din panteonul Unirii - Vasile Stroescu

Centenarul Marii Uniri reprezintă un moment special în istoria noastră pentru că, dincolo de necesara sărbătorire a unui astfel de eveniment unic, pe care generația noastră îl trăiește astăzi, ne readuce în atenție figurile luminoase ale personalităților trecutului care, prin activitatea lor, prin tăria de caracter, patriotismul și credința în cauza națională au schimbat ireversibil istoria țării noastre. Una dintre marile personalități ale epocii 1918 este, fără îndoială, basarabeanul Vasile Stroescu, care prin activitatea sa în folosul națiunii române și prin viața sa se constituie un model demn de urmat.

 Vasile Stroescu și-a dedicat cea mai mare parte a vieții activităților filantropice, în special celor cana­lizate spre cultură și credință religioasă. Conștient de rolul Ortodoxiei în menținerea ființei naționale a tuturor românilor, el s-a afirmat ca unul dintre sprijinitorii credinței ortodoxe în Basarabia, Transilvania, Muntenia și Moldova, prin ridicarea de biserici sau prin donarea de bani către locașuri de cult.

În Basarabia, unele inițiative filantropice, în special cele dedicate construirii unor biserici ortodoxe românești au fost refuzate de autoritățile țariste, care doreau, evident, deznaționa­lizarea românilor și utilizarea limbii ruse în biserici, și nu a celei române. Din acest motiv, Vasile Stroescu s-a văzut nevoit să-și direcționeze acțiu­nile filantropice spre alte zone locuite de români, unde autoritățile nu puneau piedici.

Binefacerile Stroeștilor

După ce a vizitat Transilvania, pas cu pas, a decis că românii de aici trebuie sprijiniți cu orice preț. Remarcabil este și faptul că, deși era ortodox, el a sprijinit în Ardeal și Biserica Greco-Catolică, iar acest fapt s-a datorat credinței sale că Biserica, alături de școală, dă lumină și menține ființa neamului românesc vie. Pe aceeași linie a crezului său, Vasile Stroescu a dăruit importante sume de bani pentru construcția de școli în Regatul României. În 1902, Stroescu a donat Ministerului Instrucțiunii Publice din România suma de 200.000 de lei pentru construirea a șapte localuri de școală în județele din Moldova, bilanțul școlilor construite din donațiile lui s-a ridicat la 30 de unități de învățământ.

Este demn de consemnat faptul că și frații săi au donat importante sume de bani, în special pentru sprijinirea românilor din Ardeal. În gazeta sa, Iosif Vulcan amintea, în 1884, despre numeroasele binefaceri ale Stroeștilor în Brașov, Bihor, dar și în alte locuri din Transilvania. La fel de interesantă a fost și donația din 1906 când, cu ocazia aniversării a 40 de ani de domnie ai regelui Carol I, Vasile Stroescu a donat 200.000 de lei pentru construcția unei catedrale ortodoxe în București, construcție care din motive necunoscute nu s-a mai realizat, fapt ce a trezit nemulțumirea boierului basarabean. Anecdotică rămâne întâmplarea care ne povestește că, sosit la Chișinău, boierul basarabean preferă să călătorească cu tramvaiul, și nu cu birja. Întrebat de un apropiat de ce a făcut aceasta, Vasile Stroescu a răspuns că tramvaiul costă numai trei copeici, pe când birja costă trei ruble, iar aceste trei ruble i-ar fi de mare folos unui țăran din Maramureș. Și Sextil Pușcariu consemna uimit faptul că basarabeanul oferea românilor ardeleni sume consistente pentru acea vreme.

Un om de inimă, un mare democrat

„Carte și iar carte, școli și iară școli, biserici și iară biserici - prin ele ne vom ridica sufletul și vom fi stăpâni pe cunoștințe, bogății ce nu se pot fura și nu se pot gâtui”, spunea Vasile Stroescu, rezumându-și toată această ferventă operă caritabilă de înălțare a spiritului românesc. O primă recunoaștere a activității culturale și spirituale desfășurată spre folosul românilor i-a fost oferită în 24 mai 1910, când Academia Română l-a primit în rândurile sale ca membru de onoare.

În 1913, el oferă o sumă importantă de bani ziarului „Cuvânt moldovenesc”, iar în 1917 a fost ales președinte de onoare al Partidului Național Moldovenesc, la propunerea lui Onisifor Ghibu. Acesta din urmă îl descrie pe Stroescu astfel: „Este un om de inimă, un mare democrat, un om de o onestitate fără pereche, al cărui sfat și sprijin poate să valoreze mai mult decât orice însușiri politice… cunoscutul boier naționalist, care s-a ilustrat o viață întreagă prin mari inițiative în folosul întregului popor român”. Prin această alegere și prin acceptarea sa, Vasile Stroescu gira cu prestigiul său lupta pentru unire, demonstrând din nou atașamentul său față de valorile naționale și credința sa în poporul român.

Peste 200 de şcoli şi 96 de biserici ctitorite

Vasile Stroescu nu a dorit să facă politică, nu s-a simțit atras de această ocupație, față de care nu avea mare apreciere, dar, bucurându-se de încrederea populară și fiind rugat să facă acest pas, el a fost ales deputat în Parlamentul României Mari, îndeplinind frumoasa misiune de a fi primul președinte al Parlamentului proaspăt ales în Regatul României Mari, în 1919.
În 1926, la data de 13 aprilie, Vasile Stroescu s-a stins din viață. După el au rămas 216 școli zidite și 96 de biserici ctitorite, dar și amintirea unui om generos, care și-a împărțit bunurile sale pentru realizarea coeziunii spirituale a neamului său. Toate aceste fapte ale sale care au generat deșteptarea românilor și menținerea vie a flăcării Ortodoxiei în spațiul românesc îi conferă peste vreme lui Vasile Stroescu o pioasă aducere aminte și un loc de frunte între cei care au contribuit la Marea Unire.

Incursiune biografică

Vasile Stroescu s-a născut la data de 11 noiembrie 1844 în satul Trinca din județul Hotin, fiind unul dintre numeroșii copii ai lui Vasile și al Profirei Stroescu. Din cei 15 copii născuți în această familie, au supraviețuit opt: patru băieți și patru fete, Vasile fiind cel mai mic dintre băieți. Se cuvine să facem și o scurtă mențiune despre originile familiei sale, și anume faptul că rădăcinile acesteia se întind până în secolul al XVII-lea. Unul dintre înaintași, jitnicerul Ioan Stroescu, era un transilvănean care, prin peregrinările sale, s-a stabilit în Basarabia, undeva la sfârșitul secolului menționat mai sus. Se trăgea, așadar, dintr-o veche familie boierească basarabeană, ba chiar una dintre cele mai înstărite din zonă.

Numeroasele moșii aduceau venituri consistente neamului Stroescu. Averea lui Vasile Stroescu, spre exemplu, era compusă din 25.000 hectare de pământuri arabile, pășuni și păduri. Acest statut social i-a facilitat tănărului Vasile accesul la o educație aleasă. A studiat limbile engleză, germană, franceză, italiană și, evident, limba rusă și a urmat cursuri de drept la facultățile din Moscova, Sankt Petersburg și Berlin. Și-a desăvârșit formarea intelectuală, așa cum era la modă pe atunci, călătorind prin marile orașe din Occident. La numai 22 de ani, în 1867, s-a reîntors acasă și a funcționat ca judecător la tribunalul din Hotin vreme de opt ani. Aici a colaborat cu Alexandru Hasdeu, tatăl savantului B.P. Hasdeu. Moartea tatălui său, în 1875, l-a determinat să se retragă din magistratură și să aleagă să se ocupe de administrarea averii lăsate de părintele său.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!