Banat
Filantropie și misiune în municipiul Reșița

Filantropie și misiune în municipiul Reșița

Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului, împreună cu un grup de colindători de la Centrul eparhial din Caransebeș au transmis marți, 12 decembrie, bucuria praznicului Nașterii Domnului copiilor și bătrânilor de la Complexul de servicii sociale „Sfânta Maria” și Centrul de plasament „Speranța”, unde au dăruit fiecărui beneficiar și ostenitor din aceste așezăminte cadouri, iconițe și calendare.

Chiriarhul Episcopiei Caransebeșului a fost alături de copiii și persoanele vârstnice de la așezămintele sociale din municipiul Reșița. După un program de colinde tradiționale, Prea­sfințitul Lucian a fost încântat, la rândul său, cu un alt program artistic specific perioadei, pregătit de către gazde.

„Suntem bucuroși că în Postul Crăciunului putem împărtăși dragoste și putem aduce prin glasul colindătorilor vestea cea bună a Nașterii Fiului lui Dumnezeu. Avem deja o tradiție în Episcopia Caransebeșului ca în această perioadă să-i bucurăm pe frații noștri mai mici, pe cei care sunt neputincioși, bolnavi și singuri, pe cei care sunt abandonați și suferă în primul rând de afecțiune și de dragoste. Venim cu aceste gânduri bune, dar și cu un cadou, așa cum se cuvine să fie creștinul și românul de sărbătorile mari, să fie bun și darnic”, a mărturisit Părintele Episcop Lucian.

De asemenea, în aceeași zi, grupul de colindători de la Caransebeș a dus mesajul nașterii Pruncului Sfânt și la Secția de Pediatrie a Spitalului Județean de Urgență și la Complexul de servicii sociale comunitare pentru persoane adulte din cartierul reșițean Marginea Lend. Totodată, centrele de zi Maria și ABC, precum și Centrul de servicii și asistență socială pentru persoane vârstnice al Primăriei municipiului Reșița au fost vizitate de Părintele Episcop Lucian. Și la aceste unități, Preasfințitul Părinte Lucian le-a împărțit daruri și calendare copiilor și bătrânilor și totodată i-a mângâiat cu un cuvânt de binecuvântare, urân­du-le sărbători cu pace și să aibă sănătate sufletească și tru­pească.

„Plecăm mulțumiți la casele noastre și acțiunea de astăzi se va extinde în toate celelalte orașe ale județului Caraș-Severin. Îi mulțumim lui Dumnezeu pentru toate și îl rugăm să ne ajute să putem continua misiunea și să putem aduce un strop de lumină și de speranță în sufletul fiecărui om, bolnavilor, copiilor aban­donați, bătrânilor și tuturor celor care așteaptă un cuvânt bun, precum și, din partea Bisericii, o îmbrățișare frățească și o binecuvântare părintească”, a adăugat Preasfințitul Lucian.

La aceste vizite, alături de Părintele Episcop Lucian și grupul de colindători au fost prezente și autorități județene și locale.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!