Film: Un vapor din ghips

Ștefan Ciobanu, 20 Noiembrie 2016

Muzeul Țăranului a găzduit, recent, în sala Studio „H. Bernea” premiera absolută a filmului Inimi cicatrizate, în regia lui Radu Jude, inspirat din romanele scriitorului român Max Blecher (1909‑1938).

Regizorul reușește, prin folosirea camerei imobile, să dea senzația spectatorului că este colegul de suferință al scriitorului care, diagnosticat cu tuberculoză osoasă (boală incurabilă la începutul secolului trecut), își va petrece ultimii zece ani din viață prin diverse spitale din țară și străinătate încorsetat într‑o armură de ghips stând întins, poziție din care va mânca, va bea, va scrie. Nu de puține ori tratamentul va semăna cu o picătură chinezească, doar vocea jumătate gravă, jumătate șugubeață a doctorului Ceafalan (Șerban Pavlu) oferind pe alocuri raze de speranță.

Emanuel (Lucian Teodor Rus) părăsește senin și în­crezător, cu forța pe care i‑o dau cei douăzeci de ani, viața care i se deschidea cu atâta generozitate, pentru a se închide în sine la propriu, dar nu la figurat. Lumea pestriță din spital, un mic univers cu reguli proprii, dar și povestea de iubire cu Solange (Ivana Mladenovic) îi oferă pentru un timp o alternativă la normalitatea pierdută, mai ales când discuțiile cu cei din jur ating subiecte ferbinți ale vremii: războiul, problema evreiască, ne­cesitatea suferinței în viață, existența lui Dumnezeu etc.

Un iubitor de muzică clasică, de filosofie, de literatură va lua totul ca pe o călătorie: „Ce ar fi fost într‑adevăr, gândi Emanuel, ca în seara aceea construcția întreagă să pornească în lume, ca un vapor, plutind pe valurile oceanului, încărcată cu bolnavi, strălucind de lumină, într‑o ultimă călătorie nocturnă, înainte de a naufragia și de a îneca cu dânsa toate ghipsurile, toate infirmitățile și toate disperările adunate acolo la un loc?” (Inimi cicatrizate), ca pe o irealitate personală din care se va trezi, chiar dacă trezirea va echivala cu moartea fizică.

Momentele de acalmie sunt intercalate cu petreceri zgomotoase rupte din tablourile lui Hieronimus Bosch (personajele își schimbă hainele de spital cu altele în culori țipătoare, în ton cu urletul lor spre însănătoșire), cu plimbări printr‑un oraș ploios, cu analize medicale redate suficient cât să strângi din dinți în același timp cu pacientul sau chiar cu momente de dragoste.

Citate din scrierile autorului alternează cu scenele dramatice fără să le explice, spectatorul având acces la cele mai tăcute locuri ale tânărului muribund. Pe de altă parte, zgomotele din jurul lui Emanuel sunt scoase în evidență, ducându‑i țipetele din durerea interioară mai departe, astfel că ploaia, scârțâitul gutierelor, urletele scoase de vecinii de salon sau valurile îi înconjoară permanent încremenirea la orizontală. Brancardierul Nelu (Marius Damian), această călăuză tăcută, îl transportă în incinta spitalului, dând impresia că știe secretul de nespus al acelui loc unde pacienții, chiar dacă se vindecă, se întorc din diverse motive, cum este cazul lui Solange.

Prin tot acest dramatism interior și prin imaginile care arată cruntul mers al bolii prin ființa umană, regizorul găsește ușor calea spre umor. Fie că este vorba de detașarea lucidă a doctorului, de umorul livresc iscat în urma discuțiilor aprinse dintre pacienți, fie de momentele de autoironie ale lui Emanuel venite în clipele cele mai grele, umorul este prezent în film ca sarea în bucate, dând lucrurilor grave pe care le prezintă un optimism venit în același timp cu acceptarea, resemnarea și asumarea.

Emanuel nu se plânge pentru starea sa, el o observă permanent, o cântărește cu răbdare și o analizează lucid, căutând astfel, inconștient, o salvare miraculoasă care să izbucnească din el. Regizorul, urmând spiritul din scrierile autorului, nu cade în sentimentalisme hollywoodiene, oricât de apăsătoare ar fi situațiile, rezultând un film de 141 de minute care vor atrage în maratonul de introspecție al scriitorului și pe spectator.

Radu Jude a obținut cu filmul Inimi cicatrizate Premiul Special al Juriului la Festivalul de la Locarno, după ce, anul trecut, a câștigat Ursul de Argint pentru regie la Festivalul de Film de la Belrin cu Aferim! 


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!