Reportaj
Floreşti, mănăstirea care se sprijină pe-o rugăciune

Floreşti, mănăstirea care se sprijină pe-o rugăciune

Dumitru Manolache, 12 Octombrie 2011

Niciodată nu bănuieşti câtă frumuseţe, câtă pace, câtă smerenie şi bucurie şi nici câtă jertfă poate aduna la un loc o mănăstire. Trebuie să-i treci pragul, să-i cunoşti obştea, să trăieşti dimpreună cu ea un hram, o Vecernie sau o Liturghie săvârşită în taina zorilor pentru a afla cum să-ţi procuri merinde pentru mântuire, cu frumuseţe, pace, smerenie, bucurie şi jertfă. Mănăstirea Floreşti-Tăuţi din Arhiepiscopia Vadului Feleacului şi Clujului este o asemenea scânteiere de lumină, răsărită într-o vale mărginită la un capăt de toamnă şi la celălalt de o rugăciune suspinată în spuza de stele a cerului.

Un octombrie secetos topeşte într-o tainică alchimie culorile curcubeului şi le varsă apoi în clorofila din frunzele muribunde ale codrului, aprinzând în dimineţile răcoroase deopotrivă cerul şi pământul, înfăşaţi ca doi prunci gemeni într-un scutec de ceaţă lăptoasă. Doar din când în când ţipete ascuţite de cocori întârziaţi spintecă tăcutul ca o sângerare de purpură. Şi-n această ramă de icoană, direct dintre culmile line ale unei văi, se ridică spre cer, ca un tricher, Mănăstirea Floreşti-Tăuţi. Aşezământul îşi ţintuieşte acum elementele identitare în hronicul vremurilor, fără zgomote inutile, în taină şi cu multă smerenie şi jertfă, ca din jertfă să se nască peste timp istoria însăşi, mărturisitoare şi pilduitoare pentru cei ce vor veni.

Acoperământul Maicii Domnului, identitatea obştei

"Cu vrerea Tatălui, cu ajutorul Fiului şi cu Harul Sfântului Duh, Treimea cea Deofiinţă şi nedespărţită, ziditu-s-a această sfântă biserică a mănăstirii, cu hramul "Acoperământul Maicii Domnului", din Tăuţi-Floreşti... între anii 1994-2010...", grăieşte pisania de deasupra uşii bisericii mănăstirii. Prima filă scrisă în istoricul acestei mănăstiri, căci filele nescrise, mult mai multe, sunt tipărite doar în inimile maicilor de aici, ale binefăcătorilor, mulţi dintre ei anonimi sau care preferă anonimatul şi nu celebritatea efemeră.

Despre aceste file nescrise însă vorbesc faptele. Lucrurile şi lucrările pe care cei ce vin aici le văd. Le pot asculta ca o mărturisire de la inimă la inimă. Căci ele, deşi sunt nevorbitoare, mărturisesc despre muncă, rugăciune, taină, smerenie, evlavie, speranţă, mântuire şi chiar despre moarte, căci toate la un loc sau separat fac parte din aceeaşi mare lucrare a Creatorului.

Şi, astfel, ceea ce nu este istorie se înveşniceşte cu fiecare adăugire, devenind istorie trăită şi mărturisitoare.

Obştea de la Floreşti poate fi definită printr-o singură rostire ce ţine loc şi de carte de identitate şi de împlinire: Acoperământul Maicii Domnului. Acesta este adevărul obştii de la Floreşti, adevăr rostit în rugăciuni, în mulţumiri şi în speranţă. Bucuria maicilor ce se roagă Maicii lui Dumnezeu sub acoperământul căreia şi-au aşezat mănăstirea şi vieţile lor. Acesta este buletinul cu care se legitimează în timp şi în faţa lui Dumnezeu obştea de la Tăuţi-Floreşti. Acesta este şi hramul mănăstirii în care se nevoiesc cele 20 de monahii.

Drumul de la baraca-paraclis la mănăstirea de azi

Şi, totuşi, pentru cei ce vin aici doar pentru o zi, pentru un maslu, pentru o rugăciune sau pentru un hram, câteva lucruri le voi spune dimpreună cu maica stareţă Teodora Câmpan, fie şi numai pentru a se cumineca şi ei din frumuseţea jerfitoare care a zidit această mănăstire. Maica stareţă Teodora intra în Mănăstirea Govora în 1985, la 28 aprilie, unde venise dintr-un sat năsăudean, dintr-o familie credinciosă cu opt copii. Vizitase de două ori această mănăstire vâlceană, a treia oară rămânând definitiv între zidurile ei. După nouă ani, la chemarea vrednicului de pomenire mitropolit Bartolomeu Anania, se întorcea oarecum acasă, la Mănăstirea Salva, de lângă Năsăud, pentru ca numai peste doi ani să fie trimisă cu ascultare la Floreşti, unde se află de 15 ani.

De la ea aflăm că piatra de temelie a bisericii mănăstirii a fost pusă la 20 noiembrie 1994. "Când am venit eu aici într-o dimineaţă, biserica era ridicată cam patru metri. Mai exista o casă cu patru chilii şi o baracă pentru uneltele muncitorilor pe care o transformam dimineaţa în paraclis, la prânz în trapeză, iar seara, după Vecernie, în dormitor. Dimineaţa o luam de la capăt: scoteam salteaua, făceam rugăciunea, puneam masa şi tot aşa.

Biserica fusese începută de preotul Vasile Fizeşan, între timp trecut la Domnul, împreună cu un colectiv condus de domnul Ioan Beldea. Astăzi, biserica este terminată, la fel şi corpul de chilii, actuala stăreţie, clopotniţa şi poarta cimitirului. Avem animale, păsări, grădină şi stupină, două ateliere, unul de pictură şi unul de ţesături, şi un şantier deschis pentru o trapeză mai mare.

Dacă în 1996 în vechiul paraclis ne strângeam 6-7 persoane, astăzi avem o obşte de 20 de maici şi, constant, un număr mare de credincioşi care vin la slujbele noastre. Uneori nu încap nici în biserica mare şi parcă nici în curtea mănăstirii. Atât sunt de mulţi şi tare mi-s dragi! Biserica a fost pictată de Manolache Pătraşcu, iar sfinţirea ei a fost făcută anul trecut, la 18 aprilie, de Înalt Preasfinţitul Irineu Bistriţeanul, pe vremea aceea Episcop-vicar al arhiepiscopiei noastre."

Deşi darnică din fire şi în vorbe rostite ca un ameţitor torent de ape rostogolite în cascadă, când vine vorba de jertfa celor ce se nevoiesc aici, maica Teodora este reţinută. Punctează cele de auzit, trecând peste sacrificii, peste încercări şi ispite, peste tot ce ţine de jertfa obştii, cu firescul unei nevoi ca toate aceste nerostite fapte să rămână înscrise doar în cartea Domnului din Ceruri. Aşa, smerenia ei, a maicilor ce forfotesc tăcute cu treburi în mănăstire precum albinele în stup la vreme de iarnă nu naşte laude şi nici sminteli, ci doar respect şi bucurie.

Vorbeşte maica stareţă doar despre minunile petrecute aici sub Acoperământul Maicii Domnului. Minuni trăite, văzute, şi simţite de întreaga obşte, căci ceea ce s-a realizat în numai câţiva ani s-a zidit prin grija Maicii lui Hristos. Dar şi atunci când le povesteşte, le spune cu reţinere. Căci nu se cade a ne lăuda noi cu ceea ce vine de Sus.

"Ispita" ziaristului şi "tăte bunătăţurile" unui hram

Sigur, pentru ziaristul ajuns la mănăstire la ceas de praznic şi cazat din motive de lipsă de spaţiu în turla porţii cimitirului, tentaţia lansării într-o meditaţie despre viaţă şi moarte este seducătoare. Dar cum să vorbeşti despre aşa ceva de vreme ce în curtea mănăstirii a sosit un sfânt? Cum să tulburi cu gândurile tale bucuria obştii şi a celor câtorva mii de credincioşi ce au venit la întâlnirea cu Ioan Rusul, sfântul grabnic mijlocitor, ale cărui moaşte au fost aduse aici, sub Acoperământul Maicii Domnului, de la mănăstirea ce-i poartă numele din Episcopia Giurgiului, de către părintele stareţ Macarie?

Ar fi nepotrivit şi nedrept, căci atâta evlavie, iubire şi bucurie - "tăte bunătăţurile", cum ar spune maica, într-o încercare de a aduna în două cuvinte întreaga bogăţie a mănăstirii pe care este gata să ţi-o ofere -, câte am văzut cu acest prilej nu am mai întâlnit nicăieri.

De aceea, voi relata mai departe cele aflate, cu seninătatea şi bucuria molipsite din seninătatea şi bucuria obştei.

Aşadar, despre Sfântul Ioan Rusul, maica stareţă vorbeşte ca despre "o bucurie nesfârşită, ce nu se povesteşte, ci numai se trăieşte. Căci îl iubim foarte mult pe sfânt pentru că este grabnic ajutător. Aproape orice l-am rugat ne-a împlinit".

Nu scap prilejul de a vizita atelierul de pictură al maicii Iuliana, absolventă a Facultăţii de Teologie din Cluj, Secţia artă sacră. Cuvioşia sa îmi vorbeşte cu o dragoste nedisimulată despre frumuseţea icoanei pe sticlă, "specifică şcolii de la Nicula, din zona noastră, care a apărut atunci când românilor nu le era permis să scoată nici măcar lemn pentru icoane din păduri. Atunci ei şi-au înfăţişat Cerul cu sfinţii lui pe sticla pe care o produceau în ateliere simple, proprii, numite glejării, mai ales după ce sfânta icoană făcătoare de minuni de la Nicula a lăcrimat în mod miraculos".

Maica are şi o icoană preferată, "Iisus Hristos cu viţa-de-vie", pe care o iubeşte "pentru că ea vorbeşte de jertfa euharistică".

Am admirat amuţit de frumos pictura, realizată cu o acurateţe de chirurg de pictorul Manolache Pătraşcu, şi i-am ascultat sfatul maicii stareţe care ne îndeamnă "să ne rugăm cu credinţă, nu cu disperare şi să credem cu toată tăria în ajutorul lui Dumnezeu, al Maicii Domnului şi al tuturor sfinţilor".

Chemarea în monahism şi nevoia de duhovnic

Mănăstirea Floreşti este căutată şi cercetată şi pentru slujirea părintelui protosinghel Visarion Paşca, duhovnicul obştei. Om fin, tainic, profund şi blând, ce poartă pe umerii săi încercările şi slujirea în mănăstire, în toate treptele, a peste 22 de ani de nevoire, cu experienţa diriguirii pentru patru ani a Mănăstirii Nicula, unde a fost stareţ între 1996 şi 2000, după care a primit ascultarea de a se îngriji de creşterea în duhovnicie a tinerei obşti de la Floreşti.

"Când am venit aici, îmi puneam tot felul de probleme, de gânduri, tot auzind că în mănăstirile de maici este foarte greu şi că trebuie o responsabilitate cu totul aparte. E adevărat, este o ascultare delicată, nu uşoară, dar mila Domnului mă face să rezist.

Aici, este o obşte aşezată, cu care mă împac foarte bine. Faptul că suntem singura mănăstire din zonă şi suntem foarte aproape de Cluj-Napoca implică mai multă muncă pentru că trebuie să primim, să ascultăm şi să le dăm sfaturi tuturor celor ce vin la noi."

Am profitat de zilele petrecute în jurul Preacuvioşiei Sale şi l-am întrebat ce-i sfătuieşte pe cei ce vor să intre astăzi în monahism şi mi-a spus că "dacă cineva are chemare, atunci să meargă la mănăstire. Înseamnă că Dumnezeu are nevoie de slujirea lui şi nu trebuie să stea pe gânduri. Dar dacă stă pe gânduri, înseamnă că aceea nu e chemare adevărată".

Mi-a mai vorbit părintele Visarion şi despre necesitatea ca fiecare dintre noi să avem un duhovnic. "Mai ales tinerii, care sunt debusolaţi în lumea în care trăiesc. Dacă nu eşti călăuzit de un părinte duhovnic, o poţi lua pe cărări greşite. Comunicarea cu părintele duhovnic poate întări relaţia cu Dumnezeu, pentru că duhovnicul răspunde de sufletul omului ce se mărturiseşte lui. Şi tot prin duhovnic omul primeşte iertarea păcatelor, lucru care este cel mai important în viaţă", ne învaţă părintele Visarion.

Am plecat în cele din urmă de la Floreşti cu dorul revederii încă de cum am păşit dincolo de poarta mănăstirii. Lăsam în urmă ceva ce devenise pentru câteva zile şi al meu, nu cu regret, ci cu dor. De aceea, am păşit în toamna ce se desfăcea în faţa mea ca un letopiseţ, rugându-mă Domnului şi Sfântului Ioan Rusul, grabnic ajutătorul, să mă reîntorc cât se poate de repede în "chilia" mea din clopotniţa cimitirului, pentru a mai petrece încă o dată un hram, o Vecernie sau o Liturghie încărcat de bucurie, sub marele şi ocrotitorul Acoperământ al Maicii Domnului.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!