Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova „Flori pentru mama“, la Vânători-Neamţ

„Flori pentru mama“, la Vânători-Neamţ

Un articol de: Ziarul Lumina - 15 Martie 2017

O nouă primăvară ne aduce cu ea mângâierea razelor de soare, cântul suav al păsărilor, parfumul dulce al florilor şi cea mai frumoasă zi, 8 martie - ziua femeii. Când spunem „femeie“, ne gândim, în primul rând, la cele care au rupt o părticică din sufletul lor şi au dăruit-o copiilor, la cele care au pierdut nopţi în şir veghind ca somnul lor să fie liniştit, la cele care pavează cu vise calea pe care vor păşi puii de om în viaţă - la mame. Pentru ele, copiii de la Liceul Tehnologic „Arhimandrit Chiriac Nicolau“ din Vânători-Neamţ au adunat tot ce aveau mai bun în ei, şi, cu dragoste şi talent, au pregătit un omagiu celor mai dragi fiinţe.

Aceşti copii minunaţi fac parte din atelierele de muzică, teatru şi dans înfiinţate în cadrul proiectului „Timpul liber - altfel“, proiect iniţiat de prof. Elena Petrariu de la Liceul Tehnologic „Arhimandrit Neculau Chiriac“ - Vânători-Neamţ şi care se desfăşoară în parteneriat cu Primăria Vânători-Neamţ (primar jur. Maria Petrariu), Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ (insp. şc. gen. prof. dr. Viorel Stan şi insp. şc. gen. adj. prof. Elena Laiu), Parohia „Sfinţii Voievozi“ şi „Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul“ - Vânători-Neamţ (pr. Ioan-Viorel Irina), Parohia „Adormirea Maicii Domnului“ - Vânători-Neamţ (pr. prof. Gheorghe Onofrei), Parohia Drehuţa (pr. Ilie Alupei), Seminarul Teologic Ortodox „Veniamin Costachi“ Mănăstirea Neamţ (director pr. prof. Ioan Mihoc), Asociaţia Culturală „Vovidenia-Neamţ“ (arhim. Mihail Daniliuc), Centrul pentru Cultură „Carmen Saeculare“ Neamţ (director ec. Carmen-Elena Nastasă), Asociaţia culturală „Vânătorii lui Ştefan cel Mare“- Vânători-Neamţ (coordonatori Victoria Pungă, ed. Cristina Petrariu şi Maria Coşofreţ), ATOR - filiala Târgu Neamţ (coordonator pr. Filip Marian-Gheorghe), Protopopiatul Târgu Neamţ (pr. protopop Neculai Axentioi) şi meşterii populari locali.

În ziua de duminică, 12 martie 2017, sala Centrului Cultural „Mihail Sadoveanu“ din Vânători-Neamţ a devenit aproape neîncăpătoare pentru cei care au venit să admire frumosul spectacol. Pentru început au încântat privirile şi auzul membrii Grupului vocal-instrumental „Muguri noi“, coordonaţi de prof. Nadia Sângeap, şi membrii trupei de teatru „Vis de copil“, îndrumaţi de înv. Doina-Teodora Paga, reuniţi pentru a-şi exprima dragostea şi recunoştinţa prin cântec şi vers, în cadrul unui montaj literar-artistic numit sugestiv „Flori pentru mama“.

Au urmat apoi două scenete sugestive, interpretate de membrii trupei de teatru, prin care s-a scos în evidenţă faptul că părinţii trebuie să petreacă mai mult timp cu copiii lor, lucru de care depinde bucuria şi educaţia acestora. Tot membrii trupei de teatru au adus zâmbetul pe feţele tuturor prin „Cronica cârcotaşilor de ziua femeii“.

Momentele au fost presărate cu ritm şi mişcare oferite de trupele de dans modern „Ardent“ şi „Dinamic“, fete talentate şi instruite de doamna înv. Doina-Teodora Paga. Farmecul cântecului şi dansului etno a fost adus în actualitate de trupa „Româncuţele“, instruită de prof. Nadia Sângeap, trupă care a reuşit să apară şi pe micul ecran, în cadrul unor emisiuni de la postul Favorit Tv. Ultimul moment, dar nu şi cel din urmă, a fost oferit, spre încântarea spectatorilor, de formaţiile „Dor vânătorean“, care, cu ajutorul talentaţilor instructori - fraţii Ioan şi Damian Luchian - prin trei generaţii, au adus în actualitate farmecul dansului popular tradiţional.

În tot acest demers a fost alături de copii, de părinţi şi de profesorii coordonatori şi instructori doamna primar Maria Petrariu şi pr. Ioan-Viorel Irina, care au încurajat şi sprijinit derularea activităţilor acestui proiect, astfel încât copiii comunei noastre să-şi petreacă timpul liber în mod creativ, valorificând talentul fiecăruia dintre ei. Răsplata întregii munci a copiilor, dar şi a cadrelor didactice a fost avalanşa de aplauze cu care a fost încununat fiecare moment. (Învăţ. Doina-Teodora Paga - Liceul Tehnologic „Arhim. Neculau Chiriac“ Vânători-Neamţ şi prof. Nadia Sângeap - dir. adj. Liceul Tehnologic „Ion Creangă“ Pipirig - Neamţ)