Interviu
Foto: arhiva personală

„Folclorul este amintirea vie a străbunilor pe care nu i-am cunoscut”

Raluca Brodner, 20 Octombrie 2016

De pe vârf de munte, din cui­bul părintesc, cântecul i-a croit punte peste ţara întreagă şi mai departe, peste zările largi ale lumii. Cu forţa tinereţii şi a talentului, Angelica Flutur a câştigat premii importante, a vestit frumuseţea cântului tra­diţional bucovinean pe scene foarte mari şi a înre­gis­trat deja două albume muzi­cale care s-au bucurat de succes. Uni­citatea interpretei sucevene este dată de obârşia sa. Ca reprezentantă a huţulilor (oameni despre care unii cercetători susţin că ar fi de neam slav, alţii, printre care şi Mihai Eminescu, con­si­deră că sunt daci liberi, sla­vi­zaţi în decursul istoriei), Angelica duce mai departe, prin vocea sa picurată cu har, tradiţiile şi modul de viaţă al unui neam străvechi şi misterios.

Angelica, ce îmi poţi spune despre copilăria ta, despre locul unde te-ai născut şi ai crescut, despre părinţi?

Dumnezeu m-a copleșit cu daruri, iar copilăria, de care am avut parte alături de frații și de părinții mei, este unul dintre ele. M-am născut la Câmpulung Moldovenesc și am crescut în satul sucevean Ciumârna, comuna Vatra Moldoviţei, unde am locuit cu mama şi tatăl meu până la căsătorie. Abia acum realizez cu adevărat cât de minunată mi-a fost copilăria, cu toate că au existat neajunsuri și muncă la tot pasul. Am avut cea mai mare libertate, am făcut tot ce „m-a tăiat capul”. Sunt o fericită, pentru că eu nu am visat la o copilărie de basm, ci chiar am trăit-o.

Ai cântat de mică? Cine te-a remarcat prima oară?

Am cântat dintotdeauna. M-am remarcat la serbările de sfârșit de an școlar, în satul natal. Cât timp am studiat la Școala de Arte „Ion Irimescu” din Suceava, m-au îndrumat, pe rând: Ilaria Pușcă, Maria Macovei, Sofia Vicoveanca, George Sârbu.

Întâia dată am cântat pe scenă, în faţa publicului, la un final de an şcolar, în prezenţa părinţilor adunaţi la căminul cultural din Ciumârna, moment care avea să mă pregătească pentru o şi mai importantă prestaţie artistică (n.r. zâmbeşte), pe scena căminului cultural din comună, acolo unde se ținea mereu serbarea cea mai frumoasă. A fost pentru prima oară când am interpretat acompaniată de câțiva instrumentiști (amatori) din zonă. Parcă văd şi acum cuierul din lemn, ce ținea loc de stativ, pe care era sprijinit microfonul. Am avut emoții foarte mari, asta şi pentru că eram singura dintre elevi care cânta individual. Nu voi uita niciodată acele clipe!

Cine este cel mai important mentor al tău?

Primul meu mentor şi cel mai preţios este mama. Prin ea l-am cunoscut pe duhovnicul meu care are o contribuție enormă la formarea mea.

Cum procedezi cu piesele pe care le interpretezi, le culegi singură de prin sate, de la bătrâni, sau mergi, de obicei, pe mâna unui compozitor?

Am doar câteva piese cu linie melodică semnată de mine (cea mai nouă se intitulează „Pe Obcini, în Bucovina”) şi, de asemenea, mă bucur de ajutorul unor specialişti cu experiență vastă în domeniu.

Ce crezi că te diferenţiază de ceilalţi interpreţi de muzică populară din nordul Moldovei?

În nordul Moldovei sunt foarte mulți care cântă sau încearcă să cânte. Faptul că am păstrat vie amintirea strămoșilor mei prin vorbă, port și obiceiuri mă face să mă simt unică, drept care îi sunt foarte recunoscătoare doamnei Sofia Vicoveanca că m-a învățat să iubesc trecutul, rădăcinile din care mi se trage neamul (n.r. huţul), și să fiu eu.

Ce reprezintă pentru tine folclorul?

Folclorul este amintirea vie a stră­bunicilor pe care nu i-am cunos­cut, dar mi-i imaginez cum ar fi arătat ascultând folclor au­ten­tic. Folclorul este complementar cu credința, fiindcă au legături strânse.

Consideri că muzica autentică românească are viitor?

Cred că muzica autentică este pe cale de dispariție. Astăzi, toată lumea interpretează cântece compuse, nimeni nu mai cântă cântece vechi, auzite sau culese de prin sate. Cât despre viitorul muzicii populare, cred că doar generația mea a prins ultimul tren. Trăim vremuri în care tinerii își doresc să fie la modă, iar tradițiile şi folclorul sunt aspecte ale trecutului ce nu prezintă interes pentru cei mai mulţi dintre ei. Eu, însă, nu îmi pierd speranța şi mă străduiesc să îmi îndeplinesc menirea.

Un vis împlinit şi multă recunoştinţă

De ce crezi că Dumnezeu te-a înnobilat cu acest dar al cântului?

Întotdeauna Dumnezeu dă acolo unde te aștepți mai puțin. Mama mea provine dintr-o familie modestă, a avut parte de o viață destul de grea, și, probabil, Dumnezeu S-a gândit să-i aline viața prin copii. M-a susținut enorm, mai ales în momentele dificile, când am vrut să părăsesc drumul cântecului din pricina unor oameni care m-au tratat ca pe un adult cu experiență, eu fiind doar un copil la vremea aceea. Dumnezeu m-a înzestrat cu acest dar să-i duc visul la îndeplinire, cel de a cânta şi a încânta. Slavă Domnului că am ajuns până aici!

Cum îţi exprimi recunoştinţa faţă de Cel de Sus pentru talanţii pe care ţi i-a pus în voce, pe chip şi în inimă?

În fiece zi ar trebui să-mi amintesc cât de Bun și Darnic este Dumnezeu. El mi-a dat și tot El îmi dă mereu sănătate, liniște și multă răbdare. Mă străduiesc măcar să nu-L supăr și să fac mult bine în jurul meu. Mereu Îi voi fi recunoscătoare că a rânduit să întâlnesc o comoară, pe părintele duhovnic Iulian Florea, care mă sfătuiește şi mă veghează ca un tată bun.

Cum reuşeşti să împaci familia cu profesia?

Din mila lui Dumnezeu, am o familie înțelegătoare, ce mă susține necondiționat, de aceea le mulţumesc în mod deosebit soţului şi părinţilor mei.

Ai lansat de curând o piesă cu un videoclip frumos: „Pe Obcini, în Bucovina”. Vorbeşte-mi despre acest proiect în care ştiu că te-ai implicat mult.

„Pe Obcini, în Bucovina” este proiectul meu de suflet în care am investit mult timp şi mult sentiment. M-am gândit vreme îndelungată la el și mă bucur că în final am reușit să obţin rezultatul așteptat. Pentru realizarea acestui material am colaborat cu regizorul Oleg Butnaru din Chișinău. Dintre actori îi amintesc pe: domnul Casian Balabasciuc, Silviu Darie Flocea, Trandafir Mihalescu, Ilaria Pușcă şi ansamblul său „Gura Izvorului”, Costan Moisa. Mare parte a filmărilor au fost făcute acasă pe plaiurile natale, apoi la Herghelia „Lucina” şi în localităţile Moldovița şi Fundu Moldovei. M-am bucurat de aprecieri şi vizualizări record pe internet. „Pe Obcini, în Bucovina” este locul unde am văzut pentru prima dată lumina zilei și unde mi-am însușit obiceiurile împreună cu huțulii mei. Acest videoclip este o nouă carte de vizită pentru mine, după lansarea altor două materiale bine-cunoscute: „Sus, pe muntele Ciumârna” (2009) și „Să iubești o suceveancă” (2012). Mulțumesc și prețuiesc publicul meu drag, cel care m-a ajutat să ajung aici!

„Pe Obcini, în Bucovina“

Soarele-şi duce lumina şi huţanul traiul
Pe Obcini, în Bucovina, unde începe Raiul.
Pe poieni înmiresmate lângă cer aproape,
Unde ciute înfiorate vin să se adape.

Chiar de mic copil când creşte codrul îi este dragu
Şi din viaţă nu-i lipseşte calul şi baltagul.
Sus pe munte, pe păşune, îngrijeşte vite
Şi de calul lui se spune drumul că-l înghite.
Huţanu-i părtaş cu munca şi codrului frate,
Dragi i-s râul şi cu lunca, horele din sate.
Ştie a munci şi cântă de dor şi de jale
Şi la joc se înfierbântă de-i sar din tălpi stele.

Când îşi leapădă sumanul, drâmba şi vioara
De dor cântă cu huţanul pentru toată ţara.
Că huţanii-s mândri tare
Şi viaţa le place,
Când trec singuri pe cărare şi pădurea tace.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!