„Folclorul şi meşteşugurile ne pun pe noi în banca întâi“

Oana Rusu, 21 Octombrie 2007

▲ Târgul Meşterilor Populari a devenit o manifestare tradiţională în cadrul Sărbătorilor Iaşului ▲ Muzeul Etnografic al Moldovei din cadrul Complexului Muzeal Naţional „Moldova“ Iaşi, în colaborare cu autorităţile locale, a organizat cea de a opta ediţie, conform celor precizate de Victor Munteanu, şeful de secţie al Muzeului Etnografic ▲ „La această sărbătoare a tradiţiilor din străbuni participă meşteri populari din întreaga ţară, precum şi din Republica Moldova, care ilustrează domenii precum prelucrarea lemnului, prelucrarea fierului, industrie casnică, împletituri, cojocărit, olărit, măşti, ouă încondeiate, icoane pe lemn şi pe sticlă, instrumente muzicale, podoabe“, după cum a menţionat Victor Munteanu ▲ În acelaşi context a avut loc şi Festivalul Prutului, care a fost organizat de Asociaţia Meşterilor Populari din Moldova, condusă de Marcel Lutic, specialist din cadrul Muzeului Etnografic al Moldovei ▲

Înarmaţi cu fuioare, dalte de sculptat lemnul, andrele, pensule, ace, roţi de olărit, cimpoaie şi fluiere sau războaie de ţesut şi purtând costume populare din toate zonele ţării, mica oaste a meşterilor populari a pus stăpânire timp de trei zile pe Esplanada Palatului Culturii.

Cântecul de luptă a fost interpretat de Fanfara de la Chetriş, în timp ce ansamblul de dansuri de la Bohotin a pornit asaltul. Astfel, fiecare meşter popular a pornit la războiul lui de ţesut, la sculptatul lingurilor de lemn, la tăiatul pielii de viţel care era transformată în opinci, la împletitul nuielilor, fiecare după meşteşugul pe care îl stăpânea cel mai bine. Primii care au fost cuceriţi au fost vizitatorii tărgului care au avut astfel ocazia să cumpere, dar mai ales să asiste la prelucrarea unor obiecte tradiţionale.

Anul acesta au venit aproape 120 de meşteri populari la Târg, după cum a apreciat muzeograful Ovidiu Focşa. „O caracteristică importantă a manifestării a fost purtarea costumului popular de către meşteri, precum şi demonstraţiile practice, într-una din zilele Târgului fiind invitaţi şi copii de la şcolile ieşene. Este important ca tânăra generaţie să aibă acces în acest mod, interactiv, la meşteşugurile populare. De multe ori, la aceste târguri vin mulţi studenţi, dar şi artişti plastici români şi străini, care îşi iau notiţe, astfel că putem spune că aici este un fel de colocviu în aer liber. Meşterii aceştia, dincolo de pregătirea lor profesională, sunt artişti în ceea ce fac“, a menţionat Ovidiu Focşa.

Velişcu Maria din comuna Văleni, judeţul Vaslui: „Am venit cu ţesături la Iaşi. Am adus brâie, lână, alte lucruri ţesute de mine, lucrate de mine, ciorapi şi altele. Am adus aici şi batice, dar astea nu sunt lucrate de mine, mi le-a dat o bunică din Văleni să le vând. Bunica asta are vreo 90 de ani şi nu-i mai trebuie atâtea batice, unde se duce ea, prin ogradă, prin curte. Pe astea le-a făcut în tinereţea ei, acu vreo 70 de ani şi le ţinea de lucruri bune. Ei, acu lumea nu prea mai poartă lucruri de astea că sunt lucuri de gata!“

Adela Petre, Buzău: „Am numai 78 de primăveri şi mă ocup de o viaţă de ceea ce vedeţi, de ţesături. La început am ţesut din lână, mai târziu mi-a venit ideea de a valorifica părul de capră care e o materie primă neglijată de toată lumea, aruncată chiar la marginea satelor. Pentru mine, cea mai grea parte la realizarea ţesăturilor este lucrarea firului. Trebuie să faci o selecţie, în funcţie de colorit. Nu poţi să faci două piese la fel pentru că e păcat, astfel că am o diversitate de modele şi de dimensiuni, am trecut şi la un stil ceva mai modern, de genul tapiţeriei, cu motive autentice zonei din care eu provin. Înainte, din părul de capră se făceau ţoale, cum spuneau femeile, păretare şi preşuri. Pentru munca câmpului se făceau desage şi trăişti, cu care duceau femeile de mâncare celor care coseau, prăşeau, iar eu m-am gândit să dau o altă notă, mai nouă. Opţiunea pentru ţesăturile din păr de capră a fost o întâmplare. Mergeam să fac linguri cu rudarii şi am găsit pe poiană păr de capră de trei culori. Le-am luat, le-am spălat, mai aveam acasă o capră albă şi de mulţi ani aveam strâns părul de la ea. Am spalat părul de capră, l-am tors şi am făcut prima mea lucrare, pe fond alb cu cele două nuanţe de maro, iar această lucrare mi-a adus şi Premiul Uniunii Artiştilor Plastici. Dacă nu revigorăm din nou Cooperaţia Meşteşugărească unde lucrau cele mai talentate femei înseamnă că în câţiva ani nu vor mai exista costume. Eu am fost profesoară la Şcoala Populară de Arte şi probabil că de anul acesta voi preda din nou la Buzău. Am îmbrăţişat ideea unor profesori de acolo de dragul lor, pentru că au înţeles că noi suntem într-adevăr pe locul unu în Uniunea Europeană. Folclorul şi meşteşugurile ne pun pe noi în banca întâi“.

„Asta mă satisface sufleteşte, material mai puţin, mai mult sufleteşte“

Costi Lungu din Humuleşti: „Eu fac toiege şi bâte ciobăneşti, bâte ghintuite, tot ce fac reprezintă exponate care se află în muzee, unele sunt copii, altele sunt studiate după cărţi. Pentru o astfel de bâtă folosesc foiţă de cupru sau foiţă de cositor. Cositorul este bătut manual, din acest motiv el nici nu are grosimea uniformă. Pentru a le decora folosesc anumite ţinte speciale cu vârful bont în diverse motive tradiţionale. De exemplu, la acest băţ am folosit modelul apei şi al peştelui, motivul crucii, în general apare peste tot, orice cioban avea crucea cu el pentru a se apăra de rele. Toiegele acestea încrustate cu cositor nu erau folosite de orice om, trebuia să fie cineva cu o anumită stare, să fie din fruntea ierarhiei din sat, astfel încât să aibă cum să ceară unui meşter să îi facă un toiag cu cositor. Ceilalţi foloseau toiagele simple sau beţele simple cu măciulii.“

Ticu Ungureanu, din satul Epureni, comuna Epureni, judeţul Vaslui: „Am venit la Târgul Meşterilor Populari şi la Festivalul Prutului să prezint lucrări de-ale mele, troiţe în miniatură, cruci, linguri, icoane, precum şi o troiţă mai mare de trei metri în lungime care are încrustate mai multe simboluri creştine, precum şi chipul lui Iisus. Până acum am făcut vreo zece astfel de troiţe mari, am o troiţă monumentală de şase metri care se află la Vama Albiţa, am una la Valea Grecului, tot aşa, una monumentală de cinci metri şi ceva, am în satul meu natal două troiţe, la Ghermăneşti am trei troiţe, la Galaţi am fost la o tabără de sculptură şi am făcut şi acolo una, mai am comenzi, una pentru Consiliul Judeţean Vaslui. Cu asta mă ocup, din asta trăiesc şi asta mă satisface sufleteşte, material mai puţin, mai mult sufleteşte“.

Marian Borş, comuna Moşna, judeţul Iaşi: „Lucrez troiţe, icoane sculptate, iconostase, ce ţine de biserică, în general. Aici am venit cu icoane sculptate, chiar am aşezat şi un prosop deasupra pentru că aşa sunt ele aşezate în casele oamenilor în mod tradiţional. Aceste prosoape sunt lucrate în casă, sunt făcute de mama şi de soţia mea, la fel şi trăistuţele aduse aici sunt lucrate tot de ele. În general cam asta facem, cu asta ne ocupăm, iar cel mai des cu troiţele“.

„Ideea mea este să vând povestea şi nu obiectul“

Marc Tudose din Sighişoara: „Prietenii îmi spun «The Spoon Man» pentru că am făcut până acum foarte multe linguri. Acum lucrez la o lingură din lemn de salcie, este lucrată 100% manual şi este o reprezentre populară a puterii, ea face parte, de fapt, dintr-un complex, mai am o lingură aici care se cheamă lingura binelui şi a răului pe care este reprezentată o pasăre măiastră care se bucură de venirea primăverii, îşi caută jumătatea, dar nu este atentă la răul care o pândeşte. În partea de jos apare un şarpe care o prinde, mai apare şi un simbol al soarelui. Bunicul meu s-a ocupat de lemn, aşa că urmez, oreşcum, o tradiţie a familiei, în timp am devenit pasionat de ideea asta a lingurei, iar majoritatea modelelor pe care le folosesc sunt preluate de la bunicul meu care era din Teleorman. Motivele care le-a strâns erau din mai multe zone ale ţării, dar printre lingurile pe care le-am adus aici la Iaşi cele mai multe sunt cu motive din zona Maramureşului, unde predomină motivele geometrice cu simboluri solare, cu simboluri creştine, iar unele sunt din zona Moldovei, de aici fiind preluate imaginile zoomorfe, cu lingura norocului de exemplu. În tradiţia populară se spune că dacă o barză îşi face cuib la o casă, atunci o va proteja de foc, apă şi hoţi, drept care am o lingură unde apare stilizată o barză, un cuib şi o casă, iar ideea mea este să vând povestea şi nu obiectul“.

Marian Viorel din Fălticeni: „Eu mă ocup cu cioplitul lemnului, iar cel mai mult îmi place să lucrez diferite motive care apar pe coada lingurii tradiţionale româneşti. Printre cele mai dragi mie simboluri se află cele de pe lingura îngemănată sau a mirilor care era folosită o singură dată în viaţă în noaptea nunţii, de către miri care mâncau cu aceeaşi lingură din aceeaşi strachină grâu fiert care era simbolul belşugului, iar semnificaţia era că astfel cei doi vor rămâne uniţi şi se vor iubi toată viaţa ca în noaptea nunţii. Îmi mai este drag şi simbolul bufniţei care este simbolul înţelepciunii, pentru că ea vede acolo unde noi nu vedem, adică în întuneric, mai este cocoşul, simbolul speranţei, pentru că prin cântecul său alungă întunericul, iar răsăritul soarelui reprezintă speranţa, vulturul ca simbol al puterii şi împărat al tuturor păsărilor, spicul de grâu care reprezintă belşugul“.

Ion Radu din Bucureşti: „Sunt meşter popular rrom şi e pentru prima dată când particip la acest Târg şi mi se pare ceva foarte frumos, în sensul că este multă lume aici, e şi sărbătoarea cu Sfânta Parascheva şi sunt mulţi pelerini care vin. Eu mă ocup cu meseria aceasta, sunt bijutier popular şi folosesc ca materiale cupru, alamă, argint, inox, toate tipurile de metale aproape, îmi place să lucrez în orice metal. Fac brăţări, cercei, inele, iar în mod special îmi place să creez modele, mai fac creaţii de-ale mele. Nu mă influenţează alte modele, le fac pe toate din propria mea inspiraţie“.

„Noi mergem la sfânta biserică îmbrăcaţi în costume populare“

Ilarie Vasile, comuna Grumăzeşti, judeţul Neamţ: „Am venit cu covoare care nu sunt ale mele, sunt ale părinţilor, ei confecţionează aşa ceva, dar fiind mai bătrâni nu se pot deplasa, astfel că am venit eu, iar căciulile pe care le-am adus sunt confecţionate de mine. Covoarele sunt cu modele specifice zonei în care ne aflăm noi, în judeţul Neamţ, sunt făcute din lână din culori naturale, iar unele sunt vopsite. La un covor se lucrează în jur de trei zile, dar aproape zi lumină“.

Moldovanu Floarea, Runcu Salbei - Bistriţa Năsăud: „Am 72 de ani şi am venit la Târg, sunt bine primită aici la Iaşi, este foarte frumos aici. Am venit aici cu marfa pe care am lucrat-o şi care e la fel din moşi-strămoşi. Mama mea o făcut opinci, iar de la ea am învăţat şi eu. Mama mea când tăia viţelul îmi făcea opinci. Acum, ca să nu ne întreacă chinezii mă duc la toate muzeele şi le duc opinci! Mi s-o spus că eu lucrez cu cinste ca să nu se piardă tradiţia. Eu lucrez atât opincuţe, dar şi brâie, ştergare care se pun acuma de decor, dar înainte se mai şi foloseau, se dădea la mireasă. Noi mergem mereu în costumele noastre populare şi la biserică mergem mai ales“.

Iulia Goran, judeţul Prahova: „Sunt meşter popular, am venit cu broderii autentice şi foarte vechi, din zona Breaza. În urmă cu câţiva ani am fost selecţionată să particip şi la Smithsonian Festival la Washington, împreună cu 30 de meşteri. Acolo, pe lângă broderia pe car o fac de obicei, am arătat şi modul în care se prepară bucatele tradiţionale, mâncărurile specific româneşti precum borşul, tochitura, cozonacul, «poale-n brâu», papanaşi, sarmale, toate acestea fiind şi foarte căutate. Aici am venit cu multe broderii aplicate pe iişoare, rochiţele, marame, şaluri, cămeşi, unele tradiţionale altele modene, costume populare pentru băieţi şi pentru fetiţe, cămăşi de noapte.

„În general, cu obiectele de cult trebuie să fim ceva mai atenţi“

Etnologul Ion H. Ciubotaru este unul dintre specialiştii care veghează an de an ca produsele expuse în cadrul târgurilor meşterilor populari să fie autentice: „Ca în fiecare an am vizionat toate standurile care sunt aici în faţa Palatului la această a opta ediţie a Târgului Meşterilor Populari. Aş remarca amploarea Târgului, este mult mai mare ca altă dată, sunt mult mai mulţi meşteri din aproape toate domeniile artei populare tradiţionale. Astfel, din domeniul ţesăturilor tradiţionale, au apărut o serie de cusături şi de broderii deopotrivă din Moldova şi din Transilvania, care sunt lucrate cu acurateţe în spiritul zonelor care le reprezintă, obiecte care pot fi expuse oriunde în casa omului, fără să intre în disonanţă cu alte produse moderne.

Aş observa măştile din Vrancea care fac o notă distinctă pentru că aici sunt printre puţinii meşteri care mai fac asemenea obiecte cu implicaţii ritual cermoniale pe un tipar tradiţional. Noi trebuie să facem distincţie între o zonă unde au existat aceste măşti în spiritul tradiţiei şi în istoria culturală a satului respectiv şi meşteri care s-au trezit peste noapte că măştile se vând bine şi atunci încearcă şi improvizează tot felul de bazaconii pe care ni le oferă nouă drept obiecte de artă populară.

Vreau să remarc şi cioplitorii de linguri. Sigur, unii dintre ei mai scapă fantezia din frâu şi mai propun tot felul de ipostaze care nu au nici o legătură cu tradiţia noastră. Dar, dacă în general constatăm că măcar 60%-70% se racordează încă la sursa tradiţiei noastre, este un bun câştigat.

În privinţa ceramiştilor avem câţiva meşteri populari din Moldova precum familia Luchian de la Schitu Stavnic, care a venit cu produse tradiţionale şi foarte îngrijit lucrate. Ei fac ceramică utilitară, dar care poate fi, deopotrivă, folosită ca şi obiect decorativ într-un anumit context adecvat, apoi sunt doi meşteri de la Horezu foarte buni, vorbesc de Laurenţiu Pietraru şi de Ioana Mischiu, care au obiecte foarte frumoase. Din Corund - Harghita, este ceramică secuiască adusă de Jozsef Molnos, care este mai deosebită în cohorta asta de meşteri secui şi Mathe Denes care aduc elemente de factură secuiască cu unele elemente săseşti pe care ei le duc mai departe.

Am remarcat prezenţa, în premieră, a unei femei care se ocupă cu pictura naivă, doamna Ciobanu de la Bălţaţi - Iaşi, care lucrează frumos, o pictură naivă autentică, nu mimează arta naivă, ci ea efectiv o trăieşte, este una dintre pictoriţele noastre, a Moldovei, cu care ne putem prezenta oriunde fără să greşim. În ceea ce priveşte iconarii, ca întotdeauna avem o inundaţie a acestor, să le spunem meşteri. Ei sunt nişte modeşti tehnicieni care produc unele obiecte pe care unii oameni sunt tentaţi să le creadă chiar valoroase.

Eu am mai spus de mai multe ori şi repet şi acum: în general, cu obiectele de cult trebuie să fim ceva mai atenţi. Noi nu ne putem îngădui, mai ales în sfera iconografiei ortodoxe, să dăm drumul la tot felul de indivizi care ştiu sau nu ştiu să practice acest meşteşug şi în ultimă instanţă să pună într-o lumină defavorabilă acest segment atât de important al creştinismului, în special al Ortodoxiei şi, nu în ultimă instanţă, al artei noastre ortodoxe.

În ceea ce priveşte arta încondeierii ouălor, care are la rândul ei o istorie atât de îndelungată de mii de ani, are şi nişte rigori, nişte pretenţii, nu e suficient să ştii să aşterni nişte ceară pe suprafaţa unui ou şi să pui talemş balmeş simbolurile cum îţi vine ţie la îndemână. Dar, luat în ansamblu, Târgul poate fi considerat ca fiind o reuşită, sunt multe lucruri demne de văzut, întotdeauna poţi să îţi bucuri ochii cu ceva“.▲


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!