Foloseşte cultura la ceva?

Să nu ne ascundem după deget: pentru destui oameni, cultura e un moft, un lux sau, în cel mai fericit caz, o chestie opţională. Argumentul lor e simplu: se poate trăi fără să citeşti, fără să asculţi muzică simfonică, fără să mergi la teatru, fără să vizitezi vreo expoziţie ori un muzeu? Se poate! Şi-atunci...

La fel de adevărat este însă că se poate trăi fără televizor (chiar cunosc câteva familii care au refuzat să-şi ia), fără telefon mobil ori chiar fără telefon deloc, fără calculator, fără lustră, fără aspirator şi - sper că nu ni s-a şters tuturor memoria - fără apă caldă, căldură, dreptul de a spune ce gândeşti şi 99% dintre produsele aflate azi în magazine. Aşa că argumentul cu „se poate” e slăbuţ.

Ca şi celălalt des invocat: n-am timp. Conform sondajelor, românul mediu se uită la televizor câteva ore pe zi. Dar hai să zicem doar o oră. Păi, într-o oră citeşti câteva zeci de pagini dintr-o carte!

Cât despre lux, e drept că biletul la teatru sau concert e greu accesibil celui care câştigă salariul minim pe economie sau chiar pe cel mediu, dar atât teatru (la TVR), cât şi concerte (TVR, Mezzo) pot fi urmărite în cadrul abonamentului de cablu pe care oricum îl plătim, şi în plus la radio. Tot pe TV găseşti emisiuni de cultură şi de spiritualitate. Nu multe, dar bune! Cât despre cărţi, n-am să obosesc niciodată s-o amintesc, ele pot fi citite gratuit, împrumutându-le de la biblioteci sau - acolo unde nu există aşa ceva - de la prieteni, rude, vecini, cunoştinţe. Poate nu vor fi chiar cele mai recente apariţii, dar... asta e problema? Le-am citit pe toate cele mai vechi şi am ajuns la 2017?
Bine, acum că am stabilit că de putut se poate, ba încă fără mare efort şi fără mare cheltuială, chiar şi pe gratis, mai rămâne, fireşte, de răspuns la întrebarea de ce?
Dar nu înainte de a defini despre ce vorbim. Cultura nu înseamnă numai cărţi, simfonii, picturi, sculpturi, filozofie. Cultura - cândva inspirat numită, întru mai bună claritate, cultură generală - înseamnă cunoaştere. În orice domeniu. Un om al mileniului trei ar trebui să aibă măcar o idee generală despre tabelul lui Mendeleev, cei mai importanţi scriitori din istorie, religie, spaţiul cosmic, Michelangelo, Beethoven, câteva filme mari, opera lui Shakespeare, cam cum funcţionează un calculator şi la ce foloseşte, teorema lui Pitagora, marii exploratori, marii sportivi şi altele.

Ceea ce ne şi ajută cu răspunsul la „de ce?”: nu trebuie să ştim teorema lui Pitagora pentru că e în programa de gimnaziu sau pentru că ne-a zis cineva că e musai s-o ştim ori pentru că ne-am gândit noi că ar fi cool să pomenim despre ea, impresionând interlocutorii. Nu. Ci pentru că foloseşte la ceva! Matematica, în general, foloseşte şi la modul concret, pragmatic, în viaţa de zi cu zi, dar şi pentru felul în care îţi ordonează modul de a gândi. Am întâlnit nenumărate situaţii confuze şi nu rareori conflictuale care plecau de la simplul fapt că nu era definit clar, aşa cum te învaţă matematica, „ce se dă şi ce se cere”.

Bine-bine, poate că asta e valabil pentru matematică, eventual pentru fizică, dar îţi foloseşte la ceva să citeşti un roman sau un volum de poezii? O, da! Îţi foloseşte mai mult decât ai putea spera! În primul rând, psihologic. De pildă, treci printr-o situaţie neplăcută şi bizară şi crezi că numai ţie ţi se putea întâmpla aşa ceva şi că o să-ţi lase urme adânci - dacă o să supravieţuieşti! Or, citind cărţi, ai toate şansele să descoperi că au trecut şi alţii prin aşa ceva şi sunt bine mersi. În al doilea rând, îţi foloseşte şi practic. N-am loc aici să înşir câte sfaturi utile de viaţă am găsit în cărţi!

În mod similar, oricare domeniu al culturii îţi pune la dispoziţie idei, o necesară punere pe gânduri, distracţie, evadare din rutină, posibilitatea de a „trăi” vieţile personajelor şi multe alte lucruri care îţi folosesc, până la idei de decorare a casei, reţete culinare şi sugestii despre cum să gestionezi relaţiile cu cei din jur, ca să nu mai vorbesc despre destinaţii de vacanţă!

Nu, cultura nu e un moft, ceva cu care să poţi să te dai mare în vreo discuţie cu pretenţii, ci ceva cât se poate de folositor. În plus, un mic secret: în mod cert, cultura te face mai deştept.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!