Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Formare catehetică la Roznov

Formare catehetică la Roznov

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Pr. Ştefan Zaharia - 04 Iunie 2018

Miercuri, 30 mai 2018, la sediul Protopopiatului Roznov, a fost organizată întâlnirea pregătitoare a catehezelor demonstrative în cercurile pastoral-misionare din protoieriile Piatra Neamţ şi Roznov.

Scopul acestor întâlniri la nivelul Arhiepiscopiei Iaşilor este definit de planificarea, realizarea şi evaluarea activităţii catehetice la nivelul parohiei, prezentarea materialelor Biroului de cateheză al Arhiepiscopiei Iaşilor, dar şi sfaturi şi recomandări pentru susţinerea reuşită a unei cateheze.

Tematica întâlnirii de la Roznov a fost Programa catehetică eparhială 2018, cunoscută conform descrierii CIP a Bibliotecii Naţionale a României cu numele de „Unitatea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh", editată la Editura Doxologia, Iaşi, în 2018.

Principalele sarcini ale participanţilor au fost completarea unui chestionar pre-training şi completarea proiectului de scenariu catehetic al catehezei pe care o vor susţine în parohie, în perioada următoare.

Participanţi au fost preoţii care vor susţine catehezele demonstrative în anul în curs şi preoţii interesaţi, care desfăşoară activitate catehetică susţinută la parohie.

Am expus, ca model pentru colegii preoţi, o cateheză demonstrativă cu tema „Prietenie virtuală sau comunicare reală?" al cărei scop a fost conştientizarea participanţilor că pericolul lipsei de comunicare reale poate duce la pierderea comuniunii. Am folosit ca metodă principală de învăţare „Studiul de caz", iar pentru evaluare am aplicat metoda „Cutia întrebătoare". Am moderat dezbaterile astfel încât fiecare intervenţie să acopere aria de chestiuni propuse spre clarificare.

Părintele Bogdan Racu, inspector pentru cateheză în cadrul Sectorului învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor, a prezentat situaţia nevoilor participanţilor în implementarea unei cateheze de impact, conform chestionarelor pre-training completate de preoţi şi alături de ei a radiografiat situaţia parohială şi modul în care va fi implementată cateheza, modul cum se raportează credincioşii la învăţătura de credinţă şi scopul urmărit în pregătirea catehezei.

Părintele Camelian Gurbet, coordonatorul Biroului de catehizare al Protopopiatului Roznov a prezentat în continuare instrumentele catehetice oferite de Arhiepiscopia Iaşilor, motivaţia lucrului în echipă, formarea deprinderilor de lucru, momentele unei cateheze, metodele active de prezentare a conţinuturilor, de fixare şi evaluare a acestora şi importanţa părţii aplicative a catehezei.

Părintele protopop Vasile Ţoc ne-a declarat la finalul întâlnirii: „Activitatea catehetică este un aspect foarte important al misiunii noastre preoţeşti şi din acest motiv îi felicităm pe organizatorii acestui training catehetic, pentru că au pus în lumină efortul susţinut în promovarea împărtăşirii învăţăturii creştine. Am observat că această întâlnire relevă rostul unei cateheze care se aplică în viaţa liturgică. Trăirea şi interiorizarea învăţăturii creştine în cadrul comunităţilor noastre este scopul catehezei propuse acum, mobilul cel mai de preţ fiind constituit din deschiderea către comunicare şi ancorarea într-o dimensiune familiară, cu toţi factorii ei atât de diverşi, dar în centrul căreia este Hristos".

În luna iunie a acestui an, în protopopiatele Piatra Neamţ, Roznov, Târgu Neamţ şi Ceahlău, vor fi organizate cateheze demonstrative în fiecare cerc pastoral, temele lor fiind cele propuse de programa catehetică eparhială „Unitatea credinţei şi împărtăşirea Sfântului Duh".