Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Formarea continuă a preoților din Mitropolia Banatului

Formarea continuă a preoților din Mitropolia Banatului

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Banat
Un articol de: Pr. Marius Mircia - 02 Septembrie 2016

În perioada 30 august – 3 septembrie 2016 se desfășoară o nouă sesiune de cursuri pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie (definitivat şi gradul II). Cursurile au debutat marţi, 30 august, la Centrului eparhial din Timişoara, în prezența Înaltpreasfințitului Părinte Ioan, Arhiepiescopul Timișoarei și Mitropolitul Banatului.

Cursurile au început marți dimineața, la Biserica „Învierea Domnului” din incinta Centrului eparhial, unde a fost oficiată slujba Acatistului Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Apoi, Înaltpreasfințitul Părinte Mitropolit Ioan a rostit un cuvânt de învățătură pentru preoții prezenți. La această serie, a cursurilor pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie de către personalul clerical, au participat candidaţi din eparhiile Timişoarei, Aradului şi Caransebeşului. Cursurile au fost susținute de către profesori de la facultățile de teologie aparținătoare celor trei eparhii.

„Cursurile sunt predate de către profesori de la cele trei centre universitare din cadrul Mitropoliei Banatului, pentru că sunt preoți din întreaga mitropolie, și am considerat că este bine să nu fie profesori numai de la Timișoara, ci și de la Arad și Caransebeș, pentru a avea o extensie de experiență din fiecare centru eparhial. Am început să organizăm cursurile în acest mod încă de anul trecut, și văd că este o deschidere, o receptivitate, pentru că preoții cursanți aud și pe alți profesori de la alte centre și astfel apare o deschidere a orizontului de studiu, iar experiențele de activitate sunt mult mai ample. De aceea, cursurile sunt momente de har și de bucurie pentru toți preoții participanți”, a precizat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan.

Sesiunea pentru obţinerea gradelor profesionale se va finaliza printr‑un examen, în săptămâna 26‑30 septembrie, constând din două probe la cunoştinţele teologice interdisciplinare şi pastoral‑misionare şi o probă orală din predică sau cateheză, liturgică şi administraţie parohială pentru definitivat şi două probe scrise de cunoştinţe teologice interdisciplinare şi pastoral‑misionare pentru gradul II.

„Cu toate că aceste cursuri par a fi tehnice, ele au o componentă pastorală și duhovnicească. Și le spuneam preoților înscriși la această sesiune că este o mare binecuvântare de la Dumnezeu pentru ei că după un anumit număr de ani se întâlnesc cu profesorii lor și cu alți profesori, poartă un dialog și au posibilitatea să‑și exprime pozițiile lor față de ce ceea ce au crezut în facultate despre parohie și ceea ce au găsit în parohie; pentru că una este parohia percepută pe băncile facultății, și alta este parohia din realitate. De asemenea, i‑am îndemnat să țină pasul cu cartea și le‑am sugerat profesorilor să le recomande o minimă bibliografie pentru disciplinele care sunt importante în viața de pastorație. În aceste cursuri nu se poate preda un volum mare de informație, ci ele deschid porțile spre lectură, pentru ca preoții să aibă posibilitatea de a‑și putea lărgi orizontul de studiu duhovnicesc”, a mai specificat Înaltpreasfinția Sa.

În conformitate cu Metodologia pentru obţinerea gradelor profesionale în preoţie de către personalul clerical, aprobată de Sfântul Sinod prin hotărârea nr. 1199/2008, se menţionează că obţinerea gradului definitiv este obligatorie pentru personalul clerical şi se obţine prin cursuri şi examene speciale de definitivare la minimum 2 ani şi cel mult 5 ani de la titularizarea pe post, prin hirotonie. De asemenea, potrivit art. 125, alin 1 din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, se arată că obţinerea gradelor profesionale (definitiv, II şi I) sunt obligatorii ca formă continuă de perfecţionare a pregătirii clerului.