Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Forumul Ecumenic Internaţional „Tinereţe şi Speranţă“

Forumul Ecumenic Internaţional „Tinereţe şi Speranţă“

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Știri
Un articol de: Maria Curtean - 02 August 2011

În cadrul Academiei Teologice "Antonie Plămădeală" de la Mănăstirea Brâncoveanu, Sâmbăta de Sus, s-a desfăşurat, în perioada 25-31 iulie, cea de-a XIII-a ediţie a Forumului Ecumenic Internaţional "Tinereţe şi Speranţă", organizat cu binecuvântarea IPS Laurenţiu, Mitropolitul Ardealului, de către Asociaţia Ortodoxă pentru o Lume Nouă.

Forumul, evenimentul principal al A.O.L.N., a întrunit 80 de tineri, cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani, din România şi din Republica Moldova. Programul conferinţelor, dezbaterilor, atelierelor creative şi sportive s-a împletit cu timpul de rugăciune, oferind participanţilor o săptămână bogată în informaţie şi trăire duhovnicească. În mijlocul tinerilor au fost prezenţi cu un cuvânt de zidire sufletească şi disponibilitate în împărtăşirea unor experienţe personale pr. conf. dr. Constantin Necula şi pr. prof. dr. Vasile Grăjdian, de la Facultatea de Teologie "Andrei Şaguna" din Sibiu, psihologul Lucian Negoiţă din Bucureşti, actorul Leon Magdan, alpinistul sibian Fane Tulpan, primul român care a urcat pe Everest (8.850 m). Un timp special l-au dedicat forumiştii evocării personalităţii părintelui Teofil Părăian, care de dincolo de "porţile cerului" veghează să nu se stingă candela bucuriei şi a tinereţii în Hristos. Un alt eveniment, necesar rezistenţei la provocările cotidianului, a fost drumul pe munte, spre chilia părintelui Arsenie Boca, aproape de Fereastra Făgăraşului.

La forum au participat, de asemenea, persoane cu dizabilităţi de vedere, care, prin activităţile pe care le-au propus, au reuşit să dezvăluie celorlalţi câte ceva din drama şi frumuseţea vieţii lor. Povestea a putut merge mai departe şi anul acesta datorită partenerilor A.O.L.N.: Mitropolia Ardealului, Arhiepiscopia Sibiului, Asociaţia Internaţională Fondacio, chrétiens pour le monde. Tinerii care au participat s-au arătat încântaţi. "A fost un forum total, în care toţi s-au implicat. Ne-am jucat, am învăţat, ne-am deschis inima şi plec cu sufletul mai liniştit", ne-a mărturisit Alexandru. "A fost o experienţă minunată pe care mi-aş dori să o repetăm: oameni talentaţi, minunaţi, o atmosferă de basm, din care nu ai mai vrea să ieşi", ne-a spus Adriana.