Franţa alege dreapta politică, aruncând socialiştii în degringoladă

19 Iunie 2007

Partidul preşedintelui Sarkozy, Uniunea pentru o Mişcare Populară (UMP), a câştigat o majoritate confortabilă în urma alegerilor parlamentare încheiate o dată cu votul de duminică. Chiar dacă UMP a obţinut, potrivit rezultatelor finale, 314 dintre cele 577 de mandate de parlamentar, rezultatul nu este atât de favorabil pe cât indicau sondajele pre-electorale. În aceste condiţii, Partidul Socialist a obţinut 185 de mandate, evitând o o catastrofă electorală. Alegerile nu au fost însă lipsite de surprize. Astfel, fost premier şi fost lider al UMP, Alain Juppe, şi-a anunţat demisia din actualul Guvern, deoarece nu a obţinut un loc în Parlament. În Executivul format de François Fillon în urma câştigării alegerilor de către Nicolas Sarkozy, Alain Juppe fusese numit ministru al energiei şi mediului şi ocupa şi funcţia de vicepremier. În ciuda acestor „pierderi“, după cum a declarat premierul François Fillon, rezultatul ar legitima aplicarea reformelor de centru dreapta promise de Nicolas Sarkozy în campania electorală pentru preşedinţie.

Promisiunile electorale ale preşedintelui Sarkozy includ aplicarea unor pedepse mai aspre pentru infractorii cu antecedente, măsuri mai stricte cu privire la imigraţie, mai multă autonomie pentru universităţi şi o legislaţie a muncii mai flexibilă. Conform tradiţiei parlamentare franceze, premierul francez François Fillon i-a prezentat ieri demisia guvernului său preşedintelui ţării Nicolas Sarkozy, care l-a însărcinat cu formarea unui nou guvern, care să reflecte noua susţinere parlamentară.

În vreme ce dreapta savurează gustul victoriei, tabăra socialiştilor este zguduită de un scandal neaşteptat. Ségolène Royal, fostă candidată a socialiştilor francezi la alegerile prezidenţiale, anunţă - într-o carte care va apărea mâine - că ea şi partenerul ei de viaţă, François Hollande, liderul Partidului Socialist, s-au separat, după aproape 30 de ani, deşi nu erau căsătoriţi. Anunţul privind separarea celor doi a survenit duminică, în plină seară a celui de-al doilea tur al alegerilor legislative, la care stânga franceză a fost învinsă categoric. Ségolène Royal confirmă, printre altele, în cartea care va părea mâine că doreşte să preia conducerea PS, pe care-l conduce de 10 ani tocmai François Hollande.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!