Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Franţa: „Represiunea din Tibet este inacceptabilă“

Franţa: „Represiunea din Tibet este inacceptabilă“

Data: 25 Martie 2008

Represiunea chineză din Tibet „nu este acceptabilă“, a declarat ieri ministrul de Externe francez, Bernard Kouchner, marcând astfel o înăsprire a tonului Parisului faţă de violenţa Beijingului. Declaraţia lui Kouchner vine ca o reacţie la apelul lansat de fostul ministru socialist, Jack Lang, care i-a cerut şefului diplomaţiei franceze să renunţe la discreţie în problema Tibetului. Luni, preşedintele francez Nicolas Sarkozy a rupt şi el tăcerea în acest dosar şi i-a adresat un mesaj omologului său chinez, Hu Jintao, căruia i-a solicitat să manifeste „reţinere“ faţă de Tibet, să renunţe la violenţe şi să dialogheze cu reprezentanţii liderului spiritual al tibetanilor, Dalai Lama.

În acelaşi timp, premierul britanic Gordon Brown s-a declarat dispus săptămâna trecută să aibă o întrevedere cu Dalai Lama, acuzat de Beijing că s-ar afla la originea manifestaţiilor de la Lhassa, în timp ce Berlinul şi-a îngheţat negocierile cu China în materie de dezvoltare economică.

Pe de altă parte, deşi autorităţile comuniste au trimis masive forţe de ordine în Tibet, tulburările continuă în regiune. Un poliţist chinez a fost ucis şi mulţi alţii răniţi în urma unor noi ciocniri care au avut loc într-o regiune populată de tibetani din provincia Sichuan din sud-vestul Chinei, a anunţat presa chineză citând autorităţile locale. Anterior, agenţia de presă chineză Xinhua a dat publicităţii o informaţie, potrivit căreia 381 de persoane implicate în violenţele din provincia Sichuan s-au predat luni poliţiei, răspunzând unui ultimatum al Guvernului care expira la sfârşitul săptămânii trecute.

La rândul său, Guvernul tibetan în exil a anunţat, ieri, că noul bilanţ al deceselor înregistrate după demonstraţiile din provincie este de 140 de morţi.