Actualitate religioasă
Gală de excelenţă pentru elevii şi profesorii gălăţeni

Gală de excelenţă pentru elevii şi profesorii gălăţeni

Pr. Rareş Bucur, 08 Octombrie 2018

Vineri, 5 octombrie 2018, de Ziua Internaţională a Educaţiei, a avut loc la Galaţi Gala Excelenţei în Educaţie „România mea - 100 pentru Galaţi”. La evenimentul găzduit de Teatrul Naţional de Operă şi Operetă „Nae Leonard” din Galaţi a participat şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care a adresat un cuvânt de binecuvântare şi de apreciere pentru performanţele obţinute la învăţătură de elevii şi cadrele didactice din judeţul Galaţi.

„Şcoala este pilonul de bază al vieţii şi al societăţii. Fără şcoală nu am putea să înţelegem celelalte componente ale vieţii noastre. Profesorii sunt asemenea unor apostoli, trimişi către cele mai sensibile, curate şi autentice valori care pot exista în viaţa noastră şi aceste valori reprezintă copiii. Ei sunt valorile de excepţie, tezaurul, bogăţia şi nestematele unui popor. Pe aceste nestemate şcoala le aşază într-un loc aparte pe harta frumuseţii, a culturii şi a spiritualităţii”, a spus ierarhul.

Manifestarea cultural-educaţional a adunat laolaltă oficialităţi locale, oameni de cultură, profesori, elevi şi părinţi. Evenimentul a debutat cu intonarea Imnului Naţional de către elevii Seminarului Teologic Ortodox din Galaţi şi a continuat cu rostirea de alocuţiuni dedicate momentului festiv, prezentarea unui film documentar cu istoricul mai multor şcoli gălăţene. În cea de-a doua parte, a avut loc festivitatea de premiere a celor 173 de elevi şi profesori care au făcut performanţă la concursurile naţionale şi internaţionale, prin oferirea de diplome de excelenţă, medalii şi alte daruri. Şase elevi şi profesori din cadrul Seminarului Teologic Ortodox din Galaţi au primit distincţii pentru rezultatele foarte bune obţinute la olimpiadele naţionale.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!