Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Banat Gală de premiere a olimpicilor din județul Timiș

Gală de premiere a olimpicilor din județul Timiș

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Banat
Un articol de: Valentin Birău - 04 Iunie 2015

Sala Capitol a Filarmonicii „Banatul” din Timișoara a găzduit duminica aceasta a IX-a ediţie a galei de premiere a celor mai buni elevi din judeţul Timiş, care au obţinut cele mai bune rezultate la concursurile şi olimpiadele naţionale. În cadrul evenimentului au fost premiaţi 95 de elevi olimpici cu rezultate remarcabile la învăţătură.

Reprezentantul Centrului eparhial la eveniment a fost pr. Zaharia Pereş, consilier cultural, care a oferit cadouri elevilor olimpici şi a transmis binecuvântarea şi felicitările Înaltpreasfinţitului Părinte Ioan, Arhiepiscopul Timişoarei şi Mitropolitul Banatului. „Suntem foarte bucuroși că am ajuns la a noua ediție a acestei gale de premiere a olimpicilor județului Timiș. Dacă în urmă cu 9 ani această frumoasă tradiție începută cu binecuvântarea vrednicului de pomenire Mitropolitul Nicolae Corneanu aduna un număr mic de olimpici, ne bucurăm că anul acesta am premiat 95 de olimpici ai județului Timiș. Aceștia au primit daruri constând în bani, cărți și dulciuri din partea Mitropoliei Banatului, a Fundaţiei Culturale «Artmedia» din Timişoara şi a Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş. Am primit și de această dată binecuvântarea Înaltpreasfin­țitului Părinte Ioan, Mitropolitul Banatului, care nu doar că s-a arătat deschis spre a duce mai departe această tradiție, ci a continuat să ne sprijine în ideea ca de acum încolo să extindem și mai mult acest eveniment și să fie până la urmă o premiere a județului, care să aducă la aceeași masă mai multe instituții, încât premiile să fie mai consistente, iar bucuriile copiilor să fie într-adevăr bucuriile noastre, pentru că ei la rândul lor vor aduce într-o bună zi bucurii celor care vor fi ca ei astăzi. Cred că spectacolul de astăzi care l-a avut ca protagonist pe Florin Piersic, cunoscutul și îndrăgitul actor al României, nu face altceva decât să completeze această bucurie extraordinară ce am încercat să o facem acestor tineri și să dea Dumnezeu ca și ei la rândul lor să facă cinste Bisericii, Școlii și familiilor din care provin”, a precizat pr. Zaharia Pereș. An de an, evenimentul se bucură de sprijinul și implicarea directă a doamnei Doina Popa, preşedintele Fundaţiei Culturale „Artmedia” din Timișoara, unul dintre inițiatorii acestei gale de premiere.

Din partea Inspectoratului Şcolar Timiş a fost prezentă la spectacol prof. Daniela Buzatu, inspector de religie. Fiecare elev s-a bucurat de un premiu în valoare de 150 de lei, cărți și o diplomă de recunoaștere din partea organizatorilor, suma totală fiind de 15.000 de lei. În continuare, formaţia Peregrinii, formată din copii cu vârste între 6 și 11 ani, a prezentat pentru spectatorii timișoreni un minispectacol muzical. Seara s-a încheiat cu spectacolul „Mi-e drag de voi, campionilor”, susţinut de îndrăgitul actor Florin Piersic.

Evenimentul a fost organizat de Mitropolia Banatului, Fundaţia Culturală „Artmedia” din Timişoara şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Timiş.