Moldova
Gala Voluntarului Ieşean

Gala Voluntarului Ieşean

09 Noiembrie 2018

În data de 6 noiembrie 2018, a avut loc Gala Voluntarului Ieşean, organizată de către Casa de Cultură a Studenţilor din Iaşi, la care au fost înscrise peste 100 de proiecte de tineret. În sala mare au fost reprezentanţi şi voluntari ai asociaţiilor studenţeşti ieşene.

Asociaţia Studenţilor Creştini Ortodocşi Români (ASCOR) - filiala Iaşi a câştigat titlul de „Proiectul anului la categoria Cultură” pentru proiectul „Formează-te! Be soft. Play hard” şi Asociaţia Tineretul Ortodox Român (ATOR) - filiala Iaşi a câştigat titlul de „Proiectul anului la categoria Educaţie” pentru proiectul „Tabăra din pridvorul satului”.

Proiectul ASCOR Iaşi „Formează-te! Be soft. Play hard” presupune formarea a peste 200 de tineri pentru dobândirea unor abilităţi practice care să crească posibilitatea de auto-exprimare, argumentare şi prezentare a iniţiativelor tinerilor în spaţiul public. Dintre activităţile proiectului menţionăm: 4 ateliere de dezbatere, concurs de dezbatere, 5 traininguri de dezvoltare personală a voluntarilor (având temele: autocunoaştere, responsabilitate, animator socio-educativ, comunicare şi public speaking, organizare de evenimente, lucru în echipă), gala voluntarilor şi un team-building pentru lucrătorii de tineret şi voluntarii ASCOR Iaşi. Proiectul este finanţat de Primăria Municipiului Iaşi prin programul pentru acordarea de finanţări nerambursabile în anul 2018 în domeniul Tineret.

Proiectul ATOR Iaşi „Tabăra din pridvorul satului” a presupus organizarea a 46 de tabere în 46 de parohii din Arhiepiscopia Iaşilor, în perioada verii. În acest proiect au fost implicaţi 135 de voluntari şi 3.700 de copii şi tineri beneficiari care s-au bucurat de o vară frumoasă.

Ne bucurăm pentru aceste premii, dar, în acelaşi timp, ne bucurăm pentru că reuşim să desfăşurăm aceste activităţi atât de necesare pentru tineri. De asemenea, ne bucurăm că sunt mulţi voluntari dornici să se implice, să fie parte din lucrurile frumoase, să renunţe la timpul lor liber în favoarea atingerii unui scop nobil. Aceşti voluntari însă nu îşi neglijează celelalte responsabilităţi, cum ar fi cele de la şcoală sau de la facultate. Dovada o constituie faptul că de cele mai multe ori ei au rezultate foarte bune. Mulţi se întreabă cum reuşesc? Răspunsul este simplu: în primul rând Dumnezeu este Cel care vede osteneala lor şi le luminează mintea spre a înţelege mai limpede învăţăturile, iar în al doilea rând ei învaţă de tineri să fie organizaţi, să-şi programeze lucrurile de făcut, să comunice bine cu cei din echipă, să fie prevăzători şi, foarte important, să nu piardă timpul cu lucrurile lipsite de importanţă pentru viitorul lor.

Proiectele ASCOR şi ATOR Iaşi continuă având, bineînţeles, atât puncte forte, cât şi lucruri de îmbunătăţit, lucruri ce pot fi făcute mai bine de la un proiect la altul, lucruri din care avem mereu ceva de învăţat. Oricum ar fi, rămânem împreună pentru tineri!

(Emanuel Buta, pr. Mihail Siminciuc)


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!