Lumina literară şi artistică
Fotografii: Mihnea Păduraru

„George Coșbuc, cel mai solar poet din literatura română!”

Daniela Șontică, 25 Septembrie 2016

    Când spui George Coșbuc te gândești cel mai adesea la poeziile din Fire de tort, din Balade și idile ori Cântece de vitejie sau, dacă nu le-ai citit în volumele acestea, măcar îți amintești de mostrele din manualele de școală. Bineînțeles, asta în cazul în care ai avut șansa de a fi fost învățăcel în vremuri ceva mai vechi, pentru că în ultimii ani programa școlară nu-l mai include pentru studiu pe poetul născut la Hordou. Dacă vă mirați citind aceste rânduri, nu sunteți singurii, și scriitorii adunați la Colocviul Ziarului Lumina, de la Caraiman (26-28 august 2016), s-au mirat. De altfel, mirarea aceasta și alte întrebări au primit răspunsuri în cadrul manifestării care l-a avut invitat special pe scriitorul și preotul Ioan Pintea pentru a-l omagia pe George Coșbuc. 150 de ani de la nașterea autorului Nunții Zamfirei - ce alt prilej mai bun pentru a-l aduce în atenție și a-l pune în lumină pe clasicul transilvan?

De mult n‑am mai văzut atâta entuziasm pe chipurile a zeci de scriitori strânși laolaltă ca în acel ceas în care Ioan Pintea a susținut prelegerea „George Coșbuc. Poetica solemnității - note asupra unui discurs estetic”. Întemeiate entuziasmul și ad­mirația celor strânși de pu­blicația Patriarhiei Române la poalele Caraimanului în cadrul Colocviului de literatură creștină! Cum altfel, când un important scriitor contemporan precum Ioan Pintea - în a cărui poezie „se rătăcesc ecouri de amvon” (O. Nimigean) și care este „promotorul unui nou lirism metafizic” (R. Chirian) - îți arată în cel mai elegant și rafinat mod că poate nu știai să‑l vezi în lumina potrivită pe Coșbuc?... Fiecare dintre noi știa, desigur, că el nu e doar autorul „țărănimii”, ci și un fin intelectual, cu reușite extraordinare în traducere, că a fost și un publicist fervent și un versificator excelent, un ino­vator al vremii sale. Dar confratele născut „peste un deal de Hordou”, cum spune adesea părintele Pintea despre sine în raport cu Coșbuc, adică în Runcu Salvei, ne‑a ținut o admirabilă lecție de găsire a cheii potrivite de recitire a lui Coșbuc, prin care înțelegi câtă modernitate și actualitate are în 2016 un scriitor născut în 1866.

Ioan Pintea a recunoscut, nu fără oarecare umor, că face „mare caz de Coșbuc”. În numele lui a ridicat o bibliotecă la Bistrița, organizează anual colocvii și concursuri și, nu în ultimul rând, editează cărți. Chiar anul acesta, în octombrie va vedea lumina tiparului, la cunoscuta Editură Cartier din Chișinău, o antologie în care adună după gustul propriu poemele lui George Coșbuc. Dacă este citit cum trebuie, susține părintele Pintea, el este un autor extrem de actual.

A fost captivantă prelegerea despre Coșbuc pentru ideile aduse în discuție, dar și pentru că străbătea din discurs admirația sinceră pentru poetul evocat. În linii mari, susținătorul conferinței a vorbit despre modul în care a fost receptat de‑a lungul vremii de critica literară, despre modul în care poetul prezentat este cunoscut și citit azi și despre faptul că are o scriitură valabilă și în contemporaneitate.

Făcând trimiteri la cărți și autori, la studii și articole de exegeză, dar amintind și unele episoade anecdotice din biografia lui Coșbuc, Ioan Pintea a conturat pe cât a fost posibil portretul celui mai solar poet al literaturii române.

A scos în evidență criticii literari care au avut un rol important în receptarea lui, precum C.D. Gherea, Vladimir Streinu, Ion Negoițescu, Petru Poantă, dar mai ales importanța crucială a lui Mihai Zamfir și Andrei Bodiu, cei doi critici care l‑au readus în lumină pe Coșbuc imediat după 1989, când intrase într‑un con de umbră.

Cu riscul de a știrbi din frumusețea prelegerii, o să inserez în continuare câteva fragmente din aceasta, cu speranța că în acest fel se poate recrea măcar o fărâmă din bucuria celor împăr­tășite la Caraiman de scriitorul Ioan Pintea.

Coșbuc a schimbat mecanismele poeziei românești. Poezia lui Coșbuc este plină de viață, de sănătate, de vitalitate, de solaritate. El vine cu această descriere a luminii... Nu știu să existe alt poet român mai solar decât Coșbuc. S‑ar putea ține o conferință numai despre poemele sale în care apare soarele! (...) Lumea nu prea mai citește astăzi nu numai poemele lui, dar nici eseurile lui. Vă recomand volumul de eseuri din opera sa apărută în colecția Pleiade a Academiei Române, unde scrie despre importanța solarității la românii creștini. E important să observăm acest lucru la el, este un poet al solarității, al luminii, al sărbătorii, al solemnității. Iar dacă vă uitați în dicționarul limbii române, veți vedea că solemnitate are multe conotații - și starea de sărbătoare, și de entuziasm, și de voioșie, și de joc... Coșbuc este un maestru al jocului în poezie. Natura în poezia lui Coșbuc nu este ceva static, ca la Alecsandri - deși el îl apreciază mult pe Alecsandri -, la Coșbuc, natura este ceva foarte dinamic, este un decor, o scenă foarte vie, în care apare personajul; acest poet are ceva ce nu prea mai apare în altă parte în literatura română la vremea aceea: un nerv dramaturgic foarte bine strunit. De aceea, Coșbuc poate fi aplicat pe scenă, și foarte mulți critici au observat această situație.

În poezia lui George Coșbuc este ceva foarte modern: apare personajul cu nume, și nu este stridentă această poziționare în poezie. El este un poet narativ, descriptiv, dar și foarte viu, un poet al vieții, așa cum suntem noi, creștinii, cu bucurie multă, cu satisfacție multă, cu fericire multă. Coșbuc se comportă în poezie ca un creștin, nu mai vorbesc de textele sale, care sunt vădit creștine. Gândiți‑vă că vine dintr‑o familie de preoți, surorile lui sunt preotese, iar când are necazuri, se retrage în casa lor... (...) A avut o relație extraordinară cu protopopul ortodox Grigore Pletosu, primul lui profesor de limba și literatura română, ei se întâlneau, discutau mult, era o prietenie foarte strânsă între ei. (...) Criticii au vorbit despre solemnitatea, sărbătorescul poeziei lui Coșbuc, care arată, până la urmă, creș­tinătatea, splendoarea, fru­mu­sețea vieții. (...) Este foarte actual și prin dorul acesta față de ruralitate, de sat, dor pe care și noi îl avem acum...

Alte idei expuse de Ioan Pintea s‑au referit la receptarea diferită de care a avut parte Coșbuc și care s‑a datorat scriiturii sale pe mai multe planuri, ceea ce este un avantaj. Vorbitorul a mai subliniat necesitatea de a se face un studiu despre spiritul creștin‑ortodox al operei lui George Coșbuc, deși era greco‑catolic, mai ales că într‑un articol el scria îdespre noi, ortodocșii”, asumându‑și credința întregului popor.

O concluzie firească, pe care am reținut‑o din prelegerea despre cel de la a cărui naștere se împlinesc 150 de ani la 20 septembrie: Nu știu ce face școala pentru Coșbuc, dar noi, care scriem și citim, putem să‑l aducem în actualitate. Ce facem noi, azi, este esențial: cât timp vorbim despre un autor, el este viu! 

Moment emoționant

Lucrările Colocviului „Ridicat‑am ochii mei la munți” , ediția a doua, au fost moderate de directorul Publicațiilor Lumina, părintele consilier patriarhal Nicolae Dascălu, care, în deschidere, a ținut un scurt discurs despre frumusețea poeziei adevărate, care este în esență religioasă. Sfinția Sa a prezentat în cuvinte pe drept elogioase activitatea cărturărească a susținătorului prelegerii, scriitorul Ioan Pintea.

În cadrul sărbătoresc și prietenesc totodată al colocviului de literatură creștină al Ziarului Lumina, scriitorul și preotul Ioan Pintea a trăit o emoție la care nu se aștepta. Patriarhul României, prin delegatul Preafericirii Sale la acest eveniment, Preasfințitul Părinte Episcop Varlaam Ploieș­teanul, i‑a dăruit Ordinul Sfântul Ierarh Martir Antim Ivireanul. Deși a primit multe premii până acum, părintele Ioan Pintea s‑a bucurat în mod deosebit pentru această distincție din partea Bisericii. 


Galerie foto:
 

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!