Gheorghe Brătianu - „File rupte din cartea războiului”

Pe Gheorghe Brătianu îl cunoaștem cu toții ca istoric, și nu unul oarecare, ci unul care a lăsat o operă de mare valoare. Printre multele sale contribuții se numără și împământenirea unei celebre și sugestive expresii privind trecutul nostru: „poporul român, o enigmă și un miracol istoric”.

Gheorghe Brătianu mai rămâne în conștiința publică și ca martir, victimă a represiunii regimului comunist, fiind îndepărtat din funcțiile publice de la Universitate. Și-a petrecut ultimii ani din viață, 1947-1953, având domiciliu forțat, pentru ca într-un final să se stingă din viață în închisoarea de la Sighet la data de 27 aprilie 1953.

Format în cadrul școlii istoriografice franceze, având studii la Paris, Gheorghe Brătianu avea să se dovedească un istoric de calibru, dovadă fiind tocmai opera sa, citită și astăzi și folosită pentru substan­țiala-i contribuție la cunoașterea trecutului românesc. Gheorghe Brătianu ne-a lăsat câteva scrieri de o valoare inestimabilă, printre care: „O enigmă și un miracol istoric: poporul român” (1940), „Tradiția istorică despre întemeierea statelor românești” (1945), „Sfatul domnesc și adunarea stărilor în Principatele române”, „Marea Neagră. De la origini până la cucerirea otomană”, cea din urmă publicată postum.

Gheorghe Brătianu s-a născut la 28 ianuarie 1898, la Ruginoasa, fiind unicul fiu al lui Ion I.C. Brătianu și al Mariei Moruzi-Cuza. La izbucnirea războiului, în 1916, Gheorghe Brătianu s-a înrolat ca voluntar în armata română. Ce exemplu mai bun putea fi pentru țară ca unicul copil al primului-ministru în funcție să plece pe front?! Gestul tânărului a fost bine receptat la acea vreme. Din experiența participării sale la Războiul pentru Întregirea Națională avea să se nască o operă de excepție, pe care Brătianu a publicat-o la sfârșitul anilor ’30. Cartea aceasta, în fapt o lucrare mai puțin cunoscută a marelui istoric, „File rupte din cartea războiului”, este o mărturie a unui om care și-a iubit țara.

Gheorghe Brătianu a avut pe front o experiență dură, căci evident războiul nu este niciodată ceva plăcut. Toată această trăire și-a consemnat-o în paginile unui jurnal pe care l-a publicat mai târziu și despre care a notat în prefața care îl deschide: „Aceste pagini au fost scrise de mult, la vârsta obișnuită a încercărilor literare… Timpul preface totul; oamenii războiului se duc tot mai repede și faptele lor apar în altă lumină în ochii urmașilor, căci acestora le lipsește acest imponderabil al istoriei: atmosfera”.

„File rupte din cartea războiului” conține, de fapt, un melanj de relatări și experiențe ale autorului, care are suficienta modestie de a nu povesti despre faptele sale, ci despre cele ale camarazilor săi. Cronologic, jurnalul se deschide cu lecția de istorie din 8 august 1916 servită de Ion Brătianu despre 1848, despre nevoia României de a spune lumii care îi este idealul național, iar apoi, rând pe rând, relatează experiența refacerii armatei din primăvara anului 1917, moralul excelent al soldaților: „ne va fi dat să răzbunăm și să biruim”, drumul spre front și luptele.

Între 26 iulie și 28 august 1917, Gheorghe Brătianu se va afla la Oituz, pe dealul Coșnei, și va descrie frământările oamenilor: „Toate se isprăvesc, numai războiul nu… mâine se va împlini anul de când vijelia războiului ne-a cuprins. Qvo vadis, qvo vadis, Domine?”

Curând avea să fie rănit și să iasă din vâltoarea frontului, iar jurnalul său continuă cu însemnări din perioada decembrie 1917 - mai 1918. În ziua de 26 mai 1918, asistă la Iași la Ziua Înălțării Domnului, care „va fi de acum îna­inte ziua de pomenire a vitejilor căzuți în război”. „Toată povestea războiului e țesută în mătasa mușcată de gloanțe... Din atâtea suferințe trebuie să iasă și zile mari…”, nota tânărul autor în paginile lucrării sale.

„File rupte din cartea războiului” se încheie cu o întoarcere, după război, în zona unde a luptat pentru a participa la o slujbă de pomenire a celor căzuți aici: „Anii au trecut. Iarba a crescut peste șanțurile dărâmate, adăposturile cari au înfruntat urgia obuzelor… peste tot se întinde prefacere și uitare”, avea să încheie relatarea.

Povestea lui Gheorghe Brătianu este doar una dintre sutele de mii de povești ale generației care a luptat pe câmpurile unde s-a făurit Marea Unire. Astăzi, ea este cu atât mai valoroasă, cu cât autorul a fost unul dintre oamenii care și-au iubit patria și cărora regimul comunist, din prea multă ură față de ceea ce reprezentau acești oameni, le-a frânt destinul în temnițe.