Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Ghiozdane cu rechizite pentru elevi bucureșteni

Ghiozdane cu rechizite pentru elevi bucureșteni

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Știri
Un articol de: Dan Prună - 20 Septembrie 2017

60 de școlari din sectorul 5 al Capitalei au primit luni, 18 septembrie, câte un ghiozdan și rechizite necesare la început de an şcolar. Acestea au fost donate de către voluntarii de la Paraclisul Catedralei Naţionale, în cadrul celei de-a 32-a ediţii a campaniei „Prevenţie şi educaţie pentru sănătate”.

Acțiunea a vizat familiile cu posibi­li­tăți financiare limitate ai căror copii se află în atenția Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Sector 5. Voluntarii Catedralei Naţionale se implică în lupta dedicată prevenirii abandonului şcolar, în limitarea riscurilor de excluziune socială prin programe derulate de către psihologi, dar şi în îmbunătăţirea condiţiilor de învăţare ale copiilor prin oferirea de materiale şcolare. Fiecare copil prezent la acțiune a primit un ghiozdan dotat cu cele necesare la început de an şcolar: caiete dictando, caiete de matematică, trusă geometrică, riglă, stilou, pixuri, creioane, creioane colorate, plastilină, acuarele, pensule, bloc de desen.

Șeful serviciului Prevenire Abandon Copil și Familie din cadrul DGASPC sector 5, Gabriela Marc, a declarat: „Campania de prevenire a abandonului școlar desfășurată cu sprijinul voluntarilor este un demers umanitar demn de urmat. Beneficiarii proiectului au primit nu doar susținere materială (ghiozdane și rechizite școlare), dar şi susținere informațională privind educația pentru sănătate oferită de personalul medical de specialitate prezent la eveniment”.

Conform statisticilor, nu mai puţin de 26% din absolvenţii de gimnaziu părăsesc şcoala când trebuie să facă tranziţia către liceu, cu toate că învăţământul obligatoriu este până la clasa a X-a inclusiv. Asta se întâmplă pentru că multe familii din mediul rural nu îşi permit să-şi trimită copiii la liceu sau pentru că sunt plecaţi din ţară. De altfel, România a avut în anul 2016 a treia cea mai mare rată de părăsire timpurie a şcolii de către tinerii cu vârste de 18-24 de ani între statele UE, arată o statistică recentă a Eurostat.

La a 32-a ediţie a campaniei „Prevenţie şi educaţie pentru sănătate” a participat o echipă formată din zece voluntari ai Paraclisului Catedralei Naționale, între care un medic stomatolog, un nutriţionist şi un psiholog. „Din punct de vedere psihologic am discutat despre importanța educației în ceea ce priveşte abandonul şcolar şi fenomenul de bullying. Am evidențiat faptul că educaţia și şcoala ajută la construirea şi realizarea viselor şi a planului de viaţă. De asemenea, am prezentat pe scurt soluţii pentru situaţii dificile ce pot fi întâlnite la școală. Având în vedere că este prima mea implicare în acest proiect, sunt foarte încântată de reacţia beneficiarilor şi mă bucur că am putut participa”, a punctat psihologul clinician Crina-Mihaela Nen.

Medicii au prezentat micuților noţiuni de igienă orală și alimentaţie echilibrată. „Le-am explicat riscurile unei igiene orale sumare, cu timp extrem de redus, şi am pus accent pe curăţarea eficientă a dinţilor”, a declarat medicul stomatog Irina Molnar. De asemenea, medicul Simona Carniciu a adăugat: „De cele mai multe ori ne confruntăm cu lipsa educației alimentare, noțiunile fiind vagi, ceea ce duce și la o neglijență a sănătății în general. Rolul campaniei este acela de a explica și a sublinia noțiunile de bază ale alimentației, în așa fel încât să fie ușor de reținut și de aplicat”.

Cu această ocazie a fost oferit și un program artistic. Numărul total al beneficiarilor acestei campanii a ajuns la 6.376 persoane.