Biserică şi societate
Golul interior şi relaţiile speciale

Golul interior şi relaţiile speciale

Andreea Hefco, 04 Decembrie 2012

În acest articol vom descrie un model foarte frecvent, prin care folosim relaţiile speciale din viaţa noastră. Puteţi accepta că e posibil să trăim iubirea ca un paravan prin care ne mascăm ura?

De mai multe ori decât am vrea să ne amintim, ne-am confruntat cu senzaţia unui gol interior, cu trăirea unei lipse, a unui greu adânc, ce venea dintr-o neîmplinire dureroasă, persistentă, mereu aceeaşi, deşi nu avea un nume sau o cauză clar definită. Această lipsă este ceva intolerabil, motiv pentru care căutăm ceva în afara noastră care să ne umple. Mai devreme sau mai târziu, ajungem să înţelegem că nu există ceva care să se potrivească perfect în acest gol din sufletul nostru, dar în schimb există o ofertă din ce în ce mai adâncă de anestezice pentru durerea provocată de lipsă. La rang de lux, printre ele, se află şi iubirea. Din start sesizăm o reacţie de respingere numai la gândul impur că acest sentiment, această muză perpetuă şi nobilă, ar putea să fie uneori doar un anestezic sau un paravan. Ei bine, se poate, dacă o folosim aşa. Şi acum am să vă spun un scenariu, pentru a înţelege mai uşor cum este posibil.

Golul interior şi vinovăţia

Întâlnim, atragem în viaţa noastră o persoană ce are calităţi speciale, potrivite nevoilor noastre interioare. Calităţile ei/lui îmi împlinesc nevoile proprii, iar dacă şi eu pot să fac ceva pentru ea/el, să-i răspund unor nevoi, nu neapărat identice cu ale mele, formăm o pereche de vis. Atât timp cât ambele persoane oferă şi primesc ceea ce nevoile lor cer, relaţia, indiferent ce nume poartă, merge bine. Problemele apar invariabil din acelaşi motiv: unul dintre cei implicaţi se schimbă şi nu mai oferă ca la început, fapt care declanşează nemulţumire în lanţ.

Dacă din scenariul meu s-ar face un film, probabil fără efecte speciale nu ar fi un succes de casă, pentru că, să recunoaştem, e ceva plictisitor, toţi trecând pe drumurile acestea în mod repetat. Golul interior pe care îl simţim se asociază cu un sentiment de vinovăţie. Vinovăţia aceasta poate avea cauze multiple, dar în fapt aceleaşi: vina de inadecvare (nu sunt suficient de bun, sunt un nimic, nu mă potrivesc, nu îmi pot găsi locul meu etc.), de separare, vina de orice fel de păcat, unele fiind chiar moştenite din neam. Dacă scopul major pentru care sunt în relaţie cu tine este să-mi satisfac nevoile, înseamnă că te-am asociat cu vinovăţia pe care caut să o anesteziez. Adică te-am făcut un simbol al vinovăţiei mele, un idol la care mă închin. Dacă nu m-aş simţi vinovat, aş mai avea nevoie de tine? Dar tu cine eşti? Pentru că eu nu te văd decât ca o sursă de servicii, nici nu ştiu cine eşti cu adevărat, pentru că nici nu e nevoie să ştiu. Mai mult, chiar relaţia cu tine îmi aminteşte subconştient de vina pe care încerc să o acopăr fiind cu tine, deci consolidez exact ceea ce voiam să maschez şi să uit. Aşa cum am spus, când unul dintre cei implicaţi în relaţie nu mai oferă ca la început, uşa spre vinovăţia din mine se deschide şi încep să o simt. Dar nu o pot accepta şi asuma ca fiind a mea, motiv pentru care o proiectez în celălalt şi îl fac să se simtă vinovat spunându-i: "Ce s-a întâmplat cu tine? Nu te mai recunosc! Nici nu ştiu ce să mă mai aştept de la tine! Nu îţi mai pasă de mine. Mă respingi. Te-ai schimbat. Îmi provoci numai nefericire". De câte ori aţi auzit variante ale acestei melodii? Sunt cuvinte reflectorizante care indică fără greş vina exact în cel care vă incriminează pe voi. Dacă reuşesc să te fac să te simţi vinovat, poate îmi vei da, din nou, ceea ce m-a atras la tine de la început. Şi aşa am să te iubesc din nou. Dacă nu, iubirea noastră se va transforma în ură. Mai exact, în ce era de la început. Noi am văzut bostanul drept caleaşcă, pentru că ne-am vrăjit bine unul pe altul.

În plus, persoana de care eşti legat dependent, chiar dacă numeşti asta relaţie de iubire, este persoana pe care subconştient o urăşti cel mai mult, pentru că îţi aduce aminte de vinovăţia din tine, adică de ceea ce încercai să eviţi. Şi dacă nu mai oferă ca la început, găseşti pe altcineva şi tot aşa.

O relaţie sănătoasă nu se clădeşte pe umplerea golului sufletesc cu ceva din afara mea

Aceste relaţii nu sunt uşor de recunoscut. Ele nu par să fie ceea ce sunt. Cuvintele, muzica cu care le descriem şi le colorăm la început ne ajută să le păstrăm ca paravan al urii din noi, numind asta pasiune, relaţie specială, răspunsul aşteptărilor mele etc. Un mare indiciu pentru ele este acela că sunt exclusiviste, adică nu mai încape o a treia persoană, nu dau loc la alţii. De ce? Pentru că există doar o anumită cantitate de dat şi o doresc toată pentru nevoile mele. Dacă mai iubeşti şi pe altcineva lângă mine, eu o să primesc mai puţin şi asta înseamnă durerea vinovăţiei care iese.

Am putea concluziona că toate relaţiile sunt aşa? Nu toate, multe dintre ele şi chiar mai multe încep aşa, dar pe parcurs îşi regăsesc baza corectă, dacă noi căutăm această bază corectă. O relaţie sănătoasă nu se clădeşte pe umplerea unui gol sufletesc cu ceva din afara mea, pentru că din start premisa e greşită. Acel gol sufletesc are un singur răspuns şi acela este Dumnezeu. Dar din păcate, de multe ori, El este varianta pe care o încercăm doar când ne-am epuizat în căutarea fără răspuns, în afara noastră.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!