An omagial
Gurie Grosu, primul mitropolit al Basarabiei unite cu Ţara

Gurie Grosu, primul mitropolit al Basarabiei unite cu Ţara

Pământ românesc situat între Prut şi Nistru, Basarabia nu a reprezentat o entitate statală despărţită de Moldova; istoria Basarabiei este istoria Moldovei; căci timp de secole ea a făcut parte din acest principat, constituind partea răsăriteană a acestuia. Originea şi evoluția formelor sale politice, sociale şi culturale sunt aceleași ca ale Moldovei. În consecinţă, nici istoria Bisericii Ortodoxe din această parte a Ţării Moldovei nu poate fi tratată diferit, până la un anumit punct, de istoria Bisericii din Moldova întreagă.

După pacea de la București (1812), ­teritoriul dintre Prut şi Nistru a fost anexat de Imperiul ţarist. După ­anexare, ruşii au spus acestui ­teritoriu Basarabia, după denumirea cu mult anterioară a unei mici zone din sudul ei, reprezentând o parte a teritoriului anexat. Anexarea a supus Basarabia unei largi acțiuni de deznaţionalizare a locuitorilor ei.

1812 a reprezentat un punct important de cotitură în viaţa basarabenilor, sub toate aspectele. Astfel, din perspectivă bisericească, se constată imixtiunea Rusiei în viaţa Bisericii noastre. Dar în ciuda tuturor restricţiilor şi a presiunilor exercitate de autorităţi pentru rusificare, preoţii de mir şi călugării au rămas alături de poporul român, păstrând legătura veche cu Biserica Ortodoxă de peste Prut, cu neamul românesc de aici. Astfel, s-au păstrat vii în Biserica Ortodoxă din Basarabia limba, tradiţia şi cultura românească. „Acestor «apostoli» anonimi ai conştiinţei de neam şi de simţire românească li se datorează şi actul unirii Basarabiei cu România, din 27 martie 1918", afirmă părintele profesor Mircea Păcurariu.

1918, un nou început pentru viaţa bisericească din Moldova de peste Prut

Îndată după unirea Basarabiei cu România, Biserica Ortodoxă de aici va întrerupe legăturile cu Biserica Rusă. Ultimul ierarh rus, Atanasie Gribanovschi, se va retrage din scaun în mai 1918, iar Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române va numi ca locţiitor de arhiepiscop la Chişinău pe Episcopul Nicodim Munteanu de la Huşi. Nicodim va activa la Chişinău până la 31 decembrie 1919, când se întoarce în eparhia sa.

Între timp vor fi hirotoniţi întru arhiereu doi basarabeni de baştină: arhimandriţii Gurie Grosu şi Dionisie Erhan. Primul dintre aceştia a fost sfinţit arhiereu în catedrala din Iaşi, la 18 iulie 1918, ca Episcop-vicar al Mitropoliei Moldovei, purtând titlul de Botoşăneanul. Prin hirotonia lor se ţinea seamă de vechea dorinţă a basarabenilor de a avea ierarhi proveniţi din mijlocul lor.

După întoarcerea Episcopului Nicodim în eparhia sa, noul Mitropolit Primat al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea, semna, în calitate de preşedinte al Sfântului Sinod, Gramata prin care „arhiereului Gurie al Botoşanilor" i se încredinţează „în mod provizoriu şi până la alte dispoziţiuni" conducerea Eparhiei Chişinăului şi Hotinului, „împreună cu dignitatea de Arhiepiscop al Basarabiei". Această hotărâre este recunoscută şi confirmată prin Decretul Regal nr. 16 din 2 ianuarie 1920.

După două secole de rusificare, primul ierarh român se instala ca arhiepiscop la Chişinău

La venirea în Basarabia, Arhiepiscopul Gurie Grosu a fost întâmpinat cu mare fast. La scurt timp după aceea, în ziua de 8/21 februarie 1920 s-a convocat Congresul Eparhial Extraordinar în cadrul căruia s-au făcut „primele alegeri libere şi democratice" de chiriarhi din istoria eparhiei: Gurie Grosu, Arhiepiscop al Eparhiei Chişinăului şi Hotinului, şi Dionisie Erhan, vicar arhiepiscopal cu titlul de „al Ismailului".

În ziua de 17 decembrie 1920, membrii Sfântului Sinod, în prezența şi cu participarea ministrului cultelor şi artelor şi a directorului general al Cultelor, „încheie actele oficiale de stat", „în legătură cu alegerea de chiriarhi săvârșită la 8/21 februarie 1920, la Congresul General Clerical al Eparhiei Chişinăului şi Hotinului". Decretul Regal cu nr. 5481 întăreşte pe Arhiereul Gurie Botoşăneanul ca Arhiepiscop titular, fiind autorizat să conducă eparhia „bucurându-se de toate drepturile şi prerogativele legale". Pentru învestitură s-au deplasat la Chişinău: Mitropolitul Primat Miron Cristea, ministrul cultelor şi artelor Octavian Goga, Visarion Puiu, sfinţit de curând arhiereu şi ales Episcop al Argeşului, decanul Facultăţii de Teologie din Bucureşti, funcţionari superiori. În cuvântarea rostită cu acest prilej de Mitropolitul Primat al României se afirmă următoarele: „Sfântul Sinod (...) în înţelegere cu Ministrul Cultelor şi cu Coroana Ţării au numit şi întărit în locul acesta, drept Arhiepiscop titular şi definitiv, pe I.P.S. Sa Părintele Gurie, faţă de care clerul şi poporul de aici au avut ocazia să-şi exprime încrederea sa".

Militant fervent al Unirii cu Ţara

Arhiepiscopul Gurie Grosu (1877-1943) era originar din Nimoreni-Lăpuşna şi îşi făcuse studiile la Seminarul din Chişinău. Urmase apoi cursurile Academiei duhovniceşti din Kiev, care i-a conferit titlul de magistru în teologie. A fost călugărit la Mănăstirea Noul Neamţ (Chiţcani), fiind hirotonit nu peste mult timp ieromonah. A fost numit misionar eparhial la Chişinău şi trimis egumen într-o mănăstire din gubernia Smolensk. Ulterior a ajuns director la două şcoli normale din Rusia. În 1917 s-a întors acasă, în Basarabia, şi a militat pentru unirea Basarabiei cu România.

Referitor la activitatea culturală a lui Gurie Grosu, trebuie men­ționată implicarea sa în publicarea de abecedare şi alte cărţi menite a sprijini învăţarea limbii române, de manuale de religie, de traduceri a unor lucrări teologice din ruseşte în româneşte. În anul 1928, Arhiepiscopul Gurie Grosu, în urma ridicării eparhiei sale la rang de mitropolie, a devenit mitropolit.

Gurie Grosu va păstori până în noiembrie 1936 când, din cauza amestecului factorilor politici, a fost pensionat. A trăit la Bucureşti, până în 14 noiembrie 1943, când a adormit întru Domnul, fiind înmormântat în cimitirul Mănăstirii Cernica.

Congresul Extraordinar din 1921 al Bisericii din Basarabia propune proiectul înființării Patriarhiei Române

Referitor la perioada păstoririi sale în Eparhia Basarabiei, sunt câteva aspecte demne de remarcat. Ca urmare a Marii Uniri din 1918, Biserica Ortodoxă Română realiza unificarea bisericească. „Constituanta bisericească", întrunită la 18 septembrie 1920, la București, desemna o comisie alcătuită din 15 membri, în frunte cu Mitropolitul Primat Miron Cristea, care a întocmit un proiect de Statut de organizare şi funcționare a Bisericii Ortodoxe Române. Acest proiect a fost trimis în eparhii pentru a fi discutat.

Congresul Extraordinar al Bisericii din Basarabia, ținut în zilele de 7-16 martie 1921, la Chişinău, a luat în discuție proiectul Statutului Organic al Bisericii Române întregite. Acest proiect prevedea crearea pe teritoriul Basarabiei a două eparhii: Hotin şi Ismail. Propunerea nu a întâmpinat obiecții la Chişinău. După doi ani, corpurile legiuitoare ale României au votat Legea pentru înființarea Eparhiilor Hotinului şi Bălţilor, respectiv Cetăţii Albe-Ismail (la 2 februarie şi 13 martie 1923). Pentru ocuparea celor două scaune episcopale din Basarabia, Congresul eparhial de aici va propune două candidaturi: Visarion Puiu, recent ales Episcop al Argeşului, şi arhimandritul Iuliu Scriban. Marele Colegiu Electoral va alege ca episcopi pe Visarion Puiu pentru Eparhia de Hotin-Bălţi, şi pe Nicolae Cotlarciuc pentru scaunul de Cetatea Albă-Ismail.

Acelaşi Congres Extraordinar al Bisericii din Basarabia propunea proiectul înființării Patriarhiei Române. Cu acest proiect de Statut s-au prezentat, în numele Bisericii din Basarabia, delegații acesteia la ceea ce s-a numit „Constituanta bisericească" şi la Comisia restrânsă a acesteia. Ședința Sfântului Sinod, întrunită la 4 februarie 1925, în care s-a dezbătut propunerea Bisericii din Basarabia pentru înființarea Patriarhiei Române, a fost prezidată de Arhiepiscopul Gurie al Chişinăului. După adoptarea acestei propuneri, Arhiepiscopul Gurie afirma următoarele: „Ca Arhiepiscop al Basarabiei salut cu toată inima şi cu tot sufletul această istorică propunere, făcută de Mitropoliţii Ţării Româneşti, ca noi să avem, în capul nostru, pe Patriarhul românilor ortodocşi din ţara întreagă. Noi, basarabenii, când ne-am regăsit în România întregită şi când am venit să lucrăm la legislaţia de organizare unitară a Bisericii, cei dintâi am cerut ca Biserica să fie ridicată la rangul de Patriarhie şi am spus că Mitropolitul Primat al Ţării să fie ridicat la rangul de Patriarh, pentru că în canonul al 34-lea al Sfinţilor Apostoli se zice «ca fiecare popor să cunoască pe cel dintâi stătător în Biserică drept cap al ei». Am cerut ca aceasta să se facă pe bază canonică şi am cerut să fim uniţi nu numai în credinţă, dar şi printr-un cap care să ne conducă şi să ne ocrotească. Salut pe noul nostru Patriarh D.D. Miron! Să trăiască fericit şi întru mulţi ani!"


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!