Actualitate religioasă
Hirotonia Arhiereului-vicar Timotei Sătmăreanul

Hirotonia Arhiereului-vicar Timotei Sătmăreanul

Marius Nedelcu, 25 Iunie 2018

Mii de credincioși din Episcopia Maramureșului și Sătmarului au participat duminică, 24 iunie, la Sfânta Liturghie arhierească săvârșită la Mănăstirea Scărișoara Nouă, județul Satu Mare, de un impresionant sobor de ierarhi ai Bisericii Ortodoxe Române. În cadrul slujbei, arhimandritul Timotei Bel a fost hirotonit întru arhiereu, devenind Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, cu titulatura de „Sătmăreanul”.

Sâmbătă seara, a avut loc în biserica mare a Mănăstirii Scări­șoara Nouă slujba ipopsifierii sau chemării la treapta arhieriei a părintelui arhimandrit Timotei Bel, ales de Sfântul Sinod, în data de 24 mai 2018, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramu­reșului și Sătmarului. Duminică, înaintea Sfintei Liturghii, arhimandritul Timotei Bel a mărturisit credința ortodoxă înaintea ierarhilor prezenți și a răspuns afirmativ, în mod liber și conști­ent, chemării și responsa­bilității slujirii ca arhiereu.

Sfânta Liturghie a fost săvârșită la Altarul de vară al Mănăstirii Scărișoara Nouă de IPS Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, împreună cu: PS Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei; PS Părinte Iustin, Episcopul Maramureşului şi Sătmarului; PS Părinte Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei; PS Părinte Andrei, Episcopul Covasnei şi Harghitei; PS Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului; PS Părinte Gurie, Episcopul Devei și Hunedoarei; PS Părinte Siluan, Episcopul ortodox român din Ungaria; PS Părinte Timotei, Episcopul ortodox român al Spaniei și Portugaliei; PS Părinte Ilarion Făgărășanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului; PS Părinte Paisie Lugojanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Timişoarei; PS Părinte Emilian Crișanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Aradului. În cadrul Sfintei Liturghii, arhimandritul Timotei Bel a fost hirotonit întru arhiereu, devenind Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, cu titulatura de „Sătmăreanul”. Pe soleea Altarului de vară, noul ierarh a primit din partea IPS Părinte Mitropolit Andrei însemnele și veșmintele arhie­rești, iar poporul a răspuns de fiecare dată: „Vrednic este!”

După citirea pericopei evanghelice duminicale, IPS Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură, spunând că sărbătoarea Nașterii Sfântului Ioan Botezătorul este un îndemn pentru familiile de astăzi de a naște și crește prunci, care sunt daruri ale lui Dumnezeu pentru lumea întreagă. „E mare misiunea mamei care naște prunci, e mare misiunea părinților care nasc, cresc și educă copii în aceste vremuri. Am zis că trăim într-o lume secularizată, în care nu e mare grija față de nașterea de prunci și apoi constatăm noi, românii, dar și toată Europa, că ne împu­ținăm și îmbătrânim. Citind Sfintele Scripturi și participând la măreața sărbătoare de astăzi, poate că în unele suflete se înviorează acest dor mare și se întărește conștiința cât de sfântă este misiunea de a naște, crește și educa copii. Pentru tinerii de aici și din alte părți, cred că un cuvânt de ordine, binecuvântat, este acesta, ca orice familie tânără să aibă trei copilași, unul pentru mama, unul pentru tata și unul pentru Biserică și țară, și atunci prognoza catastrofală că neamul românesc piere nu s-ar mai împlini”, a evidențiat Înaltpreasfinția Sa.

Moment festiv și cuvinte de mulțumire

La finalul Sfintei Liturghii a avut loc momentul solemn de întronizare a PS Părinte Timotei Sătmăreanul, Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului. PS Părinte Petroniu, Episcopul Sălajului, a citit Actul patriarhal de confirmare a alegerii arhimandritului Timotei Bel drept Arhiereu-vicar al Episcopiei Maramureșului și Sătmarului, cu titulatura „Sătmăreanul”.
În continuare, IPS Părinte Mitropolit Andrei a rostit un cuvânt de învățătură despre îndatoririle episcopului.

PS Părinte Timotei Sătmăreanul a mulțumit lui Dumnezeu și ierarhilor Sfântului Sinod pentru alegerea și hirotonia sa ca Arhiereu-vicar al Eparhiei Maramu­reșului și Sătmarului. „M-am străduit și voi continua să fiu un om care unește și nu dezbină. Voi sluji istoria acestor zone scrisă de moșii și strămoșii noștri prin jertfele și viața lor, pe care trebuie să le respectăm toți. Istoria este dată de adevărul credinței și al respectului față de pământul strămoșesc”, a spus noul ierarh. De asemenea, noul Arhiereu-vicar a primit din partea Patriarhului României o cruce de binecuvântare. PS Părinte Episcop Iustin al Maramureșului și Sătmarului și-a exprimat bucuria și mulțumirea pentru acest moment deosebit din viața eparhiei pe care o păstorește. „Este o împlinire, când, după ce l-am pierdut pe Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Justinian în urmă cu aproape 2 ani, Dumnezeu ne-a ajutat și ne-a împlinit rugăciunile ca să dăruiască poporului său din nord-estul României încă un ierarh, pentru că secerișul este mult și este nevoie de lucrători de-ai lui Dumnezeu fideli și adevărați”, a subliniat Preasfinția Sa.

La final, toți credincioșii prezenți la Mănăstirea Scări­șoara Nouă au primit daruri.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!