Reportaj
Horezu, pământul care modelează istorii

Horezu, pământul care modelează istorii

Maria Dobrescu, 17 Septembrie 2010

Evoc aici întâlnirea şi amiciţia cu profesoara de limba şi literatura albaneză din Tirana, Tefta Radi. În răstimpul petrecut în România, Tefta a participat la numeroase activităţi culturale şi ştiinţifice şi astfel ne-am intersectat în sălile unui muzeu etnografic, unde atât costumele populare, cât şi obiectele de uz casnic, ceramica tradiţională ş.a. erau revendicate, din punctul de vedere al obârşiilor şi originalităţii, de ambele ţări pe care noi le reprezentam: Albania şi România. În realitate, noi ne aflam în spaţiul comun al unor culturi arhetipale, în care vasele de lut, ţesăturile din lână, portul aparţineau aceleiaşi străvechi civilizaţii balcanice.

Aşa reflectam atunci în faţa pieselor de muzeu, însă, odată ce am intrat pe tărâmul marilor meşteri populari din Horezu, astfel de percepţii s-au nuanţat datorită identităţii şi autorităţii faimoasei arte ceramice, produsă din măgura Slătioarei. Pentru că Tefta Radi s-a întors în ţara-mamă, în Albania, şi pentru că mi-ar fi plăcut să fi vizitat şi ea vestitul centru de olărit din România şi din Europa, îi dedic această epistolă imaginară.

Dragă Tefta, azi este praznic. După tradiţie, am împărţit nouă străchini de lut, nouă căni şi nouă linguri de lemn pentru sufletul morţilor şi, în timp ce aşezam vasele, mă gândeam cât de mult ţii la acest ritual sacru şi la respectarea cu evlavie a rânduielilor creştine. Străchinile cu bucate pe care le-am dat de moşi erau aşa frumoase, încât am cumpărat câteva în plus pentru colecţia mea şi pentru tine. La noi se zice că Moşii erau nouă unchiaşi, care, pe unde mergeau, făceau numai bine şi minuni. De aceea, spun bătrânii, în aceste zile de danii, morţii se deşteaptă şi se duc pe Valea cu Dor. Acolo găsesc tot ce li s-a dat de pomană în cursul anului. Cel care nu află nimic ia ţărână în poală şi se întoarce mâhnit. Oalele se împart pentru ca şi cei morţi să aibă cu ce bea apă pe lumea cealaltă. Am ţinut să-ţi vorbesc despre această credinţă populară ca să identifici în ea simboluri similare, comune Peninsulei Balcanice. Probabil că şi vasele noastre de lut, româneşti şi albaneze, au semnificaţii şi motive asemănătoare, însă eu ţin să-ţi povestesc despre cele făcute în Horezu, vestite în toată lumea, la fel de mult poate ca şi cele chinezeşti.

Oalele încondeiate

Vasele de Horezu se produc de sute de ani în micul sat din nordul Olteniei. Iar calitatea materialelor folosite, frumuseţea detaliului şi coloritul lor viu le-au făcut celebre. Meşterii de-aici recurg cel mai des la tonurile de roşu-portocaliu, verde, albastru şi brun. Spirala, steaua, cocoşul, pomul vieţii, linia ondulată (calea rătăcită), cercurile concentrice, spicele de grâu sunt motive arhicunoscute care s-au păstrat de-a lungul timpului. Îmi place, de multe ori, să asemăn vasele de Horezu, ca minuţiozitate şi frumuseţe, cu ouăle încondeiate din Bucovina. La tine, în satele albaneze, arta ceramicii este surclasată de cea a bătutului aramei, a tingirilor şi a vaselor de metal, sculptate în relief, din care ies arabescuri fascinante. Meşterii horezeni fac şi ei "arabescuri" din culoare. Aceştia recurg la o tehnică specială, jirăvirea, pentru a-şi ornamenta farfuriile, unind marginile unei spirale cu centrul ei în timp ce vopseaua este încă udă. Se nasc astfel nenumărate modele, rezultate prin combinarea culorilor care apar într-o spirală şi prin diversele stiluri în care se realizează jirăvirea. Pentru această ornamentare, ei folosesc cornul de vacă (umplut cu vopsea) şi gaiţa (pana de gâscă prin care se scurge vopseaua din corn). Trebuie să-ţi spun că olăritul este emblema acestui loc, de aceea sătenii au creat şi un târg al olarilor, cunoscut sub numele de "Cocoşul de Hurez", ce are loc anual, în luna iunie la Horezu, pe platoul Stejari.

Întrupări ale vieţii casnice şi religioase

Vasele au fost întrebuinţate dintotdeauna în alimentaţie sau ritualuri, dar la noi şi în alte părţi ceramica este folosită şi în scop decorativ. Şi nu numai. Există obiceiul, frecvent întâlnit în Balcani, ca la nuntă sau la înmormântare oalele de lut să fie sparte. Cândva, multe vase se spărgeau şi înaintea începerii postului, pentru ca bucatele mâncate să nu fie puse din greşeală într-un vas vechi şi să se spurce cu mâncare de dulce. Acestea se adunau în fundul curţii şi se spărgeau cu ciomagul, fiind apoi înlocuite cu altele noi. Chiar şi prepeleacul (par cu câteva ramuri, în vârful cărora erau agăţate oalele cu gura în jos ca să se scurgă după ce au fost spălate, n.n.) era distrus, pentru a nu spurca noile vase. În casa unui ţăran se găseau fel şi fel de vase, de la oale, ulcioare, căni, străchini, chiupuri, blide, oale pentru ţinut laptele până la oale enorme în care se pregătea mâncarea pentru sărbătorile religioase, la vase pentru flori, statuete, fluiere, jucării ş.a.

Credinţa că din pământ ne naştem şi în pământ ne întoarcem are o puternică legătură cu oalele de lut. Sub toate plămădirile şi întrupările ei casnice, religioase sau decorative, ceramica este lut însufleţit, pentru că este născută din măruntaiele pământului şi modelată apoi de meşter cu roata şi cu mâinile. Noi ne folosim de ea atât în viaţă, cât şi în moarte, iar olarul repetă, cu fiecare amforă, bol, chiup, opaiţ sau pocal, actul primordial al creaţiei, în zămislirea căreia adaugă elementele fundamentale ale vieţii: apa pentru modelaj, aerul pentru respiraţia golului din pocal şi focul din cuptorul de ardere. De aceea, ei ştiu că, asemeni pământului, lucrarea trebuie să iasă "rotundă", desăvârşită, pentru a provoca nemurirea.

Orice bolovan, orice piatră conţine în ea o capodoperă

"Orice bolovan, orice piatră conţine în ea o capodoperă", spunea Michelangelo. Cred că vorbele marelui artist renascentist îşi au relevanţa în fiecare creaţie a meşterilor olari din Horezu, în care ei au esenţializat principiile fundamentale ale existenţei. Pe vasele lor se întâlnesc "Arborele Vieţii" sau "Pomul Cunoaşterii", simbol al tinereţii veşnice, al belşugului, apoi "Pasărea", cunoscătoarea strămoşilor şi purtătoarea veştilor aduse prin trecerea barierelor dintre lumi. Tot "Pasărea" se îngrijeşte de sufletul novicelui care trebuie să ajungă alături de sufletele străbunilor săi, pe celălalt tărâm. La fel, meşterii desenează "Calea Rătăcită" sau "Drumul Pierdut", pe care sufletele celor morţi, se spune, ostenesc în drumul lor către lumea de dincolo. Alături de acestea stau simbolurile vechi, creştine, precum crucea, şarpele, viţa-de-vie, izvorul şi steaua. Vezi acum de ce dăm de pomană pentru moşii noştri duşi numai în străchini şi ulcele, şi nu în vase de plastic sau de metal.

Vasele antifonice din amfiteatrele antice

Fiecare popor şi-a scris istoria, iată, şi cu ajutorul vaselor de lut. Demult, în amfiteatrele antice unde se ţineau spectacolele, sub băncile din piatră cioplită se puneau vase de ceramică pentru a capta sunetul şi a-l multiplica, pentru a fi receptat până la ultimul scaun. Aşa cum ghiocul strânge sunetul mării, aşa vasele acelea rezonau, ajutându-l pe fiecare spectator să audă declamaţiile actorilor. Ei bine, când afli astfel de lucruri, nu poţi să nu ţi-i imaginezi pe vechii greci sau romani bând din pocale de lut şi mâncând din "faienţe", punându-şi rezervele în amfore mari, în beciuri, în pivniţe sau sub scaunele din amfiteatre. Aşa de bine le-au păstrat pentru vremuri târzii, încât urmaşii lor au constituit cu aceste relicve mari muzee ale lumii. Cred că există multe asemenea poveşti nespuse şi ascunse în fiecare vas de lut, fie că stă acasă, într-un dulap, sau într-o vitrină, în muzeu.

De aceea, dragă Tefta, ţi-am păstrat pe un raft din bucătărie o farfurie de Horezu, cu "Pomul Cunoaşterii" pe ea, pentru vremea când vom sta împreună la masă, plină cu de-ale noastre din Balcani, şi-i vom pomeni cu drag pe cei care sunt şi pe cei care nu mai sunt.

Singurul material cu memorie vie

Arta ceramicii este atât de veche, încât se confundă cu însăşi istoria umanităţii. Cărţile de referinţă spun că s-a născut în urmă cu 9.000 - 10.000 de ani, în Orientul Mijlociu, însă cele mai recente descoperiri susţin că a apărut acum mai bine de 25.000 - 30.000 de ani, în cultura amerindiană. Faţă de celelalte arte care apelează la metal, lemn sau textile, ceramica nu se dezintegrează. Lutul ars este singurul material de pe pământ care nu îşi schimbă proprietăţile în timp. Astfel au putut fi reconstituite străvechi forme de existenţă umană datorită vaselor descoperite în pământ, în care strămoşii păstrau seminţele sau lichidele ori le foloseau pentru diferite ritualuri.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!