Cultură
Horia Bernea, un pictor al duhului

Horia Bernea, un pictor al duhului

20 August 2012

La sfârşitul acestui an se împlinesc 12 ani de la plecarea lui Horia Bernea, cel care s-a identificat cu ceea ce vrem încă să numim reformarea moral-spirituală post â89 a societăţii româneşti. Horia Bernea, poate nu se ştie, s-a născut chiar de Ziua Crucii, în 1938. A fost aşadar o frântură de destin care l-a întipărit în sensul acelor peceţi indelebile pe care doar Duhul Sfânt le poate aşeza peste făptura noastră.

Întipărirea aceasta l-a urmărit toată viaţa şi s-a regăsit în tot ceea ce a realizat. Fiu al lui Ernest Bernea, unul dintre martirii temniţelor comuniste, el a avut şi această moştenire dură pe linie paternă, fapt care l-a determinat să nu abdice de la crezul său. A studiat matematicile, dar a învăţat din acestea un simbolism al infinitului, şi nici vorbă să se fi lăsat ademenit de infatuarea universurilor mărginite. Ştiinţa exactă are valabilitate în măsura în care ne fereşte de nebulozităţi şi fantasmagorii, dar în nici un caz nu are voie să oprească zborul minţii. Altfel, mari matematicieni şi fizicieni nu ar fi revoluţionat gândirea şi ar fi trăit până la capăt într-un ţarc al certitudinilor comode. Se poate spune de aceea despre Horia Bernea că a reuşit să combată formidabil mediocritatea în domeniul artei religioase. Fac această afirmaţie asumându-mi orice risc. Spre deosebire de ilustratorii de serviciu, iconari servili şi temători, el a înţeles şi ne-a făcut şi pe noi să înţelegem împreună cu el că adevărata artă într-un asemenea domeniu delicat se realizează printr-o lucrare din interior, activând până la ultimele consecinţe resursele duhului. Din acest motiv el este cu adevărat un pictor întru duh, şi nu un manufacturier viclean al unor teme luate de-a gata. Sub semnul aceluiaşi curaj nobil a ctitorit Muzeul Ţăranului Român, una dintre cele mai prestigioase realizări ale României în perioada de după 1989, şi în acelaşi timp o performanţă de nivel european. Timp de zece ani, 1990-2000, Horia Bernea a trăit împreună cu creaţia sa, şi într-o asemenea oază de autentică germinare artistică şi spirituală a văzut şi reformarea ţării. Dar aici se cuvine să nuanţăm. Nu a fost vorba de o reformare pe orizontală, ci de biruinţa pe verticală. Creaţia lui Horia Bernea nu înseamnă de aceea amploare, ci exaltare. Prapurii şi coloanele sale însufleţesc precum - păstrând proporţiile - un tablou de Van Gogh şi în nici un caz nu ne cer contemplări pasive. Culorile şi liniile se unesc într-un vârtej care exprimă dramatismul unui imn religios şi par că ţâşnesc din pustia aceluia care retras îl caută necontenit şi neliniştit pe Domnul.

Om al cetăţii, Horia Bernea a avut în acelaşi timp şi o pronunţată dimensiune anachoretică. Pentru el pictura a fost un fel de soră a misticii, iar orice mistic, la un moment dat, îşi ia lumea în cap şi fuge de oameni. Tensiunea dintre faţa lui întoarsă spre societate şi faţa interioară, nocturnă, care, precum a unui Ioan al Crucii, nu vrea să vadă decât nevăzutele, formează miza şi substanţa unei creaţii perfect rotunjite în care răsăritul şi apusul soarelui ajung să fie una. Într-o asemenea cheie paradoxală şi oximoronică avem datoria să-i citim opera şi viaţa întreruptă la 62 de ani. Dacă ar mai fi trăit, văzând ce repede se corceşte lumea, ar fi ales în cele din urmă calea aspră şi strâmtă a călugăriei. Ar fi slujit astfel mai devotat suflul pur al picturilor sale.... (Dan Stanca)


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!