Hramul de vară al Paraclisului Catedralei Naţionale

Hramul de vară al Paraclisului Catedralei Naţionale

Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului şi-a sărbătorit ieri, 12 iulie 2018, hramul de vară, Cinstirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromiţa” de la Muntele Athos. Sfânta Liturghie a fost oficiată cu acest prilej de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, înconjurat de un sobor de slujitori. Anul acesta, de hram au participat ca invitaţi ai Preafericitului Părinte Patriarh Daniel doi preacuvioşi părinţi din Sfântul Munte Athos: arhim. Prodromos Lavriotul, stareţul Mănăstirii Marea Lavră, şi arhim. Atanasie Prodromitul, stareţul Schitului Românesc Prodromu.

Credincioşi bucureşteni, dar şi din alte părţi ale României, precum şi din străinătate, au participat la sfintele slujbe închinate sărbătorii Cinstirii Sfintei Icoane a Maicii Domnului „Prodromiţa” de la Muntele Athos, la Paraclisul Catedralei Naţionale din Capitală, unde se află o copie fidelă a acestei icoane făcătoare de minuni. În ajunul sărbătorii, miercuri, 11 iulie, Grupul psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale a susţinut un concert de muzică psaltică. A urmat apoi slujba Privegherii, oficiată de mai mulţi clerici, împreună cu arhim. Prodromos de la Marea Lavră şi arhim. Atanasie de la Schitul Prodromu. După slujbă a urmat tradiţionala procesiune cu Icoana Maicii Domnului „Prodromiţa”, în timpul căreia credincioşii au înconjurat biserica şi s-au rugat Maicii Domnului.

În ziua hramului, credincioşii au participat la Sfânta Liturghie, săvârşită de Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul, Episcop-vicar patriarhal, la Altarul de vară din curtea Paraclisului Catedralei Mântuirii Neamului. În cuvântul de învăţătură rostit după citirea pericopei evanghelice, Preasfinţia Sa a subliniat faptul că la iniţiativa şi solicitarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel a fost realizată copia fidelă a icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa” de la Muntele Athos (care se păstrează în Paraclisul Catedralei Naţionale), tocmai pentru ca Maica Domnului să fie mijlocitoare şi ajutătoare la lucrările care aveau să urmeze la zidirea Catedralei Mântuirii Neamului. „Această catedrală, atât de măreaţă şi de frumoasă, este ea însăşi dovada lucrării minunate a acestei icoane făcătoare de minuni. Pentru că numai prin lucrarea Maicii Domnului ne putem explica cum într-un timp atât de scurt, un timp marcat de crize economice şi de diverse frământări, această lucrare a putut continua într-un ritm atât de impresionant. De aceea, anul acesta, pe 25 noiembrie, va fi sfinţit Altarul noii catedrale, ca semn de cinstire a Preasfintei Treimi, care a purtat de grijă, în istorie, neamului nostru românesc, dar şi ca semn de cinstire a tuturor eroilor şi luptătorilor români, care de-a lungul celor două milenii de existenţă a poporului nostru s-au străduit să păstreze credinţa ortodoxă predicată de Sfântul Apostol Andrei, limba română moştenită de la părinţii noştri şi identitatea noastră românească”, a reliefat PS Părinte Episcop Varlaam Ploieşteanul. În continuare, Preasfinţia Sa a făcut referire în predica sa la textul Evangheliei citite în cadrul Sfintei Liturghii, de la Sfântul Evanghelist Luca, în care se vorbeşte despre prezenţa Mântuitorului Hristos în casa celor două surori ale lui Lazăr, Marta şi Maria. „Această evanghelie este citită în special la sărbătorile închinate Maicii Domnului şi din ea învăţăm de ce trebuie noi, creştinii, să o cinstim pe Fecioara Maria. Ea a fost cinstită chiar şi de cei care i-au urmat Mântuitorului în timpul activităţii Sale pământeşti. Impresionată de cuvintele Domnului Iisus, o femeie din popor, căreia Sfântul Evanghelist Luca în mod special nu îi dă numele (pentru a arăta că ea a vorbit în numele tuturor celor prezenţi atunci, în casa celor două surori, dar şi în numele tuturor creştinilor din toate timpurile şi din toate locurile), acea femeie a fericit-o pe Maica Domnului. Maica lui Dumnezeu este un exemplu şi o icoană pentru noi, de ascultare şi de împlinire a cuvântului lui Dumnezeu (...). Ascultarea deplină faţă de cuvântul Domnului ne pune într-o relaţie de rudenie duhovnicească cu Mântuitorul”, a spus Preasfinţia Sa.

La finalul Sfintei Liturghii, arhim. Prodromos Lavriotul, stareţul Mănăstirii Marea Lavră din Muntele Athos, a arătat importanţa cinstirii sărbătorii Icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa”. „Fiecare sărbătoare închinată Maicii Domnului este un motiv de bucurie pentru întreaga Biserică, întrucât Maica Domnului şi-a închinat trupul pentru întruparea celei de a doua Persoane a Sfintei Treimi, a Cuvântului lui Dumnezeu. Pentru aceasta, toate generaţiile suntem datoare de a cinsti şi slăvi pe singura Născătoare de Dumnezeu după cum ne aminteşte imnograful (...). Prezenţa Icoanei Maicii Domnului Prodromiţa la acest paraclis este, cu siguranţă, o binecuvântare. Suntem siguri că Maica Domnului, prin icoana sa Prodromiţa, nu se roagă doar pentru închinătorii acestui paraclis, ci şi pentru ctitorii Catedralei Mântuirii Neamului, adică pentru toţi aceia care ajută economic şi de bunăvoie în vederea încheierii cât mai rapide a lucrărilor Catedralei Naţionale spre slava lui Dumnezeu”, a sub­liniat arhim. Prodromos Lavriotul.

În continuare, arhim. Atanasie Prodromitul, stareţul Schitului Românesc Prodromu din Muntele ­Athos, a precizat că sărbătoarea Icoanei Maicii Domnului „Prodromiţa” este un prilej de conştientizare şi de mărturisire a credinţei că Maica Domnului este odorul cel mai scump lăsat nouă de Dumnezeu pe pământ: „Maica Domnului este sprijin şi ajutătoare, acoperământ şi rugătoare, îndrăzneala cea bună către Fiul ei, Hristos Dumnezeul nostru, astăzi când lumea este supusă la tot felul de încercări de secularizare, de necredinţă, prin vorbe care de care mai mincinoase şi potrivnice credinciosului care vrea să-şi arate credinţa cea adevărată, propovăduită prin Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos şi dăruită lumii prin Biserică - Trupul cel tainic al Lui - care va dăinui în veci, neputând fi stricată de nici o vătă­ma­re sau eresuri”, a evidenţiat arhim. Atanasie. Părintele arhimandrit a mai vorbit şi despre pro­vocările la care trebuie să facă faţă creştinii zilelor noastre. ­„Provocările ce se aduc astăzi ­asupra lumii, şi care vin şi peste Biserică, ţintesc să destrame unitatea Bisericii, pentru a amesteca, pe de o parte, adevărul cu minciuna, iar, pe de alta, păcatul cu ­virtutea, adică legea cu nelegiuirea, semănând astfel nedumeriri prin care să cadă cât mai mulţi în ­înşelare şi apoi în necredinţă; însă cei care lucrează acestea vor da seamă de smintirea celor mai mici, după spu­sele Mântuitorului”, a mai spus arhim. Atanasie. La final, Preasfinţitul Părinte Varlaam Ploieşteanul a oficiat slujba ­Parastasului pentru eroii neamului românesc. Toţi credincioşii ­prezenţi au primit iconiţe cu chipul Maicii Domnului „Prodromiţa”.


Galerie foto:

Lasa un comentariu
Articole asemanatoare
Momentan nu exista articole asemanatoare!

Arhivă ediții

Contactează-ne!