Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Hramul istoric al Bisericii Domnești din Capitală

Hramul istoric al Bisericii Domnești din Capitală

Galerie foto (5) Galerie foto (5) Știri
Un articol de: Diac. Andrei Butu - 26 Martie 2019

Biserica Domnească „Sfântul Anton”-Curtea Veche din Capitală și-a sărbătorit luni, 25 martie 2019, de praznicul Bunei Vestiri, hramul istoric. Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur unită cu Vecernia a fost săvârșită de un sobor de slujitori condus de părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel la acest eveniment, în prezența a numeroși credincioși bucureșteni. La final, a fost săvârșită slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii bisericii istorice.

Sărbătoarea hramului istoric a început, după rânduială, încă din seara zilei de duminică, 24 martie 2019, cu oficierea slujbei Vecerniei unită cu Litia. La ceasul rugăciunilor de seară a slujit un ales sobor de preoți și diaconi condus de părintele arhimandrit Dionisie Constantin, consilier patriarhal.

În ziua hramului istoric, luni, 25 martie, în cadrul Sfintei Liturghii, părintele prof. dr. Ștefan Buchiu, vicar eparhial onorific, a tâlcuit pericopa evanghelică a sărbătorii, evidențiind modul în care Dumnezeu a lucrat de-a lungul timpului pentru ceasul Întrupării Mântuitorului Hristos. „Sfânta Fecioară Maria, rămasă la templu din copilărie, s-a pregătit ea însăși prin lecturile sfinte, prin viața deosebită, prin post și rugăciune. Ea se ruga neîn­țelegând taina ei până la capăt, pe care avea să o reveleze Fiul lui Dumnezeu când Se va Întrupa din ea, și că Duhul Sfânt avea să o pregătească Biserică lui Dumnezeu. O Biserică însufle­țită, superioară Templului de la Ierusalim, care era doar o prefigurare a ei și a Bisericii întemeiate de Mântuitorul Iisus Hristos. Dar câtă pregătire a trebuit să facă pronia lui Dumnezeu pentru acest ceas pe care noi, astăzi, îl prăznuim, ceasul Bunei Vestiri, ceasul Întrupării Fiului lui Dumnezeu pe pământ. De la prima făgăduință din Rai, că un Om îi va zdrobi capul celui rău, noi suntem cu privirea ațintită către Mesia. Știm acum că avea să vină o nouă Eva din care să Se nască Fiul lui Dumnezeu Care Se va numi El Însuși Noul Adam. Iată cum Dumnezeu biruiește neascultarea lui Adam prin ascultarea lui Adam cel Nou, a Mântuitorului Iisus Hristos. Pregătirea aceasta arată că Dumnezeu așteaptă ca să ne întoarcem cu fața spre El. În noi împărățește Iisus Hristos Mântuitorul, Cel Care vine și aduce iubirea Tatălui pe pământ”, a explicat părintele profesor Ștefan Buchiu.

La final, părintele Gheorghe Zaharia, parohul Bisericii „Sfântul Anton”-Curtea Veche, a mulțumit pentru slujire și cuvântul de învățătură părintelui profesor dr. Ștefan Buchiu, delegatul Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, și credincioșilor pentru prezența numeroasă la hramul istoric al celui mai vechi locaș de cult din Capitală. „Astăzi am avut o sărbătoare deosebită pentru biserica noastră. Ea este o sărbătoare importantă pentru întreaga creștinătate, dar pentru noi este cu totul deosebită pentru faptul că biserica aceasta, de la începuturile ei, a avut ca hram Buna Vestire, deci a fost închinată Maicii Domnului. Au trecut aproape 460 de ani, timp în care Maica Domnului a ocrotit biserica de la Curtea Veche, iar pentru acest lucru noi am ridicat, astăzi, rugăciuni către Maica Domnului pentru ca să se roage în continuare Bunului Dumnezeu pentru noi și să vegheze în continuare asupra vieții noastre. Am avut o slujbă frumoasă, iar la Sfânta Liturghie am avut un delegat al Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, căruia îi mulțu­mim. Împreună am săvârșit Sfânta Liturghie și am adus mulțumire Maicii Domnului pentru toate darurile pe care ni le-a dat de-a lungul timpului”, a spus părintele Gheorghe Zaharia, parohul bisericii.

La final, a fost săvârșită slujba Parastasului pentru ctitorii și binefăcătorii locașului de cult. În ambele zile, răspunsurile la strană au fost date de membrii Grupului psaltic „Tronos” al Catedralei Patriarhale.

Citeşte mai multe despre:   hram  -   Biserica Domneasca din Bucuresti  -   Buna Vestire