Transilvania
Hramuri de Sfântul Pantelimon

Hramuri de Sfântul Pantelimon

Oana Rusu, 27 Iulie 2012

În ziua de pomenire a Sfântului Mare Mucenic Pantelimon, Înalt Preasfinţitul Irineu, Arhiepiscopul Alba Iuliei, oficiază Sfânta Liturghie la Mănăstirea Oaşa, judeţul Alba, care îşi sărbătoreşte ocrotitorul. Hramul este sărbătorit în mod tradiţional prin slujiri arhiereşti şi pelerinaj şi la Schitul Colţul Chiliilor din Zărneşti, judeţul Braşov, unde Sfânta Liturghie este oficiată de Preasfinţitul Andrei Făgărăşanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sibiului. Tot azi îşi sărbătoresc hramul capelele şi bisericile aflate în spitalele din Sibiu, Cluj-Napoca şi Braşov.

Lăcaşul de cult se află în prezent sub oblă­du­irea părintelui stareţ proto­sin­­ghel Iustin Miron. Mă­nă­sti­rea Oaşa a fost şi rămâne le­ga­tă duhovniceşte de părintele ar­himandrit Teofil Părăian, de la Mănăstirea Brâncoveanu, Sâm­băta de Sus. Părintele Te­o­­fil era invitatul special al ta­be­relor organizate de 18 ani ne­în­trerupt, tabere începute de când obştea era la Poşaga. Şi în a­cest an, în perioada din preaj­ma hramului, are loc tabăra or­ga­­nizată de ASCOR, filialele O­ra­­dea şi Timişoara. La Mă­nă­sti­rea Oaşa se află şi o părtici­că din moaş­te­le Sfântului Pan­te­­limon.

Hram şi pelerinaj la Colţul Chiliilor

Hramul Sfântului Mare Mu­ce­nic şi Tămăduitor Pan­te­li­mon este sărbătorit şi de obştea de la Schitul Colţul Chiliilor, din Zărneşti, judeţul Braşov, un­de Sfânta Liturghie este ofi­ci­a­tă de Preasfinţitul Andrei Fă­gărăşanul, Episcop-vicar al Ar­hiepsicopiei Sibiului. Schitul de la Colţul Chiliilor este condus de părintele stareţ Ioa­ni­chie Cotuţiu. În vârf de munte, sub stâncile Pietrei Craiului, a e­xistat în vechime un schit. În gro­tele de aici se găseşte o bise­ri­că în stil ortodox - săpată în stân­că, precum şi chilii ale si­ha­ştrilor de demult. Schitul es­te atestat documentar de la 1723. Lăcaşul de cult apare şi în documentele de epocă dintre anii 1761 şi 1762, când genera­lul Bucov, la ordinul împărătesei Maria Tereza, de la Viena, a dat ordin pentru arderea şi dă­râm­area tuturor mănăstirilor din Transilvania, apoi în Ţara Fă­găraşului, trecând şi în Ţara Bârsei.

Urmele şi amintirea schitului s-au înrădăcinat adânc în su­fletul şi inima credincioşilor din Zărneşti şi împrejurimi, iar ves­tigiile rămase şi grota să­pa­tă providenţial în stâncă au con­stituit până în ziua de as­tăzi pelerinaje la sărbătoarea Sfân­tului Pantelimon şi la săr­bă­toarea Sfintei Cuvioase Pa­ras­­chiva, pe 14 octombrie, conform celor precizate de arhi­man­­dritul Visarion Joantă, e­xar­hul mănăstirilor din Arhie­pis­copia Sibiului.

Hram la biserica de la Gara Mică Sibiu

De asemenea, azi este hramul bisericii din Parohia In­fe­rior II Sibiu, unde slujesc ca pre­oţi parohi Cristian Vaida şi Cla­udiu Curiban. Azi, în ziua hra­mului, în mijlocul comuni­tă­ţii de credincioşi se vor afla, a­lă­turi de cei doi parohi, vica­rul-administrativ al Arhie­pis­co­piei Sibiului, părintele Ilarie Ben­chea, protopopul de Sibiu, pă­rintele Ioan Coşa, precum şi de­canul Facultăţii de Teologie Or­todoxă „Sfântul Ierarh An­drei Şaguna“ din Sibiu, părin­te­l­e Aurel Pavel.

După Sfânta Liturghie, va fi o­ficiată slujba Parastasului pen­tru toţi binefăcătorii bise­ri­­cii trecuţi la Domnul, iar la fi­nal, fiecare credincios va pri­mi un pachet cu diverse pro­du­se, con­form celor precizate de pă­rin­tele paroh Cristian Vaida.

Tot la Sibiu va fi sărbătorit şi hramul bisericii din incinta Spi­talului Militar din Sibiu, ca­re a fost sfinţită în 2007 de Înalt Preasfinţitul Laurenţiu, Ar­hiepiscopul Sibiului şi Mi­tro­po­litul Ardealului.

La Cluj-Napoca este săr­bă­toa­re la Policlinica fără plată „Sfân­tul Pantelimon“, precum şi la biserica din incinta Spi­ta­lu­lui de Pneumoftiziologie „Le­on Da­ni­ello“ din Cluj-Napoca. La Bra­şov este sărbătoare în Pa­­rohia Spi­tale I, aflată sub o­blă­­duirea sfântului tămă­du­i­tor.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!