Oltenia
Hramuri de tradiţie în două mănăstiri oltene

Hramuri de tradiţie în două mănăstiri oltene

Pr. Ioniţă Apostolache, 29 August 2018

Praznicul Tăierii capului Sfântului Ioan Botezătorul este sărbătorit astăzi în două dintre mănăstirile istorice ale Mitropoliei Olteniei: Cămărăşeasca şi Topolniţa. Cu acest prilej, Înaltpreasfinţitul Părinte Irineu, Mitropolitul Olteniei, va sluji Sfânta Liturghie la Altarul de vară al Mănăstirii Cămărăşeasca, de lângă Târgu Cărbuneşti, judeţul Gorj. De asemenea, la Mănăstirea Topolniţa, în judeţul Mehedinţi, Sfânta Liturghie va fi oficiată de Preasfinţitul Părinte Nicodim, Episcopul Severinului şi Strehaiei.

Mănăstirea Cămărăşeasca este aşezată pe malul drept al râului Gilort, la circa un kilometru şi jumătate de oraşul Târgu Cărbuneşti. După cum este specificat în pisania din pridvorul bisericii, sfântul aşezământ monahal a fost ridicat în anul 1780 de polcovnicul Mihail Colţescu, în timpul voievodului Alexandru Ipsilanti. Alături de boierul Mihalache, pisania îi aminteşte şi pe soţia acestuia, „Luxa, mama sa, Catrinca Colţescu, şi cumnata dumnealui, Ruxandra”. Alături de hramul „Tăierea cinstitului cap al Sfântului Ioan Botezătorul”, ctitorii au ales ca oblăduitor al sfântului locaş şi pe Sfântul Mare Mucenic Dimitrie. În ceea ce priveşte arhitectura, biserica a fost construită în formă de corabie, din zid masiv de cărămidă, având pronaosul despărţit de naos, pridvorul fiind aşezat pe stâlpi ornamentaţi din piatră, în stil brâncovenesc, cu arcade în formă de semicerc. A fost, de asemenea, împrejmuită cu ziduri de piatră, fiind astfel gândită ca o fortăreaţă, menită să-i adăpostească pe ctitori la vreme de primejdie. În patrimoniul ei au intrat numeroase obiecte de valoare - darurile ctitorilor şi ale altor boieri din împrejurimi - care s-au pierdut din păcate în decursul timpului. Denumirea de Cămărăşeasca a provenit colateral, de la Toma Cămărăşescu, fiul ultimului urmaş al ctitorilor, Anica Colţescu, căsătorită cu boierul Iorgu Cămărăşescu. Frumuseţea bisericii a fost admirată de marele nostru istoric şi om de cultură Nicolae Iorga, care a trecut prin aceste locuri în anul 1920.

De-a lungul anilor a fost renovat de mai multe ori, dar pictura, în stil neobizantin, a fost păstrată în forma sa originală. În anul 2011, în curtea mănăstirii a fost strămutată din satul Pojogeni, comuna Copăcioasa, o biserică de lemn de o rară frumuseţe, monument istoric de la anul 1730. În timpul regimului comunist, mănăstirea a fost închisă cultului, fiind reactivată după anul 1989, cu binecuvântarea şi purtarea de grijă a vrednicului de pomenire Mitropolit Nestor Vornicescu. În prezent, aici vieţuieşte o obşte bine închegată de maici, condusă de stareţa Cristofora Drăghici.

Topolniţa – ctitorie a vechilor Basarabi

La 4 km spre răsărit de municipiul Drobeta-Turnu Severin, pe râul cu acelaşi nume, la mai bine de o jumătate de ceas de mers cu maşina, se iveşte discret dintre dealurile împădurite Mănăstirea Topolniţa. Loc cu tradiţie seculară în istoria monahismului mehedinţean, cinstitul aşezământ nu a fost niciodată închinat vreunei mănăstiri. Istoria leagă acest frumos loc de isihie românească de Mănăstirea Tismana, al cărei metoc a fost dintru începuturi. Din tradiţie i se mai spune şi „Schitul de jos”, fiind aşezată oarecum la poalele dealurilor de pe valea Topol­niţei.
Cercetările istorice au scos la lumină în parte frumoasa tradiţie a mănăstirii, înfiripată pas cu pas în decursul vremii. Unii îi leagă pe bună dreptate existenţa de binecuvântata prezenţă a Sfântului Nicodim de la Tismana pe aceste meleaguri. Se pare că sfântul a aşezat aici prima piatră de temelie şi odată cu ea rânduiala monastică cu care se deprinsese la Sfântul Munte. Mai mult decât atât, cercetările istoricilor au determinat foarte clar contextul de formare a cinstitei mănăstiri. Preotul Dumitru Bălaşa aşază temeluirea ei pe seama neamului Basarabilor. Iată ce scrie într-un studiu publicat în revista `Mitropolia Olteniei~ cu privire la istoricul mănăstirii: „Pornind de la documentul prin care Matei Basarab, în anul 1644, mai 11, întăreşte stăpânirea Mănăstirii Topolniţa, peste opt rumâni dorobanţi la Tîmna, în Mehedinţi şi care «sunt de moşie ai sfintei mănăstiri, daţi de Radu Vodă Negru», am ajuns la concluzia că mănăstirea exista în vremea lui Radu Basarab (1374-1385). În adevăr, Matei Basarab în 1646, februarie 12, dă lui Buligă, căpitanul de dorobanţi din Ciovârnişani, judeţul Mehedinţi, «ca să-i fie lui o sfântă mănăstire ce se zice Topolniţa, unde este hramul Sfântului Arhanghel Mihail, cu toate moşiile, pentru că mi-au fost de moştenire această sfântă mănăstire, de mai sus scrisă şi făcută din temelie de strămoşii domniei mele, de mai nainte vrem, din zilele altor domni bătrân» … În căutarea ctitorului – un Basarab – aceste informaţii, la care se adaugă şi tradiţia dusă până la Prislop, am ajuns la concluzia că Radu Basarab (tatăl lui Mircea cel Bătrân), care domnea în Ţara Românească între anii 1374 şi 1385, este cel care ridică din temelie – ispravnic fiind Sfântul Nicodim – Mănăstirea Topolniţa, înainte de zidirea Mănăstirii Tismana (sfinţită la 1378)” (Pr. Dumitru Bălaşa, Contribuţie la istoria Schitului Topolniţa, în MO nr. 11-12/1957, pp. 826-827).
În decursul timpului, mănăstirea a trecut prin mai multe momente grele, ajungând chiar în pragul paraginei. Legat de acest aspect, pr. Bălaşa consemnează o întâmplare din timpul domniei lui Mihai Viteazul, atunci când, din cauza birurilor prea mari, sătenii din localităţile învecinate mănăstirii, în frunte cu călugării de aici, au trecut Dunărea în Serbia. Sfântul locaş a rămas fără vieţuitori până în timpul domnitorului Alexandru Iliaşi, atunci când „trei vălugări sârbi s-au întors aici, apucân­du-se să dreagă mănăstirea” (Ibidem, p. 827).

Revoluţia lui Tudor Vladimirescu a rămas şi ea tipărită în istoria mănăstirii. La cinci ani după încetarea ostilităţilor, 40 de panduri din ceata lui Tudor s-au baricadat în mănăstire de teama noii stăpâniri. Asediul a durat săptămâni bune, fugarii rezistând eroic în spatele zidurilor groase. Înconjuraţi de poteră, pandurii au reuşit să scape noaptea, „printr-o portiţă dosnică”. (Radu Creţeanu, Întregiri la istoricul Schitului Topolniţa, în MO nr. 3-4/1957, p. 218).


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!