Theologica
Hristos a binecuvântat la Nunta din Cana căsătoria dintre un bărbat şi o femeie

Hristos a binecuvântat la Nunta din Cana căsătoria dintre un bărbat şi o femeie

Pr. Ciprian Florin Apetrei, 28 Septembrie 2018

Prin actul creaţiei se pun bazele căsătoriei ca instituţie. Căsătoria dintre bărbat şi femeie a fost binecuvântată de Dumnezeu în rai, iar când Fiul lui Dumnezeu a venit să mântuiască neamul omenesc, prima minune a săvârşit-o la Nunta din Cana Galileii. Astfel, Dumnezeu arată că ce a binecuvântat în rai binecuvântează şi în lumea aceasta, şi anume căsătoria dintre un bărbat şi o femeie. De aceea la Taina Nunţii se citeşte Pericopa din Evanghelia după Ioan, capitolul 2, 1-11, unde ne este relatată minunea de la Nunta din Cana (minunea prefacerii apei în vin). Din această pericopă evanghelică înţelegem că:
1. Prezenţa lui Hristos la nuntă înnoieşte, fără a anula, vechiul: minunea se face din materia preexistentă, apa. Cu alte cuvinte: omul vechi, prenupţial, se reînnoieşte printr-o legătură nouă cu soţul sau soţia. Dragostea, care deja există din motive fireşti la miri, Biserica o sfinţeşte şi o sporeşte; se roagă „să le trimită lor dragoste ­desăvârșită”.

2. Nunta se hrăneşte, se cultivă şi creşte nu din respectarea unor şabloane religioase, cum erau curăţirile iudeilor, ci din participarea esențială la trupul lui Hristos, prin Sfânta Împărtăşanie. Păstrarea şi res­pectarea anumitor obiceiuri religioase tradiţionale de către cuplu au sens numai dacă sunt integrate unei participări vii la viaţa Biseri­cii.

3. Următoarea observaţie a lui Origen este foarte interesantă. Prefacerea apei în vin, în relatarea din Evanghelia după Ioan, nu este doar o transformare a calităţii lichidului, ci şi a naturii, a esenței lui. Astfel, şi la nuntă, nu se schimbă doar calitatea vieţii celor care au fost mai înainte celibatari, ci se realizează şi o transformare mai importantă: „şi vor fi amândoi un trup”.

În pericopa evanghelică de la Taina Cununiei, prezenţa lui Hristos la nuntă marchează începutul unei noi epoci pentru umanitate, o epocă a veseliei şi a bucuriei. Firea omenească este afirmată, apa religiei formale, dinainte de Hristos, se preface în vinul nădejdii adevărate pentru viitor, dar şi pentru „acum”. Iar rugăciunile de la slujba cununiei nu uită nici de firea materială a omului, de aceea şi cer de la Dumnezeu: „Dă-le lor din roua cerului de sus și din belşugul pământului…, dă-le lor rod pântecelui, prunci buni, înțelegere sufletelor și trupurilor”.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!