Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Interviu „Hristos ne ţine în braţe pe scara virtuţilor”

„Hristos ne ţine în braţe pe scara virtuţilor”

Galerie foto (4) Galerie foto (4) Interviu
Un articol de: Pr. Eugeniu Rogoti - 06 Aprilie 2019

Duminica a patra a Postului Mare este închinată Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, cel care a alcătuit îndrumarul urcuşului duhovnicesc pe care l-a asemănat cu o scară cu 30 de trepte, reprezentând tot atâtea virtuţi pe care le dobândeşte omul până când ajunge în Împărăţia lui Dumnezeu. Am vorbit despre importanţa şi sensul urcuşului duhovnicesc, pornind de la „Scara” Sfântului Cuvios Ioan Scărarul, cu părintele dr. Gheorghe Holbea, conferenţiar la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” din Bucureşti.

Ne întâlnim în fiecare Post al Paştilor cu „Scara” Sfântului Ioan, atât de cunoscută şi reprezentată iconografic în lumea ortodoxă. Ea ne apare ca un drum greu de parcurs. Nu este descurajant pentru creştin să ştie că-l aşteaptă o adevărată luptă spirituală până la capătul drumului?

Atunci când vorbim despre „Scara” Sfântului Ioan avem oarecum un sentiment de descurajare la început, pentru că, privind cele 30 de trepte, ai impresia că nu vei reuşi niciodată să urci pe această scară a virtuţilor. Mai ales dacă analizăm amănunţit fiecare treaptă a acestei scări. Pe de altă parte, ceea ce vedem în capătul scării ne încurajează, pentru că acolo este Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos. Aşa cum interpreta un părinte bisericesc, scara aceasta se sprijnă pe marginea cerului, nu este ceva care se ridică de la pământ la cer, ci este de fapt un cer care coboară pe pământ şi, în acelaşi timp, îi cheamă pe creştini să urce. Descurajarea mai dispare şi în momentul în care îţi dai seama că urci toate aceste trepte ale scării împreună cu Mântuitorul Hristos, că nu eşti singur, că de fapt nu este numai nevoinţa ta, ci este încredinţarea în braţele Celui Care Se află în capătul scării, cu mâinile deschise. Aşa cum este ilustrată scara, îţi sugerează că părţile laterale ale acesteia, ­care mărginesc fiecare treaptă, nu sunt altceva decât braţele Mântuitorului Iisus Hristos, Care te ajută şi te îmbrăţişează. Aceste braţe coboară şi în acelaşi timp te ajută. De asemenea, este ­deosebit faptul că în momentul în care ai ratat o treaptă, aluneci şi de pe toate celelalte. De fapt, fiecare treaptă a scării le include şi pe celelalte. Există, aşadar, o legătură între trepte, acestea nu sunt separate, ci împletite oarecum. Scara ne arată foarte clar cum se împletesc puterea dumnezeiască şi nevoinţa şi puterea omului. Scara este o realitate întrepătrunsă. Fără această prezenţă a Mântuitorului în capătul scării şi fără această atârnare a scării Sfântului Ioan de cer, într-adevăr, perspectiva ar fi descurajantă. Dar în momentul în care Mântuitorul este în capăt şi te cheamă, atunci nu te mai uiţi la greutatea urcuşului, ci, privind la Mântuitorul, vei vedea că urcuşul duhovnicesc pe treptele scării nu este greu, atât timp cât te încredinţezi puterii şi harului lui Dumnezeu şi întemeiezi tot acest urcuş pe smerenia neputinţei tale.

Există un sens spiritual al ordinii treptelor acestei scări a Sfântului Ioan?

Fără îndoială că există o logică duhovnicească în ordinea treptelor scării. Spre exemplu, la treapta a şaptea găsim expresia „plânsul de bucurie dătător”. Aici toate se împletesc. Imaginea sentimentului greutăţii şi a tristeţii pentru păcatele în care suntem este împletită cu puterea harului lui Dumnezeu şi de lumina dumnezeiască. Plânsul acesta de bucurie dătător este una din expresiile care sugerează această împletire. Întâlnim şi în alte scrieri, cum ar fi Canonul Sfântului Andrei Criteanul, expresii care fac îmbinări paradoxale sau antinomice, după cum le spune părintele Dumitru Stăniloae. În momentul în care te concentrezi pe o treaptă a scării, îţi dai seama că şi celelalte trepte se întrepătrund cu aceasta. Aceasta este de-a dreptul fascinant! În momentul în care ai prins o treaptă, prima treaptă, începi să urci. Chiar dacă în icoană vedem totuşi că de la anumite trepte unii cad şi, pe lângă îngerii care sunt prezenţi alături de noi în acest urcuş duhovnicesc, mai sunt şi „nefârtaţii” care încearcă să ne îngreuneze şi să ne descurajeze, spunându-ne că e imposibil, că suntem pierduţi şi nu avem cum să urcăm toate aceste trepte. Cu toate acestea, oricât de imposibil ar părea, treptele scării trebuie neapărat urcate de fiecare creştin.

Există vreo diferenţă între urcuşul scării pe care îl face monahul şi mireanul?

În ceea ce priveşte urcuşul duhovnicesc, vedem în icoana scării cum urcă pe ea atât călugări, cât şi mireni. Tragem concluzia că mijloacele nevoinţei duhovniceşti sunt aceleaşi, comune pentru toţi: postul şi rugăciunea. Este adevărat şi că la cel care a îmbrăcat chipul îngeresc devoţiunea este mai clară, dar există o nuanţă a vieţii duhovniceşti pentru călugăr, spre deosebire de mirean care îşi duce viaţa în lume cu familia şi cu greutăţile inerente. În profunzime, însă mijloacele vieţii duhovniceşti sunt aceleaşi pe care le-am menţinat mai devreme, iar virtuţile sunt comune, aşa cum ne învaţă şi Sfântul Ioan Gură de Aur.

Ne putem da seama pe ce treaptă suntem sau e mai bine să avem gândul că abia am început urcuşul?

Dacă vom sintetiza învăţătura Părinţilor, vom vedea la Sfântul Cuvios Siluan Athonitul îndemnul: „Ţine-ţi mintea în iad şi nu deznădăjdui!” Acest îndemn ne spune să ne aşezăm în smerenie şi, aşezându-ne astfel, va veni şi bucuria harului lui Dumnezeu.

Înseamnă că nu putem spune că avem cum să conştientizăm ordinea treptelor urcate de noi?

Treptele nu sunt neapărat conştientizate la nivel discursiv, raţional, intelectual, ci starea duhovnicească este conştientizată la un nivel profund, al inimii. Atunci când devii conştient că ai urcat intervine păcatul mândriei sau căderea de-a dreapta. De aceea este bine să ne aşezăm întotdeauna în smerenie. Noi suntem la prima treaptă şi începem să urcăm smerit, cu nădejde şi credinţă, cu privirea permanentă la Cel Care este în capătul scării. Dacă am încerca să facem urcuşul singuri, am fi descurajaţi şi inevitabil am cădea. Credinciosul care începe urcuşul trebuie să ­privească spre Chipul din capul scării şi să simtă mâinile care coboară ale Celui din capul scării şi Care îl îmbrăţişează şi urcă împreună cu el.

Putem face legătura între anumite trepte ale acestei scări şi personalităţile unor sfinţi?

Există unele nuanţe în ceea ce priveşte interpretarea scării, pentru că anumiţi sfinţi întrupează o anumită treaptă în care au excelat. Dar nu trebuie să uităm niciodată că fiecare treaptă, după cum am spus mai devreme, le însumează sau le cuprinde pe toate celelalte.