Editorial
Hristos şi părăsiţii lumii

Hristos şi părăsiţii lumii

Augustin Păunoiu, 14 Mai 2014

Am un prieten cu un handicap locomotor destul de serios. O să-i spun pentru dumneavoastră Victor, fiindcă a câştigat până acum toate bătăliile cu viaţa. Şi, credeţi-mă, nu au fost puţine. Un tânăr de 21 de ani care până nu de mult şi-a parcurs existenţa în genunchi la propriu, nefiind în stare să facă mai mult de 4-5 paşi fără să cadă la pământ. Atunci când întâlnindu-mă cu un fost coleg de serviciu la masă a apărut şi prietenul meu bolnav, m-am simţit stânjenit de prezenţa lui şi l-am expediat rapid. Mi-am dat seama că am greşit şi că de fapt mă minţeam crezând cumva că sunt prietenul lui. Poate el era prietenul meu, atunci.

Mai totdeauna ne ferim în viaţă să avem de-a face cu cei care ne-ar putea strica reputaţia. Fie că aceştia au vreun neajuns fizic, psihic sau moral. Nu vrem să ne atingă, contactul cu ei ne sperie, ne declasează, nu? Între patru ochi, discuţiile cu ei mai pot avea loc, dar prezenţa lor în public alături de noi, hmmm, nu dă bine.

Dacă aruncăm un ochi în Evanghelie vedem că raportarea lui Hristos, cea corectă, dacă ne socotim creştini cu adevărat, e alta. Paradoxală pentru noi.

Pentru Hristos importantă este relaţia, nu reputaţia. Comunicarea, nu instituţia. Nu-i pasă că s-ar murdări intrând în casele vameşilor, a lui Matei sau a lui Zaheu, e străin de problematizări în cazul întâlnirii cu Maria Magdalena, nu se sinchiseşte să stea de vorbă cu femeia samarineancă, deşi în toate aceste împrejurări scandalizarea mulţimii şi chiar a Apostolilor e una inevitabilă. Nu. Pe Mântuitorul nu-L interesează ce crede mulţimea. De fapt, El niciodată nu a acţionat ţinând seamă de direcţia în care înclina aceasta. Ba şi pe ucenici i-a mustrat atunci când aceştia ba-L trăgeau de mânecă să nu meargă la Ierusalim spre a muri, ba-I cereau să stea de-a stânga şi de-a dreapta Sa. Hristos nu se teme să vorbească, să-i atingă pe cei socotiţi proscrişii societăţii, pe cei nebăgaţi în seamă de restul lumii, de lumea bună. Hristos caută omul, îl caută acolo unde el s-a ascuns, în patimi, în boală, în neputinţa şi necazul lui. Aţi văzut că Hristos nu a refuzat pe nimeni atunci când I s-a cerut ajutorul. A răspuns imediat. Şi asta nu doar la rugămintea mai-marelui sinagogii, Iair, ci şi a sutaşului roman, nu doar a orbului din Ierihon, ci şi a femeii cananeience. Hristos e permanent Omul care zice: „Da, sunt aici!“ pentru oricine-L solicită.

Hristos nu se teme de ce va spune lumea. L-au făcut „om mâncător şi băutor de vin, prieten al vameşilor şi al păcătoşilor, dar Înţelepciunea a fost găsită dreaptă de către toţi fiii ei“ (Lc. 7, 34-35).

Nu ne murdărim atât când intrăm în contact cu unii socotiţi mai prejos decât noi, cât atunci când îi judecăm şi nu le dăm dreptul să spere că într-o zi vor fi la nivelul pe care-l vor dori. Dacă Hristos ar fi căutat numai oameni pe măsura Lui când a venit pe pământ, ar fi fost cumplit. Fiindcă nimeni nu corespundea şi nu corespunde nici astăzi standardelor. Mesajul Lui e însă altul, unul simplu: recuperarea omului e posibilă. Şi asta numai dacă ne apropiem unul de celălalt fără teamă, fără încruntare. Ci doar cu încredere. Şi cu sinceritate.


Galerie foto:
Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!