Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Actualitate religioasă Știri Ialomiţa are serviciu SMURD

Ialomiţa are serviciu SMURD

Data: 23 Feb 2009

În judeţul Ialomiţa a fost inaugurat, vineri, Serviciul Mobil de Urgenţă, Reanimare şi Descarcerare (SMURD). Prin acest proiect au devenit operaţionale modulele SMURD de la departamentul Urziceni şi Garda de intervenţie Feteşti, în cadrul departamentului de pompieri Slobozia. Serviciul va fi deservit de două ambulanţe de tip B, încadrate cu 24 de subofiţeri instruiţi pentru acordarea primului ajutor medical. La manifestare au participat oficialităţi locale şi judeţene, managerii spitalelor, ai serviciului de Ambulanţă, deputatul de Ialomiţa, Cristina Pocora, dar şi directorul Centrului Operaţional Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, col. Decebal Chifulescu. „Sănătatea populaţiei, afectată de consecinţele diferitelor tipuri de riscuri identificate la nivelul judeţului, depinde de modul în care personalul echipajelor de prim ajutor va pune în valoare procedurile însuşite în perioada de pregătire şi, de asemenea, de conlucrare cu personalul serviciului judeţean de ambulanţă. Având în vedere experienţa anilor anteriori, vom demonstra că lucrul în echipă reprezintă punctul nostru forte, iar printr-o colaborare cu colegii de la Ambulanţă şi cu celelalte structuri, rezultatul final va fi un timp de răspuns mult mai bun pentru solicitările populaţiei, intervenţii prompte, eficace şi de calitate pentru salvarea multor vieţi omeneşti“, a afirmat colonel Pascu Ionel, şeful Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Ialomiţa. De asemenea, prefectul judeţului, Georgian Mocănescu, şi-a exprimat sprijinul în demersurile făcute de autorităţi pentru operaţionalizarea modulului SMURD şi la Slobozia şi Ţăndărei, localităţi unde se speră ca astfel de servicii să devină operaţionale cât de curând.