An omagial
Iancu Flondor, arhitectul unirii Bucovinei cu țara-mamă

Iancu Flondor, arhitectul unirii Bucovinei cu țara-mamă

Au existat acum un secol unii români care au scris cu înseși viețile lor istoria unirii acestui neam. Unul dintre ei este Iancu Flondor, poate cel mai mare om politic al mișcării bucovinenilor pentru emancipare națională și unire cu România. Despre el, marii oameni politici și ai culturii românești au scris la acea vreme cu admi­rație și recunoștință, prin verticalitatea caracterului său Flondor câștigând până și respectul adversarilor lui politici. Dacă grandoarea personalității sale și sinceritatea spiritului său patriotic au reușit să inspire întreaga clasă politică a vremii sale, dez­interesata lui râvnă pentru viitorul și binele poporului român ne devine astăzi sfântă moștenire.

Președinte în două rânduri al Partidului Național Român din Bucovina (1900-1902, 1908-1910), iar mai apoi șef al Guvernului provizoriu bucovinean (octombrie-noiembrie 1918), Iancu Flondor a fost cel care a prezidat Congresul General care a votat unirea Bucovinei cu România. Iată doar unul dintre multele motive pentru care suntem datori să evocăm numele lui în acest an centenar. Astăzi, Colecția Arhivelor Naționale are chiar un Fond „Iancu Flondor”, care conține foarte multe documente legate de biografia și activitatea acestei mari personalități a vieții politice românești de acum un secol. Un sintetic și totodată variat buchet de documente a fost deja publicat anul trecut la Editura Humanitas, sub titlul Iancu Flondor, Bucovina și România Mare. Documente și scrisori, studiul introductiv, notele și îngrijirea ediției aparținând lui Andrei Popescu, Prefața fiind semnată de Mihail Neamțu, iar Cuvântul înainte de chiar Maria Ioana Miclescu, nepoata marelui om politic.

Aspecte biografice

Iancu Flondor s-a născut într-una dintre familiile boierești cu istorie de secole. Familia Flondor a fost întemeiată în secolul al XVII-lea, însă originile sale sunt mult mai vechi, fiind legate de familia Albotă. După unii istorici, Toader Albotă, întemeietorul familiei Flondor, ar fi fost nepotul lui Petru Rareș și strănepotul lui Alexandru Lăpușneanu.

Născut la Storojineț în ziua de 16 august 1865, Iancu Flondor a fost fiul lui Gheorghe, cavaler de Flondor, și al Isabelei Dobrowolski-Buchenthal, doi oameni distinși care au avut împreună șapte copii: Tudor, Iancu, Nicu, Elena (căsătorită Mavrocordat), Constantin, Ecaterina și Aglaia, ultimii trei murind însă la vârste fragede.

Copiii familiei Flondor au crescut într-un mediu în care cultura muzicală era la loc de cinste, ambii părinți, cu vizibile înclinații muzicale, transmițându-le și copiilor lor gustul muzicii. Gheorghe Flondor era cunoscut drept un bun flautist, în timp ce Isabela, soția sa, era privită ca o renumită pianistă. Iancu Flondor ajunsese să compună chiar și partituri, fiind un iscusit violonist. Dacă fratele său mai mare, Tudor Flondor, își va dedica viața muzicii, devenind un compozitor renumit, Iancu și Nicu Flondor vor urma cariere politice.

Iancu a urmat mai întâi la Cernăuți cursurile Liceului german și ale Facultății de Drept din cadrul Universității „Franz Joseph”, ca mai apoi, în 1894, să obțină titlul de doctor în drept la Universitatea din Viena. În 1899 s-a căsătorit cu Elena de Zotta, fiica lui Ioan cavaler de Zotta, și au avut împreună trei copii: Șerban, Neagoe și Mircea, pe care i-au crescut în spiritul valorilor nobilimii autohtone.

Portretul unui autentic lider

Om cu cultul onoarei, cu frică de Dumnezeu și dragoste de țară, Iancu Flondor a făcut parte din suita marilor bărbați de stat, alături de Ionel Brătianu, Iuliu Hossu sau Vasile Goldiș. Era un om care impunea respect prin simpla sa prezență. De statură mică, cu tenul foarte alb și ochii foarte expresivi, după cum îl descrie un contemporan, personalitate vie și fire independentă, sportiv, harnic, corect și disciplinat, consecvent și nepărtinitor, cu spirit practic și în multe domenii foarte priceput, Iancu Flondor dovedea, spun contemporanii lui, un comportament care contrasta cu cel al multor lideri politici din acea vreme.

Dacă Zotta îi aseamănă vocea sonoră și melodioasă cu violoncelul, unionistul transilvănean Valeriu Braniște, după o vizită făcută în 1897, îl descrie astfel: „bărbat foarte instruit, de o inteligență superioară, ager la judecată și energic la vorbe... elegant și enorm de îngrijit cum se prezenta în public... el era, deși sociolog în cugetare, aristocrat în simțire și gust”.

Jurist ca formație și agricultor cu preocupări intelectuale, om energic, hotărât și îndrăzneț, cu simțul răspunderii și conștient de poziția și de responsabilitatea sa față de societatea în care trăia, Iancu Flondor era un lider prevăzător și precaut, dar totodată curajos, altruist și dispus să se sacrifice pentru binele general.

La moșia sa de la Storojineț, Flondor practica atât agricultura, cât și creșterea animalelor, îngrășând vite pe care apoi le vindea direct la Viena. Pe moșie avea în jur de 70 de servitori înarmați, puși să păzească în diferite puncte, moșia având și o pădure de mare extindere în care creștea căprioare. Un parc bine îngrijit înconjura conacul, în fața căruia se afla și un lac cu lebede. Cât despre distinsa și intima atmosferă din sânul familiei Flondor, o mărturie avem în însemnările lui Valeriu Braniște, prieten apropiat al familiei, care a stat o vreme în acest conac chiar la finele secolului al XIX-lea.

Boier filantrop și legiuitor iubitor de țară

Flondor a fost însă și un om de o rară și discretă generozitate, sacrificându-și o mare parte a averii sale în sprijinul cauzei românilor bucovineni. La el apelau adesea atât studenți și profesori români din Bucovina aflați în dificultate, cât și responsabili de diferite publicații, asociații sau comunități locale românești, pentru susți­nerea mișcării unioniste Flondor vânzându-și și o parte din pământuri.

De-a lungul vieții, Flondor a scris memorii și rapoarte, a analizat bugete și a redactat proiecte legislative, apărând totodată autonomia cultelor religioase. Tot el a unificat după 1918 serviciul sanitar, luptându-se și pentru ca elevii să fie instruiți în limba română. A fost membru de onoare al Societății Academice „Junimea” din Cernăuți (1897), redactor-șef al ziarului Patria (1897-1900) și coproprietar al publicației de propagandă românească în limba germană Bukowiner Journal (1902-1903).

Iancu Flondor s-a dovedit și un autentic democrat. A reprezentat mai întâi o serie de țărani sărmani din preajma Cernăuțiului în fața autorităților austriece, pentru ca în anii '80 ai secolului al XIX-lea să se implice deplin în viața politică românească, în cadrul aripii „tinerilor”, aflați în conflict cu bătrânii lideri politici români din Bucovina. În toamna anului 1898, cu unanimitate de voturi, a fost ales deputat în Dieta Bucovinei (1895-1904), iar în perioada 1918-1919 este numit ministru pentru Bucovina în Guvernul I.I.C. Brătianu, primind din partea celui dintâi monarh al țării reîntregite Ordinul „Coroana României” (în gradul de „Mare Cruce”).

Dușman declarat al corupției de orice fel, Flondor își va păstra convingerile și patriotismul în ciuda evenimentelor contradictorii care au precedat Unirea de la 1918. De altfel, el va refuza și oferta de a se refugia în România la începutul Primului Război Mondial. De fiecare dată când numele său risca să fie asociat cu afaceri ilicite sau cu oameni îndoielnici, el prefera să se retragă din viața politică. A făcut-o în patru rânduri, ultima oară fiind în aprilie 1919, când a demisionat din toate funcțiile publice și s-a retras la Storojineț, trăind aici până la trecerea lui la Domnul, din 19 octombrie 1924. A fost înmormântat la Storojineț, în cripta familiei sale, mormântul lui fiind însă profanat de puterea sovietică.

Un adevărat model pentru România de azi

Iancu Flondor a fost un om care „nu a uitat nici o clipă din viața sa că în 1774 nordul Moldovei - Bucovina de apoi - a fost vândut pe un sac de galbeni Imperiului Habsburgic de către Imperiul Otoman”, mărturisește nepoata sa, Maria Ioana Miclescu, în Cuvântul înainte al cărții mai sus-men­ționate.

Cuvintele acestui luptător pentru libertate au îmbărbătat și inspirat o întreagă generație. Contri­buția lui la unirea Bucovinei cu România este astăzi evidentă, fiind recunoscută atât de istorici, cât și de oamenii vremii sale. Spiritul său justițiar și repulsia față de corupție sunt trăsături de care avem nevoie și astăzi, acest mare om al țării, în care s-au împletit admirabil datoria față de înaintași cu cea față de familie și de viitorul acestui neam, rămânându-ne reper politic și uman spre deșteptare națională.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!