Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Cultură Iașiul lui Ion Mitican, orașul povestit

Iașiul lui Ion Mitican, orașul povestit

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Cultură
Un articol de: Otilia Bălinișteanu - 26 Martie 2019

Sunt șapte ani de când neîntrecutul povestitor al Iașilor, Ion Mitican, a lăsat în urmă caldarâmul bătrânei ulițe Lăpușneanu, pietrele tocite de ploi ale străduțelor din Sărărie, a abandonat mesele sălii Periodicelor, de la Biblioteca Centrală Universi­tară din Iași, și s-a tot dus...

Mulți dintre contemporani nu i-au în­țeles patima pentru Iașiul vechi, dăruirea sa de a scoate din uitare istorii din orașul de odinioară. O pasiune care l-a mistuit toată viața și pentru care nu precupețea nici un efort. Unii dintre istorici l-au privit de sus, ca pe un intrus infiltrat în nobila lor tagmă. Dar Ion Mitican n-avea timp să se gândească la asemenea superioare abordări. Nici nu se închipuia istoric; nu s-ar fi căzut. În Dăneștii lui de baștină învățase să facă numai ce știe el mai bine, să nu fie fals și să creadă în munca lui. Se documenta molcom, așezat, cu un interes viu față de trecut, cu respect pentru adevăr, pentru presa veche, pentru „umbrele” istoriei urbane. Era asemeni unui filatelist pătimaș - prin „lupa” lui, detalii din alte epoci, strecurate prin cine știe ce rubrică de ziar, mai puțin vizibilă, erau observate, consemnate în sutele sale de fișe de lectură și apoi povestite cu har în rubricile pe care ziarele ieșene i le-au găzduit cu generozitate. Prin strădaniile lui, niciodată pe deplin cuantificate, prea rar răsplătite, orașul și-a recăpătat trecutul. Căci domnițele și boierii se plimbau aievea pe strada Lăpușneanu sau pe ulița din fața mitropoliei, boierii dădeau baluri strălucite prin casele din târg, piețele se animau de larma glasurilor negustorilor de toate națiile, orașul vuia de tânguiri, după ce focurile mistuiau case și bordeie, la vreme de secetă, clădirile cele semețe (Teatrul, Universitatea, Palatul de Justiție) se ridicau încet, cărămidă cu cărămidă, construindu-ne istoria. Din când în când, mângâindu-și mus­tața albă, de cronicar bătrân, domnul Mitican recitea ce scria și un zâmbet șugubăț i se aciua pe chip, semn că penița îl ascultase.

Așa, scuturând de colb ziarele de epocă, vorbind cu urmașii vechilor boieri, apărând pe străduțe cotite, să vadă ce-a mai rămas din cine știe ce casă cu ștaif, a scris 22 de volume despre locuri și oameni din Iașii veacurilor trecute. Ne-a oferit nouă, tuturor trăitorilor, un oraș gata povestit, pe care, fără iscusința lui de a-l zugrăvi, nu l-am fi înțeles pe de-a-ntregul.

Un inginer care și-a iubit orașul

Născut în Dănești, județul Vas­lui, Ion Mitican (11 aprilie 1931 - 24 martie 2012) a fost fiu de oameni simpli, înzestrat cu o curiozitate nativă și cu o aplecare către tot ceea ce însemna lumea teh­nicii, într-o epocă marcată de apariția revoluționară a radioului. Plecat dintr-un sat izolat, dintre dealurile Vasluiului, și-a propus să se întoarcă numai atunci când va izbuti să aducă acasă și lumina electrică, să nu mai bâjbâie prin glod și întuneric bieții săi consăteni. Și ce și-a pus în gând a reușit. A absolvit cu brio Facultatea de Electrotehnică, la Institutul Politehnic din Iași, dar a refuzat repartiția în Ministerul Energiei gândindu-se tocmai la promisiunea pe care le-o făcuse celor din Dănești. S-a angajat la Uzina Electrică Vaslui, iar în 1955 a reușit să-și electrifice satul natal.

A fost, apoi, o viață întreagă, inginer la Regionala CFR Iași. Din această postură a introdus sistemul de radiotelefonie pe calea ferată, inexistent, până la el, în România.

Pasionat din adolescență de istorie, în paralel cu meseria de inginer s-a lăsat copleșit de ceea ce s-a transformat apoi într-un crez al vieții - să redea Iașiului poveș­tile pe care orașul însuși le uitase.

Strada Lăpușneanu de altădată, Ne întâlnim cu Veronica Micle, Cu Iașii mână-n mână, Din Copou la Pantheon, Cu Mihai Eminescu și Ion Creangă prin târgul Ieșilor sunt numai câteva dintre titlurile rămase nouă, ieșeni­lor, dar și celor care ne vizitează orașul sau care vor doar să-l cunoască, ca o moștenire fără de preț.

A fost și un cronicar priceput, publicând sute de articole în ziarele și revistele ieșene, pledând pentru cunoaşterea şi conservarea patrimoniului cultural-arhitectonic al oraşului, militând împotriva distrugerii vechilor străzi sau demolării unor clădiri-monument. Una dintre cele mai gustate și mai longevive rubrici de gazetă - „Iași, file de poveste” - a ținut-o, la invitația mea, în „Ziarul Lumina”. Păstrez încă folderul lui de lucru, în care, pentru fiecare subiect în parte, strângea, cu acribie, fotografii, documente, însemnările și observațiile personale. Acum, la șapte ani de la plecarea sa la cele veșnice, noi, cei din redacție, îi trimitem un gând bun și un salut cald veselului și bunului domn Mitican, povestitorul poveștilor nepovestite.