Icoana de vatră, „zăvorul” casei

Socotită, odinioară, ca fiind cea mai de preț icoană a casei, icoana de vatră a dispărut cu totul spre sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului XX, odată cu înlocuirea, în casele gospodarilor, a vetrelor deschise cu sobe moderne. Foarte cunoscut cândva mai ales în Oltenia, astăzi, mește­șugul cioplirii acestor icoane a fost reluat de doar câțiva artiști iconari cu aplecare către lumea de odinioară, către autenticitate și tradiție. Unul dintre aceștia este și Dan Horgan, din Bârlad, județul Vaslui.

Crede în simplitate, iubește lumea satului și rădăcinile vechi, românești. A cercetat cu atenție istoria și poveștile de dincolo de obiectele ce se regăseau în universul omului simplu, în gospodăriile de altădată. Așa se face că de ani buni sculptorul și iconarul bârlădean Dan Horgan farmecă iubitorii de autentic și de frumos cu splendidele sale icoane de vatră, cioplite, incizate și pirogravate la fel ca în urmă cu secole. Căci se numără printre puținii meșteri iconari români care au readus la viață un meșteșug despre care azi am mai fi putut afla doar de prin cărțile și studiile de etnografie. Icoanele sale impresionează nu doar prin acel luciu al vechimii, ci și prin faptul că emană un duh anume, ce vine din știința sa de a da noi valențe și sensuri lemnului, de a-l struni, de a-l supune și de a-l însufleți în chip măiastru.

L-am întâlnit pe meșterul Dan Horgan de Florii la Târgul de icoane și ouă încondeiate organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui. Icoanele și crucile sale, cioplite simplu, rudimentar, însă respectând tiparul vechilor meșteri, au spus acolo, vreme de două zile, o istorie azi aproape neștiută, aceea a grijii pentru casă și pentru suflet, pe care țăranul, în vechime, o considera ca fiind de căpătâi. Iar Dan Horgan nu s-a mulțumit doar să lucreze lemnul, să obțină icoana și să o expună, ci l-au interesat miezul meșteșugului, povestea și simbolistica din spatele fiecăreia. Și cui a dorit și a avut vreme să-l asculte, i le-a și explicat. „Arta populară este, din păcate, pe cale de dispariție, pentru că majoritatea oamenilor preferă kitsch-ul. De asemenea, românul nu mai are răbdare să asculte povestea din spatele obiectului, pentru că în felul acesta ar învăța mult mai multe și ar ști mult mai multe. Ca formă de reprezentare, icoana de vatră este foarte veche. Este, într-un fel, prima formă de manifestare a credinței. Astfel de icoane erau agățate în partea inferioară a hornului vetrei și se regăseau aproape în fiecare casă tradițională”, spune Dan Horgan.

Înapoi în veacurile din urmă

Cu origini foarte vechi, meșteșugul cioplirii icoanelor pe vatră a cunoscut o popularitate deosebită în intervalul secolelor al XVII-lea și al XVIII-lea, fiind mult răspândit în general în zona de sud a țării, respectiv în Oltenia. Dispariția sa avea să se manifeste accentuat cu precădere spre sfârșitul secolului al XIX-lea, când au început să se răspândească în sate icoanele realizate prin cromolitografie. De asemenea, tot în această perioadă au început să dispară, din casa tradițională, cuptoarele cu vatră deschisă, folosite nu doar pentru încălzitul locuințelor, ci și pentru prepararea hranei (la foc deschis), în acest fel dispărând, deci, locul ce se afla sub protecția icoanei de vatră. „Acest tip de icoane exista în multe zone din țară. Însă a dispărut atunci când vatra cu foc deschis a fost înlocuită cu sobe cu plită. Aceste icoane se puneau pe horn, hornul fiind locul de ieșire a fumului, dar și posibil loc de intrare a duhurilor rele. De aceea, în credința populară exista certitudinea că acest loc atât de important din casă – inima casei de fapt, trebuia să se afle sub protecția, sub ocrotirea icoanei”, explică cercetătorul Lucian Lefter, de la Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui.
Dincolo de meșteșug și de obiect, în sine, icoana de vatră înglobează o simbolistică profundă, desprinsă din relația omului simplu cu dumnezeirea. Deloc întâmplător, deci, aceasta era așezată pe horn, „axul” și stâlpul casei, păzind întreg spațiul de tot ce e rău și necurat. Aici, la icoană, obișnuiau apoi femeile să așeze mâțișorii sfințiți la Florii, busuiocul de la Bobotează. „Vatra era singurul loc din arealul casei nepăzit. Ușa avea zăvor, fereastra avea foraibăr, în poartă, ca zăvor, oamenii puneau un lemn. Vatra fiind deschisă, exista teama că pe horn ar putea intra duhurile rele. De aici și grija de a o proteja”, povestește meșterul Dan Horgan.

Cum se confecționau icoanele de vatră

Realizate de oamenii simpli, ai satelor, aceste icoane se deosebeau de restul reprezentărilor iconografice tocmai prin tehnica rudimentară, căci se lucra numai prin incizare, pe o bucată de lemn de fag sau de stejar. Totuși, tocmai acest stil naiv, simplu, deloc studiat, dă frumusețea deosebită a acestor icoane, vorbind despre timpul din care vin, despre oamenii de altădată și despre credința lor. Potrivit meșterului Dan Horgan, „la icoana de vatră, țăranul nu folosea nici riglă, echer sau compas, ci dimpotrivă, doar mâna liberă, pentru a confecționa aceste inegalabile frumuseți, aceste ima­gini ale dumnezeirii”.

După incizare, icoanele erau pictate în culori de apă, fixate cu ulei de in. Dintre reprezentări, se întâlneau frecvent portretul, multiportretul, scena biblică sau mixtă. De asemenea, uneori, meșterii aveau grijă să-și scrijelească, fie pe fața icoanei, fie pe verso, propriul nume sau anul în care au realizat icoana.

Un meșteșug salvat

După ani în care a studiat și a exersat în profunzime tehnica realizării acestor icoane, azi, iconarul Dan Horgan realizează piese de o excepțională frumusețe și sensibilitate, ajutând astfel nu doar la conservarea unei tehnici artistice foarte vechi, ci și la perpetuarea unui minunat meșteșug. Căci de aproape nouă ani îi învață cum să realizeze icoane de vatră și pe elevii din cele 16 grupe de la Clubul Copiilor „Spiru Haret” din Bârlad (județul Vaslui), cărora le predă cursul de Artă populară. „Sunt copii de toate vârstele, începând de la clasa 0 și până la 18 ani. Încondeiem ouă, pictăm icoane pe sticlă, facem icoane de vatră, măști, cioplim cruci din lemn, decorate cu motive arhaice. Mă bucur că le place și că vor să învețe astfel de lucruri, într-o perioadă marcată tot mai puternic de îndepărtarea de ceea ce a fost autentic în fibra acestui popor”, spune profesorul Dan Horgan.