Repere şi idei
Icoana Odighitria (Lidianca) de la Mănăstirea Neamț

Icoana Odighitria (Lidianca) de la Mănăstirea Neamț

Numeroasele mărturii pe care Mănăstirea Neamț le-a păstrat ca pe un tezaur neprețuit vorbesc despre icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului „Odighitria” (Îndrumătoarea), care ocrotește ctitoria Sfântului Voievod Ștefan cel Mare cu hramul „Înălțarea Domnului”, dăruită lui Alexandru cel Bunde către împăratul bizantin Manuel al II-lea Paleologul, împreună cu o altă icoană, care se află astăzi în Mănăstirea Bistrița Neamțului.

Hrisoavele mai vechi, dintre care amintim lucrarea Viața Prea­sfintei Fecioare Maria Născătoarea de Dumnezeu și Istoricul Sfintei Icoane făcătoare de minuni din Sfânta Mănăstire Neamț, alcătuite și tipărite de monahul Gamaliil Păvăloiu în anul 1933, și revizuite de Episcopul Nicodim Munteanu (ulterior ales Patriarh al României) pe vremea când era stareț al mănăstirii, ne spun că această icoană a fost pictată în jurul anului 700, după ce Sfântul Gherman, înainte de a fi ales Patriarh al Constantinopolului, a ajuns la Ierusalim și a dorit să i se picteze acolo o icoană reprezentând-o pe Maica Domnului, asemenea chipului văzut pe stâlpul bisericii din Lida. Icoana pictată față-verso se numește ­Lidianca, după patria Sfântului Gheorghe, unde se găseau și o ­parte din sfintele sale moaște.

După cum spun vechile mărturii, icoana a fost trimisă Papei Grigorie al III-lea la Roma și a fost așezată vreme de mai bine de 100 de ani chiar în Biserica „Sfântul Petru”. După vremurile de restriște și lupta împotriva sfintelor icoane, icoana a fost readusă la Constantinopol, în vremea Sfântului Patriarh Metodie. Acolo, împăratul Manuel al II-lea a așezat-o într-o mănăstire, până când a oferit-o ca dar marelui domn Alexandru cel Bun al Moldovei și Mitropolitului Iosif.

În acel timp, împăratul Manuel Paleologul, fiind bătrân, dorea ca fiul său, Andronic Paleologul, să îi urmeze la conducerea mărețului imperiu. În drumul său de la cetatea Beciu spre Constantinopol, Andronic a trecut prin Țara Moldovei. A fost întâmpinat cu multă cinste de domnul Moldovei și de Mitropolitul Iosif cu tot clerul. Printre darurile cele mai importante aduse atunci Mitropolitului Iosif s-au aflat icoana Maicii Domnului și icoana Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, împreună cu o mitră și un sacos. Tot atunci, soția împăratului Manuel Paleologul a trimis doamnei Ana Neacșa, soția voievodului Alexandru cel Bun, icoana cu chipul Sfintei Ana, maica Precistei, care se află și astăzi în Mănăstirea Bistrița, dăruită pentru veșnica lor pomenire.

În documentele păstrate sunt consemnate date diferite despre aducerea icoanei la Neamț, amintindu-se anul 1415 sau chiar mai târziu, către sfârșitul domniei lui Alexandru cel Bun. (După unele păreri, icoana a ajuns la Mănăstirea Neamţ în a doua jumătate a veacului al XV-lea. Până la acea vreme ar fi fost aşezată în Catedrala Mitropolitană de atunci a Moldovei, Biserica Mirăuţi din Suceava)

Unii specialiști în domeniu, studiind icoana, au afirmat că ea n-ar fi fost pictată în jurul anului 700, ci prin veacurile al XIII-lea sau al XIV-lea, și ar fi fost realizată la Constantinopol de unul dintre iconarii vestiți care uceniciseră pe lângă cei care aveau demult darul acestui meșteșug.

Icoanele Maicii Domnului și Sfintei Ana au venit ca dar prețios din partea celui care purta de grijă întregii Ortodoxii, luptând împotriva turcilor, în ultima perioadă de strălucire a Bizanțului, cu puțini ani înainte de căderea vestitei cetăți. Fie că datează din veacul al VIII-lea, așa după cum au afirmat unii, fie că a fost pictată mai aproape de momentul aducerii ei în Țara Moldovei, icoana de la Mănăstirea Neamț a devenit, într-un timp foarte scurt, un simbol al acestei străvechi mănăstiri. De aceea, foarte mulți domnitori, boieri, oameni evlavioși de prin cetăți și sate veneau mai ales la hramul Mănăstirii Neamț, pentru a se închina la sfânta, așa cum numeau ei icoana Îndrumătoarea.

Unele cuvinte despre pelerinajul pe care Marele Domn al Moldovei, Ștefan cel Sfânt, îl făcea la Neamț cu prilejul Înălțării Domnuluiau ajuns la noi. Venea de departe și era așteptat de cler și popor, prin glas de clopot, atunci când apărea din desișul pădurii călare pe calu-i alb. Venea și se închina, după cum spun cronicile și scriitorii, îngenunchind în fața icoanei Maicii Domnului adusă din Cetatea Bizanțului și rugându-se pentru el și pentru Țara Moldovei.

Mai aproape de noi, în prima jumătate a veacului XX, părintele Petroniu Tănase Prodromitul, pe atunci încă ucenic la Mănăstirea Neamț, mărturisește că prăznuirea hramului „Înălțarea Domnului” ținea o săptămână întreagă, prilej cu care vestita vatră monahală primea, prin anii '20 ai veacului XX, vreo douăzeci-treizeci de mii de credincioși care veneau să se închine la icoana Maicii Domnului cea făcătoare de minuni și să participe la procesiunea care se făcea cu icoana în jurul mănăstirii, de la Schitul Vovidenia și mai sus.

Dintre lucrările deosebite care s-au petrecut prin această icoană, ne vom opri la cele relatate în vremea stareților Ilarie și Neonil, mari conducători ai obștii de la Neamț, urmași ai Sfântului Paisie, care în vremea slujirii lor au văzut multe minuni pe care Dumnezeu le-a trimis asupra acestei mănăstiri.

Într-o cumpănă grea, așa cum o numea starețul Neonil, adică în vremea năvălirii turcilor, în anul 1821, luna iunie, ziua 3, icoana a fost ascunsă împreună cu unele odoare ale mănăstirii în Muntele Rusu, la vreo cinci-șase kilometri depărtare de Lavră, iar la 28 octombrie 1822 a fost adusă înapoi. Monahii care o aduceau au fost întâmpinați de stareț și obște la vreun kilometru de mănăstire, unde se află o biserică și un vechi „cerdac”, iar acolo s-a ridicat o cruce de marmură pe care s-a scris istoria ducerii și aducerii icoanei din Muntele Rusu. Pe această cruce este gravată următoarea istorisire: „Această cruce s-a ridicat spre semnul și aducere aminte a anului 1821, când venind turcii în Țara Românească, asupra grecilor care se revoltaseră și multe răutăți făcând bisericii și crești­nilor, fiecare se mântuia cum putea. Deci, în acest timp la această sfântă mănăstire stărețind sfinția sa părintele Ilarie, ne-a poruncit nouă, mai jos însemnaților, de am adus sfânta icoană a Maicii Domnului din biserica mare a mănăstirii spre muntele Rusu și am ascuns-o într-un deal, în pădure, împreună cu alte odoare și documente, la anul 1821, iunie 3. Adică eu, Neonil, arhimandrit și starețul de astăzi, împreună cu părintele Sebastian, cămărașul, și cu părintele Filip, duhovnicul, iar la anul 1822, octombrie 28, ne-a rânduit iarăși părintele stareț Ilarie de am adus-o înapoi și după rânduiala privegherii de toată noaptea și a sfintei Liturghii, a ieșit părintele stareț cu toți preoții și diaconii, îmbrăcați în sfintele veșminte și cu tot soborul spre întâmpinare, și venind până la locul acesta am ajuns și noi cu sfânta icoană și făcându-se acatist de obște am pus sfânta icoană iarăși în biserica mare.

Mai însemnăm aici și minunea care s-a făcut în fața Maicii Domnului, care, noi, mai-sus-însem­nații, cu ochii noștri am văzut, că în vremea când s-a început Dumnezeiasca Liturghie, îndată s-a înnegrit cu totul fața icoanei Maicii Domnului și s-a întunecat încât ne-am înfricoșat socotind că poate s-a stricat în pământ unde a fost ascunsă. Iar când a ieșit starețul cu soborul spre întâmpinare, atunci deodată a început a se lumina, mai întâi la obrazul drept, apoi toată fața s-a rumenit și s-a făcut mai luminoasă de cum era mai înainte. Acestea s-au însemnat spre mărirea lui Dumnezeu și a Maicii Domnului spre aducerea aminte a urmașilor. 6 septembrie 1839. Neonil, Arhimandrit și Starețul Sfintelor Mănăstiri Neamțu și Secu.”

Despre cele petrecute cu prea-frumoasa icoană au mai scris Episcopul Narcis Crețulescu, preotul Scarlat Porcescu, arhidiaconul Ioan Ivan, dar și Constanța Costea, care aşază icoana în aceeaşi perioadă cu pictura Bisericii Chora, în jurul anului 1320 (în studiul: „Un exemplar de artă paleologă în România”).

Chrysanti Baltoyanni, directoarea Muzeului Bizantin din Atena (în anii '80 - început de '90), care se ocupa de icoane, văzând fotografia alb-negru a icoanei, se mira de frumuseţea îngerilor de pe latura cu Maica Domnului: parcă ar fi secolul XIII”, confirmând, în felul ei, datarea la începutul secolului al XIV-lea (şi nu mai târziu). (C. Costea, Un exemplar de artă paleologă în România”, în Anuarul Institutului de Istorie şi Arheologie A.D. Xenopol” XXVI/1, 1989, pp. 381-392.).

Toate monografiile mănăstirii au acordat icoanei un loc de cinste.

În veacul al XIX-lea, în vremea starețului Neonil, a fost confecțio­nată o valoroasă ferecătură din argint cu pietre prețioase, însă această îmbrăcăminte a acoperit frumusețea negrăită a unei lucrări veritabile de pictură paleologă, cu vechimea ei de sute de ani ori chiar mai mult.

Icoana a devenit un simbol al bătrânei chinovii și se bucură astăzi de mare cinstire, așa cum s-a bucurat și în veacurile trecute.

Începând din anul 2018, cinstirea icoanei Maicii Domnului a fost trecută, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, ca zi de sărbătoare mai ales în obștea Mănăstirii Neamț, dar și în toate locurile unde slujitorii Bisericii și credincioșii vor avea evlavie, rânduindu-se ca dată de prăznuire ziua de 9 iulie.

Au mai făcut însemnări despre icoană și arhimandritul Melchisedec Dumitriu de la Mănăstirea Neamț, care a stărețit în trei rânduri, precum și părintele protosinghel Vasian Iosub, egumenul Schitului Icoana, care a rectitorit într-un loc prielnic schitul închinat icoanei Maicii Domnului ce îi poartă de altfel numele.

Vechiul schit, înălțat în vremea starețului Ilarie, s-a pierdut în timp, el fiind refăcut în anii din urmă, iar biserica, rezidită chiar în locul unde au stat ascunse vreme de un an și câteva luni sfânta icoana cu odoarele mănăstirii, a fost târnosită în anul 2017.

Icoana de la Mănăstirea Neamț este parte integrantă a istoriei și frumuseții acestei cetăţi voievodale, ca odor de mare preț, pe care îl păstrează cu sfințenie.

Despre icoana de la Neamț vorbeau în cuvinte alese părinții de altădată, viețuitori ai mănăstirii, spunând că era frumos împodobită, mai ales cu prilejul marilor sărbători, de către monahul Gherasim Cârjă, care pregătea în chip strălucit biserica pentru sfintele slujbe.

Părintele Petroniu Tănase, care l-a cunoscut pe monahul Gherasim Cârjă, spunea că „veșmântarul avea un cult și o artă pentru împodobirea bisericii, perdele de stofe scumpe și covoare alese se schimbau în fiecare duminică și sărbătoare, iar la sărbătorile împără­tești, la Sfintele Paști și Crăciun, la Înălțare și Rusalii erau candele și sfeșnice de argint anume pentru zilele mari. Cântăreții cu proto­psal­ții desăvârșiți în meșteșugul cântării și cu glasuri alese împodobeau slujba”.

Spunea părintele Petroniu: „Ai fi vrut să nu se mai termine slujba. La Vohod erau doisprezece diaconi, douăzeci de preoți și uneori mai mulți, înveșmântați în veșminte scumpe și cântând împreună cu strănile pe larg «Lumină lină» la Vecernie sau «Veniți să ne închinăm» la Sfânta Liturghie. Cât de mare era biserica Mănăstirii Neamț, totdeauna era neîncăpătoare pentru mulțimea credin­cioșilor care se urcau și pe străni, și pe ferestre ca să vadă și să ­audă”.

Acesta este marele dar al ­Mănăstirii Neamț, adus prin icoana Preacuratei Născătoare de Dumnezeu.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!