Igiena pieţei libere

Mii de cetăţeni nemulţumiţi s-au adunat în piaţa publică pentru a-şi susţine prin puterea glasului şi însemnările de pe pancarte idealurile sociale şi politice. Cetăţenii revoltaţi vor să cucerească ceva ce este deja al lor: piaţa liberă. Fiindcă este liberă, piaţa ne este deschisă nouă tuturor. Ne putem face deci auziţi pe măsură ce suntem mai persuasivi. Dar cum?

Căutând rădăcinile pieţei libere ajungem în Grecia antică. Sigur că agora în care însuşi Sfântul Apostol Pavel a predicat era o piaţă liberă şi democratică. Apostolul neamurilor s-a putut exprima liber, iar filosofii atenieni l-au ignorat beneficiind de aceeaşi libertate. Prin urmare, piaţa liberă grecească era un loc cu adevărat liber nu doar sub aspectul schimburilor de idei care ridicase retorica la rangul de virtute individuală şi personală. Însăşi democraţia ateniană era bazată pe ridicarea liberă a mâinilor în scopul rezolvării diverselor probleme politice (alegeri, plebiscite, război etc.). Sub aspect economic, cetăţenii antici nu erau îngrădiţi în comerţul intern decât de regulile cererii şi ofertei. Ceva semnificativ s-a schimbat însă faţă de perioada Antichităţii: reprezentarea. În modernitate şi mai ales în cea târzie nu mai suntem liberi nici politic, nici economic şi nici social decât prin reprezentare.

Politica

Dacă în cazul democraţiei antice greceşti în comunitatea celor cu aceeaşi identitate (ekklesia), adică cetăţenii, se vota prin ridicarea mâinii în piaţa publică, în democraţiile moderne piaţa liberă este localizată în primul rând în Parlament. Parlamentarul este reprezentantul naţiunii întregi, deşi el este trimis acolo doar de cetăţenii care l-au votat în circumscripţia sa. Regimul politic pe care România, ca şi celelalte state europene, îl asumă, anume democraţia, funcţionează pe acest principiu al reprezentării politice. Prin urmare, vocea cetăţeanului este decisivă în arena politică doar la începutul ciclurilor electorale. În rest, tăcerea votului poate refula doar prin asociaţiile cetăţeneşti. Fie că vorbim de partide, sindicate, patronate, asociaţii civile sau chiar sportive, cetăţeanul modern supus disciplinei democratice pare mut în sine, dar are o voce puternică doar prin intermediul asocierii libere. Este, în fond, tot o reprezentare politică din moment ce toate aceste forme de asociere ca şi marile corpuri sociale, cum este şi cazul Bisericilor, universităţilor sau familiilor, sunt conform teoriei democratice "grupuri de interes(e)". Biserica este chiar cel mai stabil grup de interes din moment ce interesul ei unic şi neschimbabil rămâne pentru totdeauna Împărăţia cerurilor.

Economia

Piaţa liberă economică modernă este şi ea supusă aceluiaşi ethos al reprezentării. Dacă în Antichitate şi chiar până în zorii modernităţii oamenii îşi prezentau liber produsele şi se ghidau doar după cerere şi ofertă, astăzi arhitectura economică şi financiară arată mult mai complex. Actorii economici individuali sunt în mod cert mult mai puţini în calitatea lor de subiecte. Altfel spus, cei care beneficiază cu adevărat de libertatea pieţei sunt doar unii dintre patroni. O critică a post- sau neocapitalismului actual ne-ar arăta că numărul acestora este probabil de ordinul câtorva zeci pentru fiecare ţară în parte. Cu toate acestea, cetăţenii obişnuiţi sunt şi ei actori economici, fie doar din ipostaza de consumator, dacă nu şi din cea de salariat. Micul antreprenor, consumatorul, salariatul şi ceilalţi care nu au forţa economică a marilor corporaţii internaţionale pot aduce schimbări felului în care arată piaţa liberă comercială doar prin intermediul asociaţiilor din care fac parte. Este tot o formă de reprezentare, fie că o numim identitară sau asociativă.

Locul fizic

Nu doar piaţa liberă a forţelor care îşi propun exercitarea puterii politice sau piaţa liberă economică ne invită să le cucerim prin reprezentare. Înseşi pieţele libere ca locuri fizice ne sunt accesibile doar dacă ne ghidăm după legi, regulamente şi proceduri. Faptul că nu putem merge ca pietoni pe carosabil şi că trebuie să ne limităm la trotuar susţine acest lucru.

Prin urmare, deşi ne place să credem că democraţia este un izvor nesecat de libertate individuală, pare totuşi oportun să adăugăm şi micul bemol al reprezentării. Aşadar, cum putem noi, cetăţenii liberi, să ocupăm piaţa liberă şi să ne facem auziţi şi ascultaţi? Cum putem noi răsturna reprezentarea politică defavorabilă care ne face muţi electoral în reprezentarea intereselor noastre? Doar prin actul de smerenie al unei continue (re)întoarceri în comunităţile noastre. Rugându-ne mai mult în biserică, studiind mai mult în universităţi, iubindu-ne mai mult familiile, dovedind mai mult altruism în ajutorarea aproapelui, lucrând mai serios, respectând cu rigoare legile şi procedurile, adică respectând mai mult structurile, instituţiile şi identităţile care ne reprezintă. Doar astfel piaţa publică se va igieniza de impurităţile violenţei şi se va putea reorienta către dezbaterea riguroasă asupra binelui comun.

Aşa cum Mântuitorul Hristos S-a smerit pe Sine şi ne-a reprezentat pe Cruce, iar oamenii sunt chemaţi să se smerească pe ei înşişi întocmai Mântuitorului pentru a ne mântui, de ce n-am putea urma aceeaşi cale şi în plan social? Democraţia din piaţa liberă de astăzi se cere aşadar temperată şi reconstruită cu maximă migală şi atenţie nu doar la ceea ce ne reprezintă, ci şi la ceea ce noi înşine reprezentăm.