Documentar
Imaturitatea filozofiei păgâne și desăvârșirea credinței creștine

Imaturitatea filozofiei păgâne și desăvârșirea credinței creștine

Pr. Adrian Agachi, 21 Septembrie 2017

Școlile filozofice ale Antichității au generat multe dezbateri, scrieri interesante, dar și suficiente polemici și direcții de gândire nu doar profunde, ci și dificil de păstrat pe termen lung. Urmând modelul acestora s-au clădit și primele școli catehetice creștine care aveau principal scop formarea culturală și mai ales duhovnicească a viitorilor preoți și apologeți ai credinței adevărate. Unul dintre principalii exponenți ai școlii alexandrine de la sfârșitul secolului al II-lea și începutul secolului al III-lea a fost Clement Alexandrinul, iar una dintre ideile esențiale ale scrierilor sale este cea a „maturizării” duhovnicești, necunoscută până atunci în lumea filozofică a vremii.

Simbioza dintre cre­din­ța creștină aflată la începuturile ei și filozofia păgână a fost asemenea căsniciilor des întâlnite la vremea respectivă între un credincios și o păgână sau o credincioasă și un păgân: sinuoasă, dificil de păstrat pe termen lung, uneori cu un final fericit, alteori un eșec total. Sfinții Părinți, începând de la Iustin Martirul și Filozoful în secolul I și încheind cu Sfântul Grigorie Palama în secolul al XIV-lea, au fost educați și și-au însușit cultura prezentă în scrierile filozofilor faimoși precum Platon sau Aristotel, însă permanent au evidențiat limitele acestei culturi și imposibilitatea acesteia de a reprezenta baza vieții duhovnicești adevărate. Cultura păgână putea fi un instrument util pentru răspândirea învățăturii creștine, dar niciodată un element mai presus de aceasta. Atunci când filozofia păgână a condus teologia creștină s-a ajuns la rezultate funeste, încheiate de regulă cu erezii. Clement Alexandrinul este un autor creștin mai degrabă special din acest punct de vedere. La nici un alt scriitor bisericesc sau Sfânt Părinte nu găsim o cunoaștere și o citare mai amplă a scrierilor filozofice păgâne și, totuși, Clement a făcut infinit mai puține erori teologice decât Origen la câteva decenii distanță sau Dionisie al Alexandriei. Însă în decursul veacurilor a ajuns să fie oarecum uitat poate și pentru că scrierile sale fie uneori nu sunt prea accesibile, fie alteori abundă în tot felul de sfaturi de ordin practic aproape până la cele mai mici amănunte, fapt util, dar, uneori, mult prea repetitiv pentru a fi acceptat de un cititor mai pretențios.

Desăvârșirea morală a creștinismului

Clement Alexandrinul a fost poate primul autor creștin care a condus la o ruptură fundamentală de filozofia păgână, punând accentul nu asupra culturii, ci asupra desăvârșirii morale a tot ceea ce înseamnă persoana umană. Filozofii păgâni se preocupau mult de forma scrierilor lor, dar uitau adesea că trebuie să ducă și o viață desăvârșită. Mulți trăiau în desfrânare, iar alții erau lacomi de bani, aproape toți fiind subjugați patimii slavei deșarte și dorinței de afirmare. În această privință, Clement Alexandrinul observa următoarele: „[Hristos] a venit să zdrobească robia cea amară a demonilor tirani. Și ducându-ne la jugul cel bun și iubitor de oameni al credinței în Dumnezeu, ne cheamă iarăși la ceruri pe noi, cei aruncați jos la pământ. Singur El a îmblânzit pe oameni, fiare foarte sălbatice altădată: pe păsări, adică pe oamenii ușuratici; pe târâtoare, adică pe oamenii vicleni; pe lei, adică pe oamenii plini de mânie; pe porci, adică pe oamenii dedați plăcerilor; pe lupi, adică pe oamenii care răpesc averile altora” (Clement Alexandrinul, „Cuvânt de îndemn către elini”, I, 3-4, în: Scrieri I, PSB 4, 1982, p. 71). Oare nu erau și filozofii și lumea păgână în general sub sclavia patimilor de care numai Biserica îi putea izbăvi? Însă mulți dintre filozofi evitau discuțiile pe această temă poate pentru că logica, gramatica, geometria, astronomia și filozofia Antichității nu aveau nevoie de condiții morale pentru a fi învățate și repetate și generațiilor ulterioare, ci numai de o minte ascuțită și de un discurs bine pregătit. Însă Clement Alexandrinul, oricât de mult ar fi apreciat filozofia păgână, nu putea să admită și comportamentul imoral al reprezentanților acesteia și îi numește „nebuni” de vreme ce nu cred în viața și învățătura Mântuitorului Hristos: „Cei care se cred înțelepți socotesc mit credința că […] Dumnezeu are un Fiu și că Acesta a pătimit, deci pre­zum­ția cugetului lor îi face să nu creadă. Da, venirea Mântuitorului n-a făcut pe oameni nebuni, învâr­to­șați la inimă și necredincioși, ci pricepuți și ascultători; mai mult încă, credincioși. Cei care n-au voit să fie convinși sunt neprice­puți, necredincioși și nebuni; s-au arătat despărțiți de cei care au ascultat prin înclinarea lor de bunăvoie. […] Aceia sunt cu atât mai mult vinovați; pentru că, deși au fost înțelepți, n-au crezut în propovăduire; că de libertatea voinței noastre depinde alegerea adevărului sau depărtarea de adevăr” (Clement Alexandrinul, „Stromatele”, I, 88-89, în: Scrieri II, PSB 4, 1982, p. 64).

Maturizarea duhovnicească

Filozofia păgână a fost întotdeauna o etapă utilă în educația oamenilor inteligenți și capabili ai vremii, însă creștinismul a fost cel care a „turnat” esența duhovnicească în viața lor. Clement Alexandrinul afirma: „«Fraților, nu fiți copii cu mintea, ci cu răutatea fiți prunci, dar cu mintea fiți desăvârșiți» (1 Corinteni 14, 20), și: «Când eram prunc, gândeam ca un prunc, grăiam ca un prunc» (1 Corinteni 13, 11); aici şapostolul Pavelţ vorbește acoperit despre viețuirea sa după lege, când nu era curat la suflet, ci era nebun și prigonea Cuvântul, gândind cele copilărești și hulea Cuvântul, grăind cele copilărești. Căci cuvântul prunc are două sensuri. «Dar când am ajuns bărbat – spune iarăși Pavel – am lepădat cele ale pruncului» (1 Corinteni 13, 11). Când apostolul mărtu­risește că a aruncat copilăria, că a lepădat-o, nu face aluzie la lungimea nedesăvârșită a vârstei, nici la o anumită măsură de timp, nici la alte învățături secrete care cuprind cunoștințe bărbătești mai desăvârșite, ci face aluzie la pruncii cei din lege, care sunt zguduiți de frică, ca și copiii de sperietori; îi numește bărbați pe cei care ascultă de rațiune și au libertatea de voință. Noi, care am crezut, suntem mântuiți prin libera noastră voință și simțim teamă fiind cu mintea limpede, nu cu mintea tulbure” (Clement Alexandrinul, „Pedagogul”, I, 33, 3, în: Scrieri I, p. 185). Din nefericire, chiar și în zilele noastre, sunt mulți cei care consideră că, de vreme ce au dobândit o oarecare cultură, aceasta îi și desăvârșește. Această mulțumire de sine însă îl împiedică pe om să dobândească desăvârșirea și maturizarea sa duhovnicească. Asemenea unui copil care a învățat să spele vasele la bucătărie și crede că este adult pentru că a împlinit sarcina făcută de adulți, la fel și acești oameni cred că dacă au citit multe au un suflet curat și desăvârșit duhovnicește. Însă diferența dintre cele două situații este mult mai mare decât apare în închipuirea noastră.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!