Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Educaţie și Cultură Imediat după vacanţă, elevii intră în focul tezelor unice

Imediat după vacanţă, elevii intră în focul tezelor unice

Data: 25 Aprilie 2008

Elevii claselor a VII-a şi a VIII-a vor susţine prima perioadă a tezelor cu subiect unic pentru semestrul al doilea începând cu 6 mai, când este programată teza unică la Limba şi literatura română, potrivit calendarului Ministerului Educaţiei, Cercetării şi Tineretului (MECT).

În data de 9 mai, elevii claselor a VIII-a sunt aşteptaţi să susţină teza unică la Istorie sau Geografie, la alegere, iar în 13 mai, elevii claselor a VII-a şi a VIII-a aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine teza unică la Limba şi literatura maternă. Ultima teză unică a acestei sesiuni, cea la Matematică, este programată în 16 mai. Contestaţiile vor putea fi depuse pe 29 mai.

În toată ţara, sunt aşteptaţi să participe cei peste 432.000 de elevi înscrişi la începutul anului şcolar 2007-2008, în cele două clase. Dintre aceştia, 218.802 sunt în clasa a VII-a şi 214.162 în clasa a VIII-a.

Cei care nu vor fi prezenţi la tezele susţinute în această perioadă le vor mai putea da în perioada a doua, cuprinsă între 23 mai şi 2 iunie.

Teza unică la Matematică va putea fi susţinută în 23 mai, cea la Limba şi literatura maternă pe 27 mai, iar pe 30 mai, cea la Istorie sau Geografie, pentru elevii claselor a VIII-a. Teza unică la Limba şi literatura română va putea fi susţinută în data de 2 iunie, iar contestaţii vor putea fi depuse pe 4 iunie.

Tezele unice înlocuiesc testele naţionale, ca modalitate de admitere la liceu pentru anul şcolar 2008/2009. Durata susţinerii tezelor este de două ore, din momentul primirii subiectelor de către fiecare elev.

Subiectele sunt elaborate de Centrul Naţional pentru Curriculum şi Evaluare în Învăţământul Preuniversitar, conform programei şcolare parcurse până la data desfăşurării tezei, în conformitate cu temele selectate din programa şcolară, şi comunicate şcolilor.

Tezele vor fi evaluate în centre special desemnate în acest sens. Fiecare lucrare va fi evaluată de doi profesori, alţii decât cei din unităţile de învăţământ de la care provin tezele. Activitatea de evaluare va dura maximum trei zile. Evaluarea se face pe baza unui punctaj pe scara 1-100, acordându-se 90 de puncte pentru răspunsurile corecte şi complete şi 10 puncte, din oficiu, cu respectarea strictă a baremului unic de evaluare şi notare.

În cazul în care ar putea apărea un eveniment neprevăzut care să împiedice transmiterea subiectelor, cum ar fi neconectarea la internet, acestea vor putea fi transmise prin intermediul inspectoratelor judeţene.

Cadrele didactice care fac parte din comisiile din unităţile de învăţământ cu cel puţin trei clase pentru un an de studiu sunt remunerate după cum urmează: preşedinte - 150 de lei, membri - 80 de lei/persoană şi asistenţi - 40 de lei/persoană. În unităţile de învăţământ cu 1-2 clase/an de studiu, comisia va fi constituită dintr-un preşedinte, un membru şi asistenţi şi va fi plătită după cum urmează: preşedinte - 125 de lei, membru - 60 de lei şi asistenţi - 40 de lei/persoană.

Preşedinţii comisiilor din centrele de evaluare şi al comisiilor de contestaţii vor primi 250 de lei, membrii - 150 de lei/persoană, profesorii evaluatori - 3,25 lei/lucrare evaluată, iar informaticienii - 1,3 lei/candidat. Profesorii care intră în componenţa comisiilor din centrele de comunicare sunt plătiţi după cum urmează: preşedinte - 150 de lei şi membri - 125 de lei/persoană. Membrii comisiilor judeţene şi ai celei din municipiului Bucureşti sunt plătiţi astfel: preşedinte - 150 de lei, membri - 125 de lei/persoană, informatician - 125 de lei.