Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Societate Actualitate socială Impozit forfetar de anul viitor

Impozit forfetar de anul viitor

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Actualitate socială
Data: 18 Mai 2015

Autorităţile intenţionează să reintroducă în Codul fiscal, de la 1 ianuarie 2016, impozitul forfetar, „foarte solicitat de către cei din piaţă“, după cum a anunţat ministrul finanţelor publice. Impozitul forfetar este un impozit fix perceput de către stat unei firme indiferent de bilanţul acesteia.

Ministerul Finanţelor Publice intenţionează să reintroducă în Codul fiscal, de la 1 ianuarie 2016, impozitul forfetar, „foarte solicitat de către cei din piaţă“. „A fost şi o discuţie (n.r., cu reprezentanţii mediului de afaceri) despre impozitul forfetar, foarte mult solicitat de cei din piaţă. A fost un proiect de act normativ anul trecut, a trecut de Senat, dar a fost respins în Camera Deputaţilor. A rămas ca dânşii să se uite din nou pe acest act normativ şi odată ce avem cu toţii un punct de vedere comun, să încercăm în Camera Deputaţilor, acolo unde este Codul fiscal în dezbatere, să adăugăm acest amendament, astfel încât de la 1 ianuarie să îl putem aplica dacă acest lucru se doreşte şi într-adevăr este benefic pentru economie“, a explicat vineri ministrul finanţelor, Eugen Teodorovici, după o întâlnire cu reprezentanţi ai industriei HoReCa.

În opinia sa, introducerea unui astfel de impozit va fi benefică pentru toţi actorii implicaţi. „Dacă se va realiza, şi eu sper foarte mult să îl realizăm, va fi un pas foarte mare înainte din foarte multe puncte de vedere, şi pentru noi ca stat, pentru că ştim foarte bine ce încasăm, şi pentru dânşii va fi mai simplu, ANAF va avea mai puţin de verificat, deci ne concentrăm eforturile către acea zonă de mare evaziune fiscală pe care cu toţii dorim să o combatem“, a mai spus Teodorovici.

Impozitul forfetar este o sumă fixă percepută de către stat unei firme indiferent de bilanţul acesteia. Astfel, fie că are sau nu profit, societatea va plăti periodic statului o sumă fixă pentru că este înregistrată şi desfăşoară o activitate. Valoarea impozitului forfetar va fi calculată însă în mod diferenţiat în funcţie de mai multe criterii, între care domeniul de activitate, numărul angajaţilor etc.

Totodată, ministrul finanţelor a anunţat că autorităţile renunţă la impozitarea bacşişului, „pentru a evita situaţiile neplăcute în aplicarea acestuia, pentru că nu poţi reglementa toate situaţiile care se întâlnesc zi cu zi“. „A fost o decizie comună luată cu toţi cei care reprezintă piaţa serviciilor hoteliere, restaurante, companii de taximetrie, a fost o solicitare din partea dânşilor de a scoate acest bacşiş din prevederea legală. Este scos definitiv“, a subliniat Teodorovici.

Totodată, Guvernul vrea să finalizeze cu succes discuţiile cu cei trei finanţatori internaţionali, ai căror reprezentanţi vor sosi săptămâna aceasta la Bucureşti, astfel încât acordul în derulare să se închidă în septembrie în bune condiţii. Potrivit ministrului de finanţe, discuţiile cu reprezentanţii misiunii Fondului Monetar Internaţional, Comisiei Europene şi Băncii Mondiale se vor axa pe proiectul de Cod fiscal şi pe reformele structurale. Dacă discuţiile se vor încheia cu succes, autorităţile române doresc, în eventualitatea încheierii unui nou acord cu organismele internaţionale, ca acesta să fie pe model polonez, „care este mult mai flexibil şi cu alt impact“. (Oana Nistor)