Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×

CAUTĂ ÎN ZIARUL LUMINA




Până la:

Ziarul Lumina Regionale Moldova Impresionat, adică în lucrarea Luminii

Impresionat, adică în lucrarea Luminii

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Moldova
Un articol de: Pr. Constantin Sturzu - 02 Aprilie 2018

Sunt câteva locuri în Evanghelie din care deducem că unii au reuşit să-L impresioneze pe Mântuitorul. Hristos „S-a minunat" de sutaşul care-I cerea să-i vindece sluga doar prin cuvânt, spunându-le celor de faţă: „Zic vouă că nici în Israel n-am aflat atâta credinţă" (v. Luca 7, 1-10). A privit „cu dragoste" la tânărul dregător care împlinise toate poruncile încă din tinereţe (Marcu 10, 17-22). A văzut în Natanael un „israelit în care nu este vicleşug" (Ioan 1, 47). Femeia cananeiancă i-a smuls o exclamaţie de uimire: „O, femeie, mare este credinţa ta" (Matei 15, 28). Dacă Domnul Hristos S-a lăsat impresionat, noi cu atât mai mult suntem datori să ne deschidem lentila ochilor inimii. M-am întâlnit cu multe astfel de momente, de-a lungul vieţii. Voi relata, spre exemplificare, doar câteva.

De curând, a fost trecut în rândul sfinţilor Mitropolitul Iosif Naniescu, cu apelativul „cel Milostiv". Şi în timpul vieţii sale, dar şi după trecerea la cele veşnice, „Bunicuţul", cum îl alintă studenţii, a arătat cât de sensibil este faţă de cei mai nevoiaşi. O tânără profesoară - părăsită de părinţi de mică şi adoptată apoi - îmi povesteşte cum a primit ajutorul Sfântului Iosif în vara anului 1998. Era atât de săracă, încât umbla cu sandale rupte, cu talpa legată cu sfoară şi mânca din ceea ce găsea pe jos, uneori prin noroi. A început să meargă la mormântul Sfântului Iosif, situat în partea de miazăzi a exteriorului Catedralei Mitropolitane din Iaşi şi, minune! - în fiecare zi găsea lăsate acolo câte o punguţă de alune şi una de biscuiţi. S-a repetat acest lucru mai mult timp, până când a reînceput să primească salariu.

***

Recent, am cunoscut un kinetoterapeut care nu ia bani de la copiii pe care îi tratează, ci lasă la latitudinea lor sau a părinţilor lor să ofere o sumă mai degrabă simbolică. Dar şi aceşti bani adunaţi astfel îi oferă, prin intermediari care îi asigură discreţie, unor persoane defavorizate.

***

Acum două săptămâni, la Mănăstirea „Sfânta Parascheva" de la Vilaller (Spania), a mers din România un grup de 28 de voluntari (plus patru din Madrid) pentru a ajuta la lucrări de reparaţie şi amenajare. Au fost şi intelectuali, patroni de firmă - oameni care au rupt din timpul lor, şi-au lăsat acasă familia şi, pe cheltuiala lor, au mers să dea o mână de ajutor la singura mănăstire românească din Peninsula Iberică ce poate găzdui pelerini. Mica obşte alcătuită din trei surori şi un ieromonah a primit un nesperat ajutor de la aceşti inimoşi membri ai Frăţiei Ortodoxe „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe". Din relatările şi fotografiile găsite pe internet, am văzut că astfel de acţiuni au loc periodic, multe mănăstiri din ţară sau din Athos beneficiind de sprijinul acestor voluntari. Întrucât am locuit un an în această mănăstire şi cunosc bine nevoile ei şi misiunea pe care o face, nu pot decât să fiu recunoscător unor astfel de inimi harnice. Ştiind că mănăstirea trece acum printr-un moment mai greu, având de achitat câteva mii de euro pentru unele dotări absolut indispensabile unei bune funcţionări, lansez şi aici un apel de a susţine această candelă aprinsă în Munţii Pirinei, dar a cărei lumină se răspândeşte în multe ţări din Europa. Am cunoscut acolo pelerini veniţi nu doar din Spania sau Franţa vecină, ci şi din Italia, Elveţia, Belgia sau Marea Britanie. Datele de contact şi contul în euro sunt: Monasterio Ortodoxo Rumano Santa Parascheva de Vilaller; Cont: ES63 0049 2544 1824 1405 3625; SWIFT/BIC: BSC HESMMXXX; Banca Santander; NIF/CIF: R2500498G; Domicilio: Calle Ruipedros 1 25552 Vilaller (Lleida), Spania. Iată, şi aşa Îl puteţi impresiona pe Dumnezeu!

***

Pe când slujeam la Catedrala Mitropolitană din Iaşi, undeva spre finele anului 2006, într-una dintre dimineţi am constatat cumva uimit că aştepta să se spovedească, precum ceilalţi credincioşi, o personalitate a fotbalului românesc, Ionuţ Lupescu, împreună cu soţia sa.

***

Acum câţiva ani, am fost impresionat de moartea unei mame credincioase, care a lăsat în urmă cinci copii, după o grea suferinţă. Soţul ei, om de afaceri, în două rânduri a strâns suma necesară pentru un tratament costisitor în străinătate, dar cu şanse reduse de a o vindeca pe femeie de cancer. Tot de atâtea ori, femeia a preferat să doneze întreaga sumă unor biserici în construcţie. Fapt care poate scandaliza pe unii. Dar eu sunt convins că sufletul acestei credincioase şi-a găsit binemeritata odihnă acolo de unde, cu siguranţă, veghează acum asupra întregii familii, cu sfintele ei rugăciuni.

***

Spaţiul editorial nu-mi permite să povestesc şi multe alte fapte care m-au uimit - adevărate dovezi de credinţă şi de dragoste desăvârşită. Dacă ar fi să mă raportez la dicţionarul explicativ, înduhovnicind cumva definiţia, a fi impresionat înseamnă a primi să suferi schimbări sub acţiunea Luminii, lăsând să se imprime în inimă imaginea Iubirii atotmilostive a lui Dumnezeu, care se revarsă în lume prin unii oameni. Numai inimile învârtoşate, egocentrice, nu sunt impresionate de nimic. A te lăsa impresionat nu este ceva pasiv, ci o acţiune de deschidere prin care laşi pe Dumnezeu să lucreze în inima ta.