Banat
Instalarea noului preot paroh în Agrișu Mare, județul Arad

Instalarea noului preot paroh în Agrișu Mare, județul Arad

Pr. Florin Culda, 10 August 2017

Pronia dumnezeiască, grija arhierească, vrednicia slujirii și rugăciunile credincioșilor au reprezentat un punct de convergență, în Parohia Ortodoxă Română Agrișul Mare din Protopopiatul Ineu, la praznicul Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos. ​Purtarea de grijă a lui Dumnezeu care se manifestă continuu față de creația Sa sub diversele aspecte s-a manifestat și față de cei chemați la mântuire din Parohia Agrișul Mare, prin aceea că, odinioară, le-a sfințit locaș de rugăciune unde le-a rânduit preoție slujitoare.

​Grija arhierească a Înaltprea­sfințitului Părinte Timotei, Arhiepiscopul Aradului, așezat de Hristos în treapta arhieriei – ca să îndrepteze cele ce mai lipsesc și să așeze preoți prin cetăți (Tit 1,5), a găsit de cuviință ca, după plecarea părintelui Adrian Zaha la Parohia Ortodoxă Română din Ineu să trimită comunității agrișene pe un alt slujitor de la Altarul ineuan, pe părintele Marius Ioan Leucuța, pentru a asigura continuitatea slujirii mântuitoare. ​Vrednicia slujirii preotului nou numit pentru Parohia Agrișul Mare nu poate fi trecută cu vederea. Preacucernicia sa este dublu licențiat – în teologie pastorală și drept civil –, a urmat cursurile de master pe care le-a difinitivat în anul 2007; are o vechime de 10 ani în cler cu o experiență pastorală de 7 ani în mediul rural și de 3 ani în mediul urban. De asemenea, se bucură și de o experiență didactică fiind din anul 2006 până în prezent și profesor de religie la Grupul Școlar „Sava Brancovici” din Ineu.

​Comunitatea rugătoare a credincioșilor din Agrișul Mare a primit, la praznicul Schimbării la Față a Domnului nostru Iisus Hristos, răspunsul la rugăciunile înălțate către Dumnezeu de a le trimite un preot vrednic ca să-i călăuzească spre dobândirea mântuirii. La acest praznic a fost instalat paroh în prezența unui număr covârşitor de credincioși, a unui sobor de preoți și a părintelui Adrian Zaha, protopopul Ineului.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!