Instituţia stavropighiei în Biserica Ortodoxă

Ierom. Veniamin Goreanu, 04 Martie 2008

Termenul stavropighie a ajuns să fie folosit pentru a desemna mănăstirile şi bisericile care erau direct sub omoforul Patriarhului de Constantinopol, iar mai târziu, al întâistătătorului unei Biserici locale. Dacă în vechime se bucurau de statutul de stavropighie doar mănăstirile sau bisericile la care patriarhul trimitea crucea la punerea temeliei, în zilele noastre, poate fi stavropighie orice mănăstire sau biserică, dacă i se conferă de către patriarh, în interesul bisericii, acest statut. Aceasta a făcut ca în Bisericile ortodoxe locale să apară stavropighii sau mănăstiri patriarhale, care, din punct de vedere jurisdicţional, sunt independente faţă de episcopul locului, fiind subordonate direct întâistătătorului (patriarh, mitropolit sau arhiepiscop) sau delegatului său.

Ca modalitate organizată de a-I urma lui Hristos, monahismul este atestat documentar la sfârşitul secolului al III-lea şi începutul secolului al IV-lea, fiind recunoscut drept cel de-al treilea element constitutiv al Bisericii prin reglementările sinodului al IV-lea ecumenic.

Organizarea monahismului s-a bucurat din cele mai vechi timpuri de o atenţie sporită din partea Sfinţilor Părinţi, care, fiind conştienţi de înalta chemare a slujirii lui Hristos în smerită ascultare faţă de stareţul mănăstirii şi chiriarhul locului, fără a se lega de cele din lumea aceasta - sărăcia de bună voie şi păstrarea castităţii, au stabilit reguli după care aceştia să se conducă în viaţa de obşte sau cea idioritmică. În acest sens, amintim, pe de o parte, regulile marilor părinţi întemeietori ai monahismului: ale Sfântului Pahomie, ale Sfântului Vasile cel Mare, ale Sfântului Benedict de Nursia, dar şi sfaturile marilor asceţi ca: Sfântul Antonie cel Mare, Sfântul Macarie Egipteanul, Sfântul Ioan Casian şi ale Sfântului Isaac Sirul etc., iar, pe de altă parte, faptul că Părinţii Sinoadelor Ecumenice au îmbrăcat în haină canonică şi juridică o serie dintre regulile monahale. În felul acesta, unele reguli au devenit normative pentru întreaga Biserică, ele stând la baza regulamentelor monahale şi a celorlalte legiuiri bisericeşti din Bisericile locale, care se referă la viaţa monahală şi organizarea mănăstirilor.

Instituţia stavropighiei în tradiţia ortodoxă şi în viziunea canoniştilor

În cele ce urmează, ne propunem să facem o scurtă prezentare a instituţiei stavropighiei în Biserica Ortodoxă, pornind de la realităţile ecleziologice, tradiţia bisericească şi noile condiţii în care Biserica este chemată să-şi desfăşoare activitatea.

Etimologic, termenul „stavropighie“ vine de la grecescul stavropeghion stanrophgion, care, în traducere literală, înseamnă „aşezare a unei cruci“ şi se referă la crucile folosite pentru a marca un hotar. În context liturgic, stavropighionul era crucea aşezată de episcop la temelia unei noi biserici, indiferent că este vorba de crucea patriarhului sau a episcopului respectivei eparhii.

Încă din Biserica primară s-a statornicit ca lăcaşurile de cult ale creştinilor să fie construite pe mormintele martirilor, iar mai târziu, la punerea pietrei de temelie a unei biserici episcopul sau delegatul său punea atât moaştele sfinţilor martiri, cât şi o cruce care marca locul ce fusese consacrat şi sfinţit pentru construirea acelei biserici.

Uneori, la punerea temeliei unei mănăstiri sau biserici participa însuşi patriarhul sau trimitea crucea pentru a fi pusă la temelia respectivei mănăstiri, iar, ca urmare firească, acea mănăstire sau biserică devenea patriarhală. De aceea, în mai multe documente bizantine din secolele X-XIV, termenul de stavropighial era folosit ca sinonim pentru patriarhal, atunci când se referea la obştile monahale de acest fel, deşi, în anumite cazuri, se făcea distincţie între cei doi termeni, stavropighial făcând referire doar la acele mănăstiri ce fuseseră întemeiate propriu-zis de către patriarh. Mănăstirile stavropighii ale epocii bizantine recunoşteau autoritatea patriarhului ca episcop al lor, îl pomeneau la Sfânta Liturghie şi îi plăteau kanonikonul, o contribuţie care, pe lângă aspectul de sprijin pentru trebuinţele patriarhiei, era şi un simbol al recunoaşterii ca stăpân al aşezământului respectiv.

Orice mănăstire sau biserică poate fi stavropighie

Cu timpul, termenul stavropighie a ajuns să fie folosit pentru a desemna mănăstirile şi bisericile care erau direct sub omoforul Patriarhului de Constantinopol, iar mai târziu, al întâistătătorului unei Biserici locale, cu acest sens termenul fiind întâlnit atât în izvoarele de Drept bisericesc, cât şi în literatura de specialitate.

Astfel, dacă în vechime se bucurau de statutul de stavropighie doar mănăstirile sau bisericile la care patriarhul trimitea crucea la punerea temeliei, în zilele noastre, poate fi stavropighie orice mănăstire sau biserică, dacă i se conferă de către patriarh, în interesul bisericii, acest statut. Aceasta a făcut ca în Bisericile ortodoxe locale să apară stavropighii sau mănăstiri patriarhale, care, din punct de vedere jurisdicţional, sunt independente faţă de episcopul locului, fiind subordonate direct întâistătătorului (patriarh, mitropolit sau arhiepiscop) sau delegatului său.

Trebuie menţionat faptul că, din punct de vedere administrativ-bisericesc, Patriarhul - în calitate de conducător de drept şi de fapt al stavropighiei - se bucură de toate prerogativele canonice de care se bucură chiriarhul în eparhia sa, dintre care amintim: la serviciul divin este pomenit numele patriarhului, iar nu cel al episcopului eparhial; numeşte stareţii şi face inspecţiile fie direct, fie prin delegaţii săi, care pot fi împuterniciţi pe o perioadă determinată sau numiţi pe o perioadă nedeterminată, cum ar fi exarhii. Expunând problema stavropighiei, unul dintre marii canonişti din secolul al XIX-lea arăta că „dreptul de stavropighie este atribuit oricărui patriarh în toate eparhiile patriarhatului său, iar patriarhul Constantinopolului a exercitat acest drept şi în afară de graniţele patriarhatului său“.

Din cele de mai sus, vedem că instituţia stavropighiei nu este nouă, ea exista încă din primul mileniu, dar, odată cu modificările de la sfârşitul primului mileniu şi începutul mileniului al doilea, avem o serie de mărturii istorice de necontestat care atestă această categorie de mănăstiri.

Din punct de vedere canonic, trebuie amintit faptul că, la sfinţirea locului unei viitoare mănăstiri sau biserici, se pune, de regulă, crucea de către episcopul eparhiei respective, fiind în aria sa jurisdicţională, dar se poate pune şi crucea întâistătătorului acelei Biserici locale.

„Au dreptate patriarhii... să dea stavropighii şi să se pomenească numele lor într-însele...“

Despre aceasta se vorbeşte şi în comentariul la canonul 31 apostolic din Pidalion, subliniindu-se drepturile în virtutea cărora patriarhul poate înfiinţa stavropighii în eparhiile din Biserica pe care o păstoreşte. În acest sens, se spune că „patriarhiceştile stavropighii ale mănăstirilor şi bisericilor care, în osebite mitropolii şi arhiepiscopii şi episcopii, se zidesc, acestea nu sunt alte jertfelnice, nici ce zidesc pe acestea nu se supun certărilor Apostolescului Canonului acestuia, după Balsamon. Că, de vreme ce toate mitropoliile şi arhiepiscopiile s-au împărţit patriarhilor, şi toţi mitropoliţii şi arhiepiscopii supuşi fiind ocârmuirii patriarhilor, după canonul 6 şi 7 al Soborului I, şi cel 2 şi 3 ale Soborului al II-lea, pomenesc la sfinţitele slujbe numele acelora, pentru aceasta, după cuprinderea acestor sfinţite canoane, au dreptate patriarhii şi eparhiile mitropoliilor şi ale arhiepiscopiilor cele împărţite lor să dea stavropighii şi să se pomenească numele lor într-însele...“. Aceasta nu trebuie să se facă în mod autoritar, ci în duhul dragostei creştine şi al doctrinei canonice, care, încă din primele secole, stabilea ca „episcopii fiecărui neam să nu facă nimic mai de seamă fără încuviinţarea celui dintâi ierarh“, după cum vedem consfinţit în canonul 34 apostolic.

Deci, întâistătătorul unei Biserici autocefale, în înţelegere cu episcopul eparhiot, poate să înfiinţeze stavropighii pe teritoriul canonic al respectivei Biserici locale. Această practică nu este nouă, despre ea vorbind şi Nicodim Sachelarie, care arăta că „astăzi, se numeşte mănăstire stavropighie o mănăstire din altă eparhie, pe care patriarhul o ia sub oblăduirea sa din motive superioare, folositoare Bisericii“.

În majoritatea Bisericilor locale, instituţia stavropighiei este trecută în statutul de organizare

Din punct de vedere administrativ-bisericesc, atunci când patriarhul înfiinţează o stavropighie în altă eparhie, respectiva mănăstire este scoasă de sub „ocârmuirea chiriarhului local şi supusă direct patriarhatului“, în jurisdicţia căruia intră. Acestea sunt scoase din jurisdicţia episcopului eparhiot pentru că s-ar încălca principiul jurisdicţional şi s-ar crea conflicte de interes între cei doi ierarhi sau între centrul eparhial respectiv şi Patriarhie. Biserica a înţeles să armonizeze interesele superioare bisericeşti cu cele locale, păstrând şi respectând buna rânduială consfinţită în principiile canonice fundamentale de organizare, în special cel al unităţii bisericeşti, fără a ieşi din cadrul legislaţiei canonice şi bisericeşti. Din aceste considerente, nu este exclus ca patriarhul să încredinţeze administrarea stavropighiilor sale nu doar exarhilor săi, ci şi episcopilor eparhioţi, drepturile şi obligaţiile acestora fiind precizate în Decizia patriarhală de numire.

Fără îndoială că abuzurile pot provoca discuţii şi pot crea stări de tensiune ca şi interpretările pripite ale canoanelor şi legiuirilor bisericeşti, această stare a făcut pe unii teologi să interpreteze în sens literal canonul 31 apostolic şi să vadă în instituţia stavropighiei o imixtiune în treburile altei eparhii. Or, din punctul nostru de vedere, canonul 31 apostolic arată condiţiile în care clericii se află în schismă şi consecinţele acesteia. Atât timp cât întâistătătorii Bisericilor locale înfiinţează stavropighii în înţelegere cu episcopii eparhioţi, ei rămân în duhul doctrinei creştine şi nu pot fi acuzaţi de uzurpare. Trebuie precizat că, în virtutea dreptului de devoluţiune, patriarhul poate solicita episcopilor eparhioţi să analizeze posibilitatea ca unele mănăstiri din respectiva eparhie să fie făcute stavropighii sau mănăstiri patriarhale pentru interese superioare bisericeşti, fără a prejudicia sau a micşora autoritatea chiriarhului locului. Această realitate este dovedită şi prin faptul că în majoritatea Bisericilor locale, instituţia stavropighiei este trecută în statutul de organizare şi funcţionare atât la capitolul care reglementează organizarea şi funcţionarea mănăstirilor, cât şi la cel în care sunt trecute drepturile patriarhului.

Cele mai multe izvoare vorbesc de stavropighiile Patriarhiei de Constantinopol

Din cele de mai sus, putem constata cu uşurinţă că instituţia stavropighiei nu este de dată recentă, fapt ce a făcut ca ea să fie amintită atât în diferitele izvoare istorice, cât şi în actele de înfiinţare sau de proclamare a unor mănăstiri ca stavropighii patriarhale sau sinodale. Cele mai multe izvoare vorbesc de stavropighiile Patriarhiei de Constantinopol, şi aceasta pe bună dreptate, deoarece, până în secolul al XIX-lea, majoritatea Bisericilor autocefale din zilele noastre erau sub jurisdicţia Patriarhiei Ecumenice. Aceasta a făcut ca, atât în Biserica noastră, cât şi în celelalte Biserici surori să apară această instituţie atât de târziu.

Trebuie să amintim că organizarea vieţii bisericeşti a fost una progresivă, de aceea nu toate instituţiile bisericeşti îşi au temei scripturistic sau canonic. Biserica a avut şi are plinătatea harică şi puterea de a decide pentru situaţiile noi apărute şi a se exprima în consens cu Tradiţia ei bimilenară. Altfel, fără tradiţia dinamică riscăm să ne rezumăm la litera legii, ignorând lucrarea Duhului. De aceea, nu trebuie să facem interpretări în afara contextului în care s-au dat canoanele şi nici în afara Tradiţiei bisericeşti, căci riscăm să ne îndepărtăm de Duhul Sfinţilor Părinţi ai Bisericii primului mileniu.

Drepturile şi obligaţiile stavropighiilor sunt menţionate în Decizia de înfiinţare

În prezent, mănăstirile sunt grupate la unele Biserici locale în trei categorii: (mănăstiri - lavre, stavropighiale şi mănăstiri eparhiale), la altele în două (mănăstiri stavropighiale şi eparhiale sau doar eparhiale). Primele două categorii le întâlnim prin excelenţă în Patriarhia de Constantinopol şi Patriarhia Rusă, iar cele stavropighiale şi eparhiale în majoritatea Bisericilor Ortodoxe autocefale. Referitor la modalitatea de înfiinţare sau declarare a mănăstirilor ca stavropighii patriarhale sunt valabile ambele forme consacrate în viaţa bisericească: fie că se înfiinţează de la început cu acest statut, fie îl dobândesc pe parcurs. În cel din urmă caz, Patriarhul, ca cel care emite decizia de ridicare a unei mănăstiri la rang de stavropighie, trebuie să se consulte anterior cu episcopul eparhiot. Numai după aceea emite Decizia de înfiinţare a unei stavropighii. De altfel, trebuie subliniat că, în unele biserici, stavropighiile sunt patriarhale, în altele patriarhale şi sinodale sau doar sinodale.

Acest drept al întâistătătorului unei biserici autocefale este reglementat atât prin Statutele de organizare şi funcţionare ale respectivelor Biserici, cât şi prin Regulamentele de organizare ale vieţii monahale, iar în unele biserici chiar prin decizii patriarhale şi hotărâri sinodale. Acestea sunt modalităţile statutare şi regulamentare prin care au fost înfiinţate stavropighiile în ultimele două secole. De altfel, drepturile şi obligaţiile stavropighiilor sunt menţionate expres în Decizia de înfiinţare.

În cele de mai sus, am încercat să facem câteva precizări legate de aspectele trecute şi prezente pe baza cărora Bisericile locale au înţeles să acorde unor mănăstiri rang de stavropighii patriarhale, patriarhale şi sinodale sau sinodale, fiind convinşi că, în funcţie de felul în care înţelegem rolul şi rostul lor în viaţa bisericii ca realităţi ecleziologice, vom putea elabora regulamente şi legiuiri privind modalităţile de organizare şi funcţionare a acestor instituţii bisericeşti.

Stavropighii ale Patriarhiei de Constantinopol pe teritoriul statelor medievale

Iată doar câteva dintre stavropighiile Patriarhiei de Constantinopol pe teritoriul statelor medievale până la obţinerea autocefaliei de către acele Biserici locale.

Pe teritoriul ţării noastre au funcţionat ca stavropighii patriarhale mai multe mănăstiri, dar, odată cu secularizarea averilor mănăstireşti şi apoi prin dobândirea autocefaliei, şi-au pierdut dreptul de a mai funcţiona. Dintre acestea, amintim următoarele mănăstiri:

Mănăstirea Peri, din Maramureş, ridicată la rang de stavropighie în anul 1391, la propunerea voievodul Baliţă, şeful familiei Drăgoşeştilor. Astfel, egumenul din Peri devenea exarh al patriarhului Antonie de Constantinopol, iar după moartea lui, dreptul de alegere a succesorului revenea voievozilor „de prea bun neam“ Baliţă şi Drag, împreună cu călugării mănăstirii şi credincioşii din eparhie.

Mănăstirea Mihai Vodă, din Bucureşti, ctitoria lui Mihai Viteazul, avea, conform gramatei patriarhale din 1591, întocmită de egumenul Evghenie, de la Mănăstirea Simonopetra, de la Muntele Athos, statut de stavropighie patriarhală şi era în jurisdicţia canonică a patriarhiei de la Constantinopol.

Mănăstirea Hurezi, ctitorită de Constantin Brâncoveanu în al doilea an al domniei (1690), era socotită crăiasa ctitoriilor sale şi una dintre cele mai frumoase zidite cândva pe plaiurile româneşti, fiind făcută stavropighie, aşa că nimeni nu se putea amesteca în ocârmuirea ei.

Pentru prima dată pe teritoriul Rusiei a fost acordat rangul de stavropighie Mănăstirii Simonov, în anul 1385, în urma vizitei patriarhului de Constantinopol în Rusia. Fiind găzduit în această mănăstire în timpul vizitei sale la Moscova, patriarhul a declarat-o stavropighie a Patriarhiei Ecumenice.

Pe teritoriul Bulgariei a avut statut de stavropighie a Patriarhiei Ecumenice Mănăstirea Troian, începând cu anul 1830.

Chiar şi în prezent, Patriarhia Ecumenică are mai multe stavropighii pe teritoriile altor Biserici autocefale, cum ar fi: Mănăstirea Vlatades, Tesalonic, Grecia, toate cele 20 de mănăstiri din Athos, deşi sunt pe teritoriul Greciei şi se bucură de protecţia juridică a acestui stat, totuşi, sunt sub jurisdicţia Patriarhului de Constantinopol etc.

Prevederi în legiuirile Bisericii Ortodoxe Române şi ale unor biserici Ortodoxe surori în legătură cu instituţia stavropighiei

Amintim că, de-a lungul timpului, Bisericile autocefale au căutat să se organizeze pe principiile consfinţite de doctrina canonică, dar nu puteau face abstracţie de tradiţiile şi legislaţia statului pe teritoriul căruia funcţionau. Astfel, nevoile concrete au făcut să apară statutele de organizare şi funcţionare ale Bisericii, unele mai dezvoltate, altele mai generale, în funcţie de împrejurările istorice în care erau elaborate respectivele legi. În general, prin aceste statute se urmărea exprimarea unitară şi sistematică a doctrinei canonice raportate la situaţii concrete - Biserici locale, dar şi punerea la îndemâna credincioşilor a unor reguli clare şi practice, care să susţină buna organizare şi funcţionare a Bisericii atât la nivel local (eparhie, parohie), cât şi la nivel central (patriarhie, mitropolie, arhiepiscopie). Aceste considerente fac determină existenţa unor asemănări şi deosebiri între statutele de organizare ale Bisericilor locale. De aceea, în legiuirile unor Biserici locale este reglementată şi problema stavropighiei, iar în altele, în special în cele care şi-au dobândit autocefalia în secolul al XX-lea, aceasta nu este menţionată în mod expres. În cele ce urmează, vom prezenta prevederi ce reglementează instituţia stavropighiei în unele Biserici locale.

Înfiinţarea de stavropighii patriarhale - un drept al patriarhului

În Biserica noastră, deşi au existat mai multe mănăstiri care au avut statut de stavropighie, totuşi aceasta nu era reglementată şi prin Statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române din anul 1948. În condiţiile instaurării regimului comunist, în momentul elaborării statutului, această chestiune a fost reglementată prin Regulamentul pentru organizarea vieţii monahale şi funcţionarea administrativă şi disciplinară a mănăstirilor care, în art. 3, stabilea că „mănăstirile sunt de două feluri: eparhiale, care ţin de chiriarhul locului, şi stavropighii care se află permanent şi direct sub jurisdicţie patriarhală“. Din prevederile regulamentului se desprinde libertatea întâistătătorului Bisericii noastre de a acorda rangul de stavropighie unor mănăstiri din Patriarhia Română. Constatând această realitate, Sfântul Sinod, în şedinţa sa de lucru din 26-28 noiembrie 2007, a considerat că această instituţie trebuie să fie cuprinsă şi reglementată în noul Statut de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Române. Prin urmare, s-a inserat între drepturile patriarhului şi acela de a înfiinţa stavropighii patriarhale. această prevedere din noul statut nu face decât să consfinţească o realitate care, din motive obiective, nu fusese reglementată în anul 1948.

Biserica Ortodoxă Rusă are instituţia stavropighiei din secolul al XVII-lea

În Biserica Ortodoxă Rusă, instituţia stavropighiei a fost cunoscută încă de pe vremea Patriarhului Nicon (sec. al XVII-lea), care a pus bazele unor mănăstiri patriarhale sau stavropighii şi a primit conducerea mănăstirilor Noului Ierusalim, Valdaisc, Iver şi a „Sfintei Cruci“ din Chiim. Tradiţia a continuat şi în timpul următorilor patriarhi şi în perioada sinodală (1720-1917). Astfel, în Rusia secolului al XIX-lea, Nicodim Milaş amintea de existenţa a şapte mănăstiri stavropighii (Novospaschi, Novoierusalimschii, Simonov, Donscoi, Soloveţi, Spso-Iacovlevschii şi Zaiconospaschii), care depindeau direct de Sfântul Sinod (Ucazurile de la 19 iunie 1742, 31 august şi 9 septembrie 1832, ş.a.). Desfiinţarea patriarhatului de către Petru I în anul 1721 a făcut ca stavropighiile să fie supuse Sfântului Sinod, iar odată cu restabilirea patriarhatului în anul 1917, unele stavropighii sunt sub autoritatea Sinodului, iar altele sub cea a Patriarhului Moscovei.

În prezent, Biserica Ortodoxă Rusă se conduce după Statutul aprobat de Sinodul arhieresc în anul 2000. Printre prevederile acestuia se înscrie şi instituţia stavropighiei, care este trecută atât la atribuţiile Patriarhului în capitolul al IV-lea, cât şi la organizarea mănăstirilor în capitolul al XII-lea. Acestea statuează, pe de o parte, că „Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii este ieroarhimandrit al Levrei Sveto-Troiţkoi Serghievoi, în rând cu alte mănăstiri care au importanţă istorică deosebită şi conduce toate stavropighiile bisericeşti“, iar, pe de altă parte, că „înfiinţarea mânăstirilor şi a schiturilor stavropighiale în cadrul eparhiei Moscovei se efectuează prin Decizii ale Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii. Formarea stavropighiilor în cadrul altor eparhii se face de acord cu arhiereul eparhiot, la decizia Patriarhului Moscovei şi al înregii Rusii şi a Sfântului Sinod“.

În Rusia, stavropighiile se înfiinţează de către Patriarh

În primul aliniat se stabileşte dreptul de a conduce stavropighiile şi de a fi pomenit în cadrul serviciului divin, ca ieroarhimandrit al acestora, iar în aliniatul al doilea se precizează procedura înfiinţării stavropighiilor în cadrul eparhiei Moscovei, care este de fapt eparhia sa, ca episcop eparhiot. În ultimul alineat al articolului 10 se arată că Patriarhul înfiinţează stavropighiile din cadrul altor eparhii în acord cu episcopii eparhioţi, prin decizie Patriarhală. Din cele de mai sus, reiese că stavropighiile se înfiinţează de către Patriarh prin consultarea Sfântului Sinod şi acordul episcopului eparhiot. Din prevederile prezentului statut, reiese că şi Sfântul Sinod are prerogativa de a înfiinţa stavropighii.

Aceste prevederi se regăsesc şi în capitolul XII, care statuează regimul juridic al mănăstirilor. Astfel, în art. 3 se arată că „mănăstirile stavropighiale se proclamă prin Decizia Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii şi a Sfântului Sinod, cu observarea procedurii canonice.

În art. 4, „mănăstirile stavropighiale se află sub vegherea conducătoare şi administraţia canonică a Patriarhului Moscovei şi al întregii Rusii sau a acelor instituţii sinodale cărora le dă binecuvântarea Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii pentru o astfel de supraveghere şi administrare“. Acest articol precizează rolul Patriarhului de conducător al stavropighiilor, chiar dacă acestea sunt instituite de către Sinod. De fapt, Patriarhul este cel care acordă binecuvântarea şi încredinţează conducerea şi administrarea acestora unor instituţii sinodale.

În Biserica Ortodoxă a Greciei, toate stavropighiile sunt sub autoritate sinodală

În statutul Bisericii Ortodoxe a Greciei sunt menţionate, de asemenea, două categorii de mănăstiri: cele eparhiale şi cele sinodale. Astfel, în cap. VI, art. 39, alin. 2 se prevede că „în Biserica Greciei funcţionează Sfinte Mănăstiri, aflându-se sub supravegherea Arhiereului locului (Chiriarhului), şi Sfinte Mănăstiri Sinodale Stavropighiale, aflate sub supravegherea duhovnicească a Sfântului Sinod Permanent“. Din prevederile statutului reiese că toate stavropighiile sunt sub autoritate sinodală. Pe de o parte, este firesc ca Biserica Greciei, fiind condusă de un arhiepiscop, să nu desfiinţeze ordinea din Biserica veche şi să apeleze la autoritatea Sinodului, iar pe de altă parte, Bisericile locale de limbă greacă recunosc unele privilegii pe seama Patriarhului de Constantinopol. Aceasta nu ştirbeşte cu nimic rânduiala potrivit căreia stavropighiile sunt conduse de întâistătătorul Bisericii locale.

Această regulă nu se respectă în toate Bisericile autocefale locale. Unele, deşi nu au rang de Patriarhat, după cum spuneam, încredinţează întâistătătorului acest drept. În acest sens, amintim Biserica Poloniei.

În statutul Bisericii Ortodoxe Bulgare, stavropighiile se proclamă prin hotărâre sinodală

În Biserica Ortodoxă Bulgară, care a trecut prin grele încercări în secolele XIX şi XX în drumul spre dobândirea autocefaliei şi recunoaşterea patriarhatului, prevederile privind stavropighia sunt apropiate de cele din Biserica Greciei. În statutul Bisericii Ortodoxe Bulgare se statuează la alin. 1: „Mănăstirile sunt stavropighiale şi eparhiale. Cele stavropighiale ţin de Sfântul Sinod, iar cele eparhiale ţin de arhiereul locului. Stavropighiale sunt mănăstirile: Rila, Bacikovo, Troian, Preobrajenski şi Pomorski“. alin. 2 -„mănăstirile stavropighiale se întemeiază sau se proclamă prin hotărârea Sfântului Sinod...“.

Spre deosebire de prevederile Statutului Bisericii Greciei, în statutul Bisericii Bulgare se arată că stavropighiile se proclamă prin hotărâre sinodală, aceasta fiind una dintre atribuţiile Sfântului Sinod. De asemenea, în statutul Bisericii Ortodoxe Bulgare sunt enumerate stavropighiile, menţiune care nu se găseşte în statutele altor Biserici locale.

În Statutul Bisericii Ortodoxe a Georgiei, se fac referiri exprese la instituţia stavropighiei

În capitolul IV, intitulat „Catolicos-Patriarhul a toată Georgia“, se precizează la art. 24 acele biserici-catedrale, precum şi faptul că mănăstirile stavropighii sunt în jurisdicţia nemijlocită a Catolicosului: „Sub jurisdicţia nemijlocită a Catolicos-Patriarhului a toată Georgia se află Catedralele: Sioni din Tbilisi, Svetiţhoveli din Mţheta, Ghelati, Mokvi şi Gonio, precum şi toate mănăstirile stavropighii“.

În paragraful 30, intitulat „Catolicos-Patriarhul a toată Georgia“, se enumără printre atribuţiile acestuia, la alineatul 19, şi „Dreptul de a înfiinţa stavropighii“. Prevederea este reluată şi în capitolul XI, intitulat „Mânăstirile“. În art. 3 se precizează că „pe întregul teritoriul ce intră în jurisdicţia Bisericii Georgiene, Catolicos-Patriarhul are dreptul de a înfiinţa mănăstiri stavropighii“. În acest sens, prevederile din Statut sunt apropiate cu cele din Statutul Bisericii Ortodoxe Ruse şi din cel al Bisericii Ortodoxe Române. În prezent, Catolicos-Patriarhul administrează 4 mănăstiri stavropighii şi bisericile amintite în capitolul IV, art. 24.

Instituţia stavropighiei este reglementată şi în capitolul VII, intitulat „Arhiereul“.

Astfel, între atribuţiile episcopului eparhiot se menţionează dreptul de supraveghere asupra tuturor mănăstirilor şi instituţiilor din eparhia sa cu excepţia stavropighiilor, după cum vedem în paragraful art. 8: „În afară de stavropighii, care direct se subordonează Catolicos-Patriarhului, arhiereul eparhiot este supremul supraveghetor al mănăstirilor şi altor instituţii bisericeşti din eparhia sa“. În paragraful 21, se mai precizează ce instituţii nu se supun Arhiereului eparhiot: „mănăstirile, şcolile şi oficiile stavropighii“.

Spre deosebire de prevederile statutelor celorlalte Biserici locale despre care am vorbit, în Statutul Bisericii Ortodoxe Georgiene se aminteşte şi de contribuţiile pe care stavropighiile trebuie să le plătească în Bugetul central al Patriarhiei. Cuantumul se stabileşte de către Sfântul Sinod pentru fiecare instituţie în parte. De asemenea, comisiile numite de către Catolicos efectuează revizii de fonduri şi de bunuri ale Patriarhiei şi ale stavropighiilor.

Stavropighii în Bisericile Ortodoxe contemporane

În prezent, mănăstirile din Bisericile locale pot fi împărţite în trei categorii: lavre, mănăstiri stavropighiale, aflate sub jurisdicţia patriarhilor sau a sinodului, şi mănăstiri aflate sub jurisdicţia episcopilor eparhioţi. În cele ce urmează, ne vom referi doar la cele care au statutul de stavropighie.

Stavropighii patriarhale recente în Biserica Ortodoxă Română

În Biserica Ortodoxă Română au statutul de stavropighie mai multe mănăstiri. Acest statut l-au primit în secolul al XX-lea, dar odată cu instaurarea regimului comunist s-a pierdut din rolul pe care trebuiau să-l aibă, fapt ce a făcut ca după 1990 să se rediscute problema stavropighiilor.

După cum am văzut, în prezent unele mănăstiri îşi pot redobândi statutul de stavropighie, iar altele pot fi proclamate stavropighii prin Decizie patriarhală, de comun acord cu episcopul eparhiei respective. În cele ce urmează enumerăm mănăstirile care au avut acest statut în Patriarhia Română.

1. Mănăstirea „Sfântul Ilie“, Topliţa, întemeiată de Patriarhul Miron şi instituită ca stavropighie patriarhală prin hrisovul de întemeiere din 20 iulie 1928.

2. Mănăstirea Neamţu-Secu împreună cu toate ale sale, instituită de Patriarhul Nicodim ca stavropighie patriarhală (Legea nr. 3488/21 septembrie 1939).

3. Mânăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“, Bistriţa, Vâlcea, instituită de Patriarhul Nicodim în anul 1946 ca stavropighie patriarhală (Decretul Lege nr.1374/15 aprilie 1946).

4. Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“, Bistriţa, Vâlcea, instituită de Patriarhul Justinian ca stavropighie patriarhală, la solicitarea Mănăstirii, cu acordul PS Episcop Locotenent Iosif al Râmnicului Noului Severin şi cu aprobarea Sfântului Sinod (hotărârea nr. 631/1948).

5. Prin hotărârea Sfântului Sinod nr.19.111 luată în şedinţa din 3 octombrie 1950, „Mănăstirile în care funcţionează seminarii monahale trec sub directa conducere a IPS Patriarh Justinian, cu începere de la data de astăzi“, reglementate ulterior cu statut de stavropighii patriarhale.

6. Mănăstirea „Sfânta Maria“ şi Casa de odihnă patriarhală de la Techirghiol, jud. Constanţa, organizate pe locul unui sanatoriu mai vechi, întemeiat în anul 1928 de Patriarhul Miron şi ridicată la rangul de stavropighie şi Casă de odihnă patriarhală în anul 1951 de Patriarhul Justinian, după ce, în acelaşi an, a instalat o bisericuţă de lemn. Statutul de mănăstire stavropighială şi Casă de odihnă patriarhală s-a păstrat până în prezent.

7. Mânăstirea Horezu, jud. Vâlcea, ridicată la rangul de stavropighie patriarhală prin decizia nr. 285/1951 a Patriarhului Justinian, ratificată prin hotărârea sfântului Sinod nr.17.871, luată în şedinţa din 12 noiembrie 1951, „de transformare în stavropighie patriarhală a mănăstirii de maici Horezu“.

8. Mănăstirea Curtea de Argeş, jud. Argeş, instituită ca stavropighie patriarhală de către Patriarhul Justinian, prin decizia nr. 30/1951, după care, prin hotărârea nr. 17.908, luată în şedinţa din 3 octombrie 1951, „Sfântul Sinod ia act cu aprobare de decizia Arhiepiscopiei Bucureştilor nr. 30/1951, privind redeschiderea mânăstirii Curtea de Argeş şi declararea ei ca stavropighie patriarhală“.

9. Schitul şi Casa de odihnă patriarhală de la Dragoslavele, jud. Argeş, întemeiate de Patriarhul Miron, ridicate la rangul de stavropighie şi Casă de odihnă patriarhală de Patriarhul Justinian şi reconfirmate cu acest statut în anul 1987 de patriarhul Justin (hotărârea Sfântului Sinod nr. 12.218/1987). Statutul de schit stavropighial şi Casă de odihnă patriarhală s-a păstrat până în prezent.

10. Biserica „Sfântul Spiridon Nou“ din Bucureşti a fost ridicată la rangul de paraclis al Patriarhiei Române, cu statut de stavropighie patriarhală, de către Patriarhul Justinian în anul 1954, când a fost resfinţită de Patriarhul Justinian şi Patriarhul Chiril al Bulgariei.

11. Casa de odihnă patriarhală de la Călimăneşti, jud. Vâlcea, întemeiată de Patriarhul Justinian, a funcţionat fără întrerupere în regim de metoc patriarhal şi a fost trecută cu întregul ei patrimoniu la Administraţia Patriarhală (hotărârea Adunării Naţionale Bisericeşti nr. 6427 din 5 octombrie 1993).

12. Casa de odihnă patriarhală de la Olăneşti, jud. Vâcea, întemeiată de Patriarhul Justinian, este proprietate a Patriarhiei Române, a funcţionat fără întrerupere în regim de metoc patriarhal şi a fost trecută cu întregul ei patrimoniu la Administraţia Patriarhală (hotărârea Adunării Naţionale Bisericeşti nr. 6427 din 5 octombrie 1993).

Stavropighii ale altor Biserici

Patriarhia Bulgară:

Mănăstirile Rila, Bacikovo, Troian, Preobrajenski şi Pomorski sunt stavropighii patriarhale şi sinodale, aflate în administrarea comună a patriarhului şi a Sfântului Sinod. Pe lângă cele menţionate în Statut, şi catedrala patriarhală „Sfântul Alexandru Nevschi“ din Sofia are în prezent regim de stavropighie.

Biserica Ciprului:

Arhiepiscopul Ciprului administrează Mâănăstirea Kikkos, aflată în altă dieceză, cu titlul de stavropighie.

Stavropighii în Biserica Ortodoxă a Poloniei:

Deşi în Statutul de organizare şi funcţionare al Bisericii Ortodoxe Poloneze nu găsim reglementată instituţia stavropighiei, din anul 1999, Mănăstirea „Sfântul Onufrie“ din Iablecia a fost proclamată stavropighie a mitropoliei.

Patriarhia Constantinopolului are următoarele stavropighii:

- Mănăstirea stavropighie patriarhală „Sf. Ioan Botezătorul“, Tolleshunt Knights, Maldon Essex, Anglia.

- Mănăstirea stavropighie patriarhală „Sfânta Treime“ şi seminarul teologic din Halki.

- Mănăstirea stavropighie patriarhală „Sfântul Spiridon“ din Halki.

- Mănăstirea stavropighie patriarhală Vlatades, Tesalonic, Grecia.

- Mănăstirea stavropighie patriarhală Zoodochos Pigi din Constantinopol.

- Mănăstirea stavropighie patriarhală „Sf. Ioan Evanghelistul“ din Insula Creta.

- Mănăstirea „Sfântul Ioan Teologul“ din Exarhatul de Patmos.

- Mănăstirea „Sfânta Anastasia“ din Halchidichi.

- Mănăstirea „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ din Dafni, Alabama.

- Mănăstirea „Sfânta Irina“ Hrizovolantu din Astoria, New York.

- Toate cele 20 de Mănăstiri din Athos.

Patriarhia Serbiei are doar două stavropighii

În Biserica Ortodoxă Sârbă au statut de stavropighie doar două mănăstiri: Mănăstirea Pec (Pecka Patriarşie) şi Mănăstirea „Sfântul Ioan Gură de Aur“ din Macedonia.

Mănăstirea Pecka Patriarsie (Meleagul Patriarhiei) este situată pe valea Rukovskoi, pe malul râului Bistriţa, fiind formată din 4 schituri construite în sec. XIII-XIV, perioadă în care această mănăstire a fost reşedinţă a Patriarhiei Bisericii Ortodoxe Sârbe. Astfel, vrând ca inima Bisericii Sârbe să fie în mijlocul ţării, dar şi geografic într-un loc bine situat, arhiepiscopul Arsenie I a înfiinţat pe teritoriul Zicei, lângă localitatea Peci, Biserica „Sfinţii Apostoli“. Mai târziu, această biserică va fi numită în popor Biserica Mântuirii. Până în sec. al XVIII-lea mănăstirea a avut aproximativ 100 de călugări. După al II-lea Război Mondial, această mănăstire a fost transformată în mănăstire de maici. Astăzi, în mănăstire vieţuiesc 25 de măicuţe.

În anul 1981, în urma incendiului declanşat de către albanezi, mănăstirea a fost renovată, fiind construite noi chilii. În timpul războiului din Kosovo, din anii 1998-1999, mănăstirea a intrat sub ocrotirea trupelor ONU, situaţie care se menţine şi astăzi. Statutul de stavropighie a fost primit în secolul al XVII-lea, când musulmanii au cucerit zona.

Stavropighiile Bisericii Ortodoxe Ruse

În prezent, după statistica din anul 2000, în Biserica Ortodoxă Rusă funcţionează ca stavropighii 4 Lavre şi 26 de mănăstiri, după cum urmează:

- În oraşul Moscova activează ca stavropighii 4 mănăstiri de călugări şi 3 de maici:

- Mănăstirea Donscoi - de călugări;

- Mănăstirea Novospaschii - de călugări;

- Mănăstirea „Sf. Daniil“ - de călugări;

- Mănăstirea „Întâmpinarea Domnului“ - de călugări;

- „Naşterea Maicii Domnului“ - de maici;

- Mănăstirea Zămislirii - de maici;

- Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului“ - de maici;

- Mănăstirea Boris şi Gleb din Anosin, de maici;

- Mănăstirea „Sf. Iosif“ din Volocolam, de călugări;

- Mănăstirea „Sf. Ambrozie“ din Şamordino, de maici;

- Mănăstirea Optina, de călugări;

- Mănăstirea „Înălţarea Sfintei Cruci“ la Ierusalim, de maici;

- Mănăstirea „Sf. Nicolae“ din Ugrej, de călugări;

- Mănăstirea Învierii din Noul Ierusalim, de călugări;

- Mănăstirea „Naşterii Maicii Domnului“ din Savino Storojevc, de călugări;

- Mănăstirea „Sf. Acoperământ“ din Hoticovsc, de maici;

- Mănăstirea „Schimbarea la faţă“ din Valaam, de călugări;

- Mănăstirea „Sf. Nicolae“ din Veajevsc, de maici;

- Mănăstirea „Sf. Ioan din Sankt Petersburg“, de maici;

- Mănăstirea „Schimbarea la Faţă“ din Soloveţsc, de călugări;

În afara graniţelor Rusiei, activează:

- Mănăstirea „Naşterea Maicii Domnului“ din Glinsc, de călugări, se află sub oblăduirea canonică a Mitropoliei din Kiev, Ucraina, Patriarhia Moscovei;

- Mănăstirea „Sf. Gheorghe din Gorodniţc“, de călugări, se află sub oblăduirea canonică a Mitropoliei din Kiev, Ucraina, Patriarhia Moscovei;

- Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ din Jiroviţc, de călugări, se află sub oblăduirea canonică a Exarhatului de Minsk, Belorusia, Patriarhia Moscovei;

- Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ din Sfiatogorsc, de maici, se află sub oblăduirea canonică a Mitropoliei din Kiev, Ucraina, Patriarhia Moscovei;

- Mănăstirea „Sfânta Treime“ din Coreţc, de maici;

- Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului“ din Piuhtiţm de maici;

Acestora li s-a adăugat

- Schitul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“ din Boguşinsc, întemeiat în anul 2000, sub oblăduirea canonică a Exarhatului din Minsc, Belorusia;

Odată cu unificarea Bisericii Ruse din afara graniţelor în anul 2007, stavropoghiilor existente li s-au adăugat următoarele:

- Mănăstirea „Sfânta Treime“ din Djordanvilsc din New York, de călugări, sub oblăduirea canonică a eparhiei de New York;

- Biserica monument în cinstea Sfântului Vladimir din Djecsone, statul New Jersey, sub oblăduirea canonică a eparhiei de New York;


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!