Banat
Intensificarea misiunii preoțești, dezbătută la Caransebeș

Intensificarea misiunii preoțești, dezbătută la Caransebeș

Diac. Pavel Canea, 16 Octombrie 2017

Pentru a dinamiza activitatea pastoral-misionară în parohiile din Banatul Montan s-a orga­nizat la sfârșitul săptămânii o întâlnire cu preoții din munici­piul Caransebeș și din împrejurimi.
Întâlnirea clericilor din Cercul pastoral-misionar Caransebeș a fost binecuvântată prin săvâr­șirea Sfintei Liturghii în biserica necropolă „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” din municipiul de pe Timiș și Sebeș, de către un sobor de preoți, în prezența Preasfinți­tului Părinte Episcop Lucian. Doi dintre preoții slujitori au susținut o predică, respectiv o cateheză. Părintele Petru Danci de la Parohia Zorile a prezentat omilia la Duminica a 21-a după Rusalii, iar părintele Traian-Alexandru Florei de la Parohia Jupa, cateheza cu tema „Cinstirea sfintelor icoane”. După rugăciunea Amvonului a fost săvârșită și o slujbă de pomenire pentru apărătorii Ortodoxiei în timpul comunismului.

A urmat prezentarea celor mai vechi icoane aduse de către preoții aparținători cercului din parohiile păstorite. „Avem icoane foarte frumoase și valoroase aici la Biserica Sfântul Ioan Botezătorul și de aceea în anul omagial al sfintelor icoane am socotit de bine să ne întâlnim și să slujim având aceste ferestre spre divinitate, icoane vechi și în ultima vreme restaurate și puse în valoare. De asemenea, am ales această locație pentru că aici își dorm somnul de veci înaintașii noștri, episcopii Caransebeșului și tot în cimitirul din jurul acestei biserici sunt și personalitățile care au marcat istoria episcopiei noastre și a Banatului în general, dar cu sigu­ran­ță aici se află și apărători ai Ortodoxiei în timpul regimului comunist”, a subliniat Părintele Episcop Lucian.

Partea a doua a cuprins o conferință în care s-au punctat cele două teme declarate anul acesta în Patriarhia Română. Părintele Aurelian-Petru Jucu de la Parohia Zăgujeni a vorbit despre sfintele icoane având ca temă „Tradiția iconografică românească, fidelitate dogmatică universală și specific național”, iar părintele Liviu Bojin din Caransebeș a ilustrat latura misiunii sociale a Patriarhului Justinian pornind de la tema „Justinian Patriarhul: promotor al misiunii social-filantropice a Bisericii prin organizarea de așezăminte sociale la: Mănăstirea Dealu, Mănăstirea Viforâta, Mănăstirea Techirghiol”.

„Credem că și conferința de astăzi a fost o reușită din toate punctele de vedere pentru că am marcat prin întâlnirea cu preoții din acest cerc pastoral-misionar Anul omagial închinat sfintelor icoane și Anul comemorativ al tututor apărătorilor și mărturisitorilor Ortodoxiei în timpul regimului comunist”, a mai spus Preasfin­țitul Lucian.

După prezentarea referatelor s-au analizat ideile principale lansate de către părinții referenți, au fost dezbătute probleme concrete de pastorație pe care le întâmpină preoții în misiunea lor, iar la final s-au conturat concluziile.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!