Patristica
Interacţiunea emoţiilor

Interacţiunea emoţiilor

Nicuşor Deciu, 13 Iunie 2016

Auzim deseori spunându‑se că omul este o făptură tainică, alcătuită complex, dornică de cunoaştere universală, dar care, în mod paradoxal, tinde a se cunoaşte foarte puţin pe sine. Acest lucru se întâmplă cu multe laturi ale persoanei, între care se pot înscrie şi emoţiile. Înţelegerea emoţiilor este o temă extrem de importantă, nu doar dintr‑o perspectivă teoretică, ci chiar pentru bunul mers pe calea vieţii. În ciuda faptului că trăirile emoţionale deţin o pondere însemnată în viaţa omului, acestea reprezintă un teren mai puţin explorat al firii, chiar dacă în ultima vreme au apărut studii importante în acest sens. Aceasta se întâmplă datorită faptului că emoţiile scapă oarecum din zona de control a conştientului, adică nu prezintă şi o dimensiune raţională şi nu se supun unei logici obişnuite. Dar înainte de a purcede la o prezentare amănunţită a anumitor manifestări emoţionale, socotesc că ar trebui să remarcăm un fapt extrem de interesant şi anume acela că emoţiile noastre pot fi şi chiar sunt influenţate aproape necontenit. Indiferent dacă admitem sau nu acest lucru, trăirile noastre emoţionale capătă expresie aproape exclusiv datorită influenţelor şi interferenţelor noastre personale. Realitatea acestui fapt o poate constata orice om pe propria lui piele. Aşa se face că, trăind printre oameni, observăm că orice relaţie cu alţii produce în sufletul nostru diverse mişcări, diverse emoţii. Orice contact personal aduce cu sine propriul efect emoţional, ne atinge într‑un anume fel inima. Această mişcare emoţională lăuntrică poate avea un anumit efect vizibil, o expresie, deşi poate fi şi insesizabil, însă niciodată cu totul absent.

Spre pildă, vedem cu mirare că, atunci când discutăm cu un om mânios, de cele mai multe ori ne atinge şi pe noi mânia lui, ne molipsim de aceasta. Parcă ar fi un fel de virus ce ni se transmite şi nouă sau mai degrabă pătrundem într‑un fel de atmosferă care ne învăluie şi ne îndeamnă, în cazul de faţă, spre mânie. Pe de altă parte, atunci când stăm lângă un om liniştit ne mai trece din mânie sau chiar dobândim o stare de pace, care, de asemenea, ni se comunică de la acel om, de la duhul lui. Aceasta se întâmplă, de obicei, când ne aflăm în prezenţa oamenilor dedicaţi lui Dumnezeu, în prezenţa marilor duhovnici. Poate că de aceea şi Sfântul Paisie Aghioritul îi sfătuia pe oamenii interesaţi în deprinderea evlaviei astfel: „Evlavia o înveţi doar stând în preajma unui om evlavios”. Adică, printr‑o branşare emoţională la starea acelui om.

Emoţiile se pot afla într‑o vădită interacţiune şi pot fi influenţate de anumite non‑emoţii, adică de un gând, de o amintire sau de o imagine. Cunoaşterea acestor interacţiuni este folosită cu succes astăzi, de pildă, în industria reclamei şi în filme, mai ales în cele de desene animate. Vedem astfel că asocierea dintre imagine şi emoţie provoacă o empatizare maximă cu obiectul vizualizat, o îndrăgostire de un anumit chip, care asigură succesul unui produs comercial, fie că acesta este un bun de larg consum, fie că este un film etc.

Să mai adăugăm aici rugăciunea - de asemenea, o non‑e­moţie - care se atașează de emoţii şi poate influenţa într‑un mod determinant starea omului. Rugăciunea este o lucrare a minţii, care ne poate scăpa nu numai de mânie, ci poate să ne aducă emoţii pozitive şi să ne schimbe dispoziţia sufletească generală într‑o stare de bine, într‑o stare nouă, care să nu mai depindă de influenţele mediului, aşa cum scrie şi Evagrie Ponticul în tratatul său Despre rugăciune: „Rugăciunea este vlăstarul blândeţii şi al lipsei de mânie. Rugăciunea este rodul bucuriei şi al mulţumirii. Rugăciunea este alungarea întristării şi a descurajării”. (cp.14, 15, 16). Ca să ajungă în final să spună: „Când, stând la rugăciune, te vei ridica mai presus de orice bucurie, atunci cu adevărat ai găsit rugăciunea” (cp.153).

La fel se întâmplă cu toate celelalte emoţii omeneşti, pe care le cunoaştem sau cărora doar le bănuim existenţa, dar care‑şi au propria dinamică în lumea noastră lăuntrică, supusă însă şi înrâuririlor din lumea văzută, care este astăzi una a interacţiunilor multiple şi foarte intense.

În gândirea creştină s‑a cunoscut dintotdeauna că omul, în calitatea sa de făptură creată de Dumnezeu, nu vieţuieşte în lume într‑un mod cu totul autonom, aşadar nici emoţiile sale nu pot fi cu totul autonome. În afara propriilor trăiri sufleteşti, asupra noastră acţionează un întreg univers, văzut şi mai ales nevăzut. Iar noi ne aflăm sub această înrâurire în grade diferite, în funcţie de atenţia şi de nevoinţa noastră. Iată de ce cred că pentru omul zidit ca făptură‑în‑relaţie premisa interacţiunii emoţiilor este fundamentală. Astfel, el nu se poate mişca decât fie în relaţie cu lumea marcată de un haos emoţional, fie în legătură cu Ziditorul său, Singurul în stare să‑i echilibreze lumea emoţională.


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!