Interviu

„Fiecare părticică din acest patrimoniu este una identitară”
17 Mai 2016
Acum 80 de ani, în ziua de 17 mai, era inaugurat la Bucureşti Muzeul Satului Românesc, după mai bine de 10 ani de cercetări în peste 600 de localități din România...
Ceasuri de îndelungă rugăciune către Înviere
28 Aprilie 2016
Postul cel Mare reprezintă o progresivă revenire a omului în sine, o trăire accentuată a vieții duhovnicești, o negare a fatalității morții, o răstignire a păcatului din noi...
„Am fost mort și, iată, sunt viu, în vecii vecilor”
01 Mai 2016
Învierea lui Hristos desparte timpul în două și se așază ca o piatră de hotar între lumi. Vestea Învierii din mormânt este noutatea absolută pe care urechile doresc să o audă, iar adâncurile sufletelor să o primească...
Lumina interioară aduce învierea sufletului
01 Mai 2016
Sâmbăta Mare încheie perioada liturgică a Triodului. Ea reflectă evenimentele biblice petrecute de la coborârea de pe cruce până la Punerea în mormânt și coborârea la iad a Mântuitorului, dar tot în această zi, an de an, la Ierusalim, are loc...
Creștinismul și educația europeană
19 Aprilie 2016
Religia creștină, odinioară regina culturii medievale, devine din ce în ce mai vădit astăzi cenușăreasa învăță­mântului european. Fă­râ­mițată confesional și...
Educația și tineretul de azi și de mâine
14 Aprilie 2016
Actorii autentici au fost dintotdeauna oameni de spirit, creatori de opinie, furnizori de cultură și educatori de neam. În acest început de primăvară, am primit câteva...
„Atât ajuți pe aproapele, câtă suferință poți răbda pentru el”
17 Aprilie 2016
Ca să te iubești cu adevărat, trebuie să te lepezi mai întâi de tine, căci iubirea deplină a celuilalt își asumă riscul urii ca răspuns. Suferința în boală și prigoană...
Viaţa parohială la Moscova
13 Aprilie 2016
Viaţa contemporană, desfă­şu­rată cel mai adesea în ora­şe aglomerate, unde oa­menii abia reuşesc să-şi cu­noască cei mai apropiaţi vecini, necesită o...
Pe urmele Sfântului Antim Ivireanul în Georgia natală
11 Aprilie 2016
În Anul comemorativ al Sfân­tului Ierarh Martir Antim Ivi­rea­nul și al tipografilor bisericești, vă invităm să par­ticipați la un pelerinaj...
Poruncile divine, trepte spre filocalie
10 Aprilie 2016
Postul Mare ne disciplinează simțurile și ne reorientează spre unica țintă autentică a ființei noastre: Hristos. Această înfrânare nu...
O emisiune care ne redescoperă România creștină
06 Aprilie 2016
Diversitatea şi eficienţa lucrării social-filantropice a Bisericii Ortodoxe Române sunt greu de cuantificat, pentru că doar inimile persoanelor care primesc ajutorul la care...
„Niciodată online-ul nu va substitui cartea”
04 Aprilie 2016
2016 a fost declarat de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române drept An comemorativ al Sfântului Ierarh Martir Antim Ivireanul și al tipografilor...
Perseverența naște educația autentică
31 Martie 2016
Din profilul moral al unui tânăr care vrea să reușească în viață nu trebuie să lipsească dragostea de muncă, perseverența și credința în Dumnezeu. Însă acestea trei pot...
Act medical responsabil sub Acoperământul Maicii Domnului
30 Martie 2016
În zilele noastre, doctorii de la noi din ţară iau de multe ori calea exilului benevol. Am discutat cu bine-cunoscutul chirurg Codruţ Munteanu, directorul Spitalului...
Pocăința și iertarea, roade ale postului
22 Martie 2016
Atunci când vom începe cu adevărat să ne golim de noi, umplându-ne de preocu­parea pentru alții, când vom începe să simțim că „aproa­pele nostru este viața...

Arhivă ediții

Contactează-ne!