An omagial
General Gheorghe Mărdărescu

Intrarea armatei române în Budapesta

Înfăptuirea Marii Uniri și recunoașterea ei nu au fost un proces simplu, ci unul complex, care a depins de o mulțime de factori interni și externi. Au intrat în joc întreaga populație românească a Ardealului, autoritățile și armata română și, mai ales, diplomația română, care a trebuit să facă față, la Paris, unor atitudini ostile ale foștilor noștri aliați. Aceștia din urmă, seduși de propaganda maghiară, erau tentați să aibă o atitudine conciliantă față de Ungaria. Așa se face că, în cele din urmă, armata română a fost nevoită să ocupe Budapesta, pe 4 august 1919, pentru a opri această politică ostilă.

Austro-Ungaria a încheiat armistițiul cu Puterile Centrale la 3 noiembrie 1918, iar câteva zile mai târziu, împăratul Carol I a renunțat la tron. Din acel moment, istoria comună a Austriei și Ungariei s-a separat, fiecare stat mergând pe drumul său. În Ungaria a fost proclamată republica, iar noul Guvern condus de Mihály Károlyi s-a aflat la cârma țării numai câteva luni, din noiembrie 1918 și până în martie 1919. Pentru că nu a reușit să asigure ordinea și pentru că Ungaria a pierdut teritoriile locuite de cehi, sârbi și români, acest Guvern nu s-a mai putut menține la putere. Momentul în care reprezentanții Antantei au cerut autorităților maghiare să retragă trupele maghiare pe linia Satu Mare-Carei-Oradea-Salonta și să lase o zo­nă-tampon până în Debrețin și Szeghedin a condus la căderea Guvernului. Pe 21 martie 1919, Ungaria a derapat către un periculos experiment, cel comunist.

Republica bolșevică a lui Bela Kun

Încurajat de Lenin, noul regim a încercat să recapete teritoriile pe care Ungaria le stăpânise, dar în care populația majoritară nu era formată din unguri. Noul regim bolșevic s-a remarcat printr-o agresivitate ieșită din comun la adresa românilor. Mai toată literatura memorialistică prezintă numeroasele cazuri de români uciși și torturați de către maghiari, precum și permanentele atacuri la care trupele române erau supuse de către unități ale armatei maghiare ori de unități paramilitare. O altă formă de presiune exercitată de maghiari în ­Transilvania a fost cea prin ­­care funcțio­narii unguri din administrație, de la căile ferate, declanșau zilnic greve pentru a bloca economia zonei și a întreține haosul.

O mărturie în acest sens este făcută de poetul și profesorul Radu Cosmin, în lucrarea memorialistică „Românii la Budapesta”, care relatează numeroase astfel de episoade. În plus, el descrie cum numeroși maghiari, plătiți cu bani de către Guvernul de la Budapesta, au desfășurat o propagandă antiromânească și au atacat autoritățile și armata română.

Frustrantă pentru români a fost și atitudinea unor reprezentanți ai Antantei, care i-au încurajat și uneori favorizat pe unguri în acțiunile lor. Generalul francez Berthelot, un mare prieten al românilor, avea să noteze în jurnalul său cu uimire: „Oare oamenii aceștia nu realizează că au pierdut un război?”, făcând referire la atitudinea și propaganda maghiară din cadrul conferinței de pace de la Paris. În anul 1919, ungurii au orchestrat un puternic lobby în fața celor patru mari puteri - Franța, Anglia, SUA și Italia. Ei au încercat, astfel, să obțină cât mai multe teritorii din Transilvania, arătând că zone intens populate de români ar fi fost nelocuite. Pe de altă parte, au declanșat un război de gherilă în Ardeal, atacând necontenit trupele române, neținând cont de granița trasată de Antanta.

Atitudinea agresivă a bolșevicilor maghiari și faptul că au încercat să genereze o stare conflictuală cu statele vecine, precum și teama de răspândire a ideilor comuniste în centrul și vestul Europei au condus la o decizie radicală a puterilor Antantei. Pentru a opri bolșevismul și a pacifica zona, marile puteri și-au dat acordul ca armata română să intervină și să înlăture de la putere regimul bolșevic al lui Bela Kun.

În apărarea Marii Uniri

La sfârșitul anului 1918, România a reintrat în război împotriva Puterilor Centrale. Armata română a înaintat în Ardeal pentru a apăra hotărârea exprimată de românii din Transilvania, în cadrul istoricei adunări de la Alba Iulia din 1 decembrie 1918. Proclamarea deciziei de unire a adus în jocul geopolitic al timpului o mulțime de actori locali, naționali, dar și internaționali, iar multe piedici au fost puse consolidării integrării Transilvaniei în statul român. În primul rând, elita maghiară din Transilvania și Ungaria nu a putut accepta realitatea și nu a renunțat la ideea că aici, în Ardeal, românii erau cei care luau deciziile. De aceea, ungurii au declanșat campanii susținute împotriva românilor din zonele pe care încă le mai controlau sau au boicotat administrația română prin intermediul pârghiilor din sectoarele economiei, unde încă aveau predominanță.

Confruntate cu aceste atacuri, dar și cu pericolul ca zone din Ardeal să fie ocupate de către bolșevicii maghiari, care după ce eșuaseră în a-și menține teritoriile în vest încercau cu disperare să obțină cât mai mult în Transilvania, factorii de decizie români au întărit armata română sporind efectivele din Ardeal și au început pregătiri pentru a riposta atacurilor maghiare. La 24 martie 1919, trupele bolșevice ale lui Bela Kun au început să declanșeze puternice atacuri asupra pozițiilor armatei române, iar până în aprilie 70.000 de ostași maghiari se aflau pe picior de război cu armata noastră.

În ziua de 16 aprilie 1919, sub conducerea generalului Gheorghe Mărdărescu și a generalilor Traian Moșoiu, Ștefan Holban, ­Gheorghe Rusescu, armata română ripostează și începe o opera­țiune ofensivă. Acesta a fost momentul în care a început campania contra bolșevismului ungar. De reținut că și în Basarabia, ­bande de bolșevici de dincolo de Nistru au acționat la ordinul lui Lenin, încercând să ocupe zona, iar armata română a luptat și aici în paralel cu frontul din Ardeal pentru a apăra România Mare.

Între timp, operațiunile au stagnat, deoarece armata română a trebuit să aștepte și aprobarea marilor puteri pentru a ­înainta și a pune capăt experimentului bolșevic din Ungaria. Convinse, într-un final, de relele intenții ale lui Bela Kun, puterile Antantei au lăsat armatei române mână liberă să acționeze. Ca urmare, în zilele de 20-26 iulie, are loc bătălia de pe Tisa în care trupele române le-au învins pe cele maghiare. Începând cu 29 iulie, armata română a înaintat spre capitala Ungariei. Pe 4 iulie Budapesta era ocupată, iar regimul bolșevic înlăturat.

Epilog

Istoria a reținut și un moment anecdotic, acela în care un sergent care făcea parte din trupa însărcinată cu paza clădirii Parlamentului de la Budapesta s-a urcat pe acoperișul clădirii și a dat jos steagul maghiar, iar în loc a pus o opincă. Gestul acestui om simplu era, de departe, o răzbunare a secolelor de umilințe și suferințe ale poporului român din Ardeal.

Lecția acestei istorisiri a ocupării Budapestei din 4 august 1919 este aceea că Marea Unire s-a făcut cu mari eforturi, cu sânge și jertfe și mai ales prin efortul conjugat al tuturor forțelor societății românești.


Galerie foto:

Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!