Evanghelia zilei
Ioan 3, 16–21

Ioan 3, 16–21

Pr. Narcis Stupcanu, 17 Aprilie 2018

„Zis-a Domnul către ucenicii Săi: Așa a iubit Dumnezeu lumea, încât pe Fiul Său Cel Unul-Născut L-a dat, ca oricine crede în El să nu piară, ci să aibă viață veșnică. Pentru că n-a trimis Dumnezeu pe Fiul Său în lume ca să judece lumea, ci ca să se mântuiască prin El lumea. Cel ce crede în El nu este judecat, iar cel ce nu crede a și fost judecat, fiindcă nu a crezut în numele Celui Unuia-Născut, Fiul lui Dumnezeu. Iar aceasta este judecata, că Lumina a venit în lume, iar oamenii au iubit întunericul mai mult decât Lumina, fiindcă faptele lor erau rele. Că oricine face rele urăște Lumina și nu vine la Lumină, pentru ca faptele lui să nu se vădească. Dar cel care lucrează adevărul vine la Lumină, ca să se arate faptele lui, că în Dumnezeu sunt săvârșite.”

Cât de mult ne iubește Dumnezeu!

Epistola către Diognet, Capitolul IX, 2, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 1, pp. 416-417

„Ce covârșitoare este iubirea de oameni și dragostea lui Dumnezeu! Nu ne-a urât, nici nu ne-a îndepărtat și nici n-a ținut minte răul, ci ne-a răbdat îndelung, ne-a suportat. Miluindu-ne, a luat asupra Sa păcatele noastre (Isaia 53, 4-11). El și-a dat pe Fiul Său răscumpărare pentru noi (Matei 20, 28; Marcu 10, 45; Ioan 3, 16; Romani 8, 32; I Timotei 2, 6), pe Cel Sfânt pentru cei nelegiuiți, pe Cel fără de răutate pentru cei răi, pe Cel drept pentru cei nedrepți (I Petru 3, 18), pe Cel nestricăcios pentru cei stricăcioși, pe Cel nemuritor pentru cei muritori. (...) Dumnezeu a iubit pe oameni (Ioan 3, 16); pentru ei a creat lumea, lor le-a supus toate cele de pe pământ (Facerea 1, 26-30), lor le-a dat grai, lor le-a dat minte, numai lor le-a îngăduit să privească sus spre cer; pe ei i-a plăsmuit după chipul Său (Facerea 1, 26), la el a trimis pe Fiul Lui Cel Unul-Născut (Ioan 3, 16), lor le-a făgăduit Împă­răția cerurilor și o va da celor ce-L vor iubi pe El.”

Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, omilia XXXIV, VI, în Părinți și Scriitori Bisericești, vol. 22, p. 14

„Ce dragoste vrednică vom putea, deci, arăta noi Celui Ce ne-a iubit atâta de mult? Chiar dacă ne-am da sufletul pentru legile Lui și pentru păzirea poruncilor date de El, nici așa nu vom putea ajunge la măsura dragostei pe care ne-a arătat-o El nouă! El, Dumnezeu fiind, a primit să moară pentru oameni; El, Stăpân fiind, a primit să moară pentru robi; și nu pentru niște simpli robi, ci pentru niște robi nerecunoscători, care-I purtau neîmpăcată vrăjmășie; El, luând-o înainte, ne-a făcut atâtea binefaceri nouă, unor oameni nevrednici, unor oameni căzuți în mii și mii de păcate; iar noi, chiar dacă am face tot ce putem, nu facem mare lucru când ne străduim să-I răsplătim pentru binefaceri așa de mari. Toate faptele noastre bune, dacă le facem, sunt o răsplată și o datorie; iar tot ce face El pentru noi este har, binefacere, dar măreț.”


Lasa un comentariu

Arhivă ediții

Contactează-ne!